De ce să mergi:
- Istorie
- Cultură
- Inedit
Durată:
1 zi
Ratingul nostru:
Impresiile noastre
Santina
Sunt mulți ani deja de cînd ne propunem să vizităm Muzeul de Artă Populară Nicolae Minovici; odată chiar am ajuns până la poartă, dar l-am găsit închis. De data asta însă ne-a ieșit. Mă bucur tare că l-am vizitat și nu neapărat pentru experiența muzeografică (e cam ca peste tot în România: cu bilețele cu „nu atingeți” şi muzeografi fără chef de vorbă), ci pentru lucrurile noi și interesante pe care le-am aflat despre Nicolae Minovici, o personalitate importantă a medicinei românești, despre care eu, cel puțin, știam extrem de puține lucruri.
A realizat multe lucruri remarcabile pentru România începutului de secol XX: a înființat în București prima Societate de salvare din Balcani (cu o singură birjă pe post ambulanță la început și finanțată din bani proprii vreme de 30 de ani) și primul Spital de Urgență din România; a creat Institutul de medicină legală din Cluj și o Salvare locală.
Pasionat de artă, înainte de a deveni medic, a urmat timp de un an cursurile Școlii de Belle-Arte, ceea ce l-a ajutat mai apoi să-și documenteze singur, cu desene, lucrările științifice. Este autorul a două studii unice în medicina românească: „Tatuajele în România” (care este și teza sa de doctorat) și „Studiu asupra spânzurării” (pe care îl documentează prin experiențe proprii (asistat de colaboratori pregătiți să intervină la nevoie).
A fost primar în București, în zonele unde azi sunt sectoarele 4 și 5. A impactat pozitiv viața oamenilor din aceste mahalale: a pavat străzi și le-a curățat de gunoaie, a transformat maidane în parcuri și a construit primele toalete subterane. După care locuitorii din Băneasa l-au ales primar fără să candideze măcar.
Mare colecționar de artă, în special populară, a ridicat în 1905, la bariera de nord a capitalei, o casă în stil popular românesc (cu elemente inspirate din culele oltenești), cu scopul de a adăposti colecția sa de artă și a o transforma în muzeu. Ceea ce s-a și întâmplat.
Vei descoperi aici obiecte de artă populară din toate zonele țării (ceramică, obiecte de mobilier, icoane, țesături, costume de port popular etc), dar și picturi contemporane, inclusiv câteva tablouri pictate chiar de Nicolae Minovici. Casa a fost folosită mai mult pentru reuniuni familiale sau pentru diverse întâlniri profesionale, dar era și locul în care doctorul se retrăgea să lucreze. Vila era înconjurată de o grădină foarte frumoasă, de o livadă și o fermă. Un mic parc se mai păstrează și azi, dar la o dimensiune redusă cu mult față de acum o sută și ceva de ani. Deci, de vizitat pe vreme bună pentru a te bucura și de o plimbare.
Încă din timpul vieții doctorul a donat întreaga proprietate municipiului București cu mențiunea ca „vila să fie pentru totdeauna un muzeu de artă națională”.
E un muzeu pe care mă bucur că l-am descoperit și pe care îl recomand, chiar dacă, fiind în Băneasa, nu pare foarte accesibil.
Radu
Dacă ar fi să aleg un singur cuvânt ca să descriu experiența la muzeul ăsta aș spune „inedit”. Mă rog, aș spune „hmmm, stai să mă gândesc”, apoi aș decide „inedit”.
E inedit prin amplasare – toți am trecut pe lângă el la un moment dat, dar cumva nu îmi era în drum nici când stăteam în Aviației. E o destinație pentru care trebuie să pleci special de-acasă, nu prea te oprești dintr-o decizie de moment. Ceea ce e greșit, ar trebui să te oprești.
E inedit prin petecul de părculeț rămas din domeniul întins de pe vremuri – parc îngrijit fără exces, în care poți intra gratuit.
E inedit prin motto-ul aplicat, în basorelief, deasupra intrării – labor omnia vincit improbus (munca stăruitoare învinge totul) nu e genul de principiu cu care să te întâlnești prea des în epoca Instagramului și TikTokului.
E inedit prin atmosferă – mi s-a părut o combinație între micile muzee/case memoriale (vezi, eu știu, Mărțișor sau Bacovia sau Minulescu) și MNȚR, pe vremea când era întreg. Nu lipsesc nici de-aici „nu atinge”-urile și panourile comuniste, dar aerul general mi s-a părut mai degrabă modern – iar asta mă face să mă întreb cât din planurile inițiale se păstrează azi. Sau cât de mult o luase Nicolae Minovici înaintea timpurilor sale.
Și, în continuare, e inedit prin personalitatea lui Nicolae Minovici. Care nu e deloc cunoscut în prezent, deși merită cu vârf și îndesat. Nu, nu e cel care a botezat IML.
Viața lui Nicolae Minovici mi se pare spectaculoasă, dar dintr-o perspectivă mai puțin uzuală – cea a culturii, a exercițiului social. Dar cred că poate sta, fără nicio problemă, alături de vieți de exploratori, de prinți și de mari sportivi.
Cumva existența lui s-a dezvoltat pe trei axe – cea a artelor, deși a abandonat-o pentru ceva mai puțin frivol, cea a medicinei și cea a binelui public. Și a urmărit aceste axe cu încăpățânarea cu care alții urcă vârfuri de munți sau pleacă brambura pe mare.
Acum, nu e exclus să fi fost eu într-o pasă mai filosofică așa, dar am plecat de-acolo cu sentimente amestecate, în sensul în care pe de-o parte m-am simțit încurajat de faptul că există genul ăsta de altruism neostentativ, pe de alta ușor jenat că eu nu mă apropii deloc de volumul de bine pe care l-a făcut Minovici. Adică e adevărat, eu public pe Internet iar Minovici nu a făcut asta nici măcar o dată, dar balanța tot spre el înclină.
Recomand o vizită aici chiar dacă nu te interesează aspectele astea – tot găsești aici un muzeu de artă populară cu o concepție interesantă și exponate care reușesc, cumva, să compună un tot omogen.
Timp
Cam o oră, cu tot cu plimbarea prin grădină.
Costuri
Intrare: 13 lei / persoană.
Taxă foto: 20 de lei.
Cum ajungi
Indicații spre Muzeul de Artă Populară „Nicolae Minovici”.
Chiar în fața lui se construiește una dintre stațiile de metrou de pe viitoarea Magistrala 6. Dar, desigur, tu nu o să aștepți până atunci.
Website
Doar pagină pe site-ul Muzeului Bucureștiului.