Muzeul Național al Țăranului Român

Santina

Pentru mine, muzeul ăsta a fost unul dintre cele mai frumoase muzee din București și spun „a fost” pentru că de vreo 4 ani, dacă nu mai mult, este în renovare/reamenajare. O perioadă a fost închis pentru public, iar acum e deschis parțial. Oricum, din ce ne-a spus o doamnă cu care am stat de vorbă acolo, nu se știe când se vor termina lucrările, din diverse lipsuri, în special mână de lucru, pentru că nu oricine poate lucra cu obiecte de patrimoniu.

Acum muzeul funcționează cu o singură expoziție, dedicată lui Alexandru Tzigara-Samurcaș, fondatorul și primul director al muzeului. Dar pare mai mult încropită, amenajată în grabă. Am văzut câteva obiecte de artizanat, costume populare, o scurtă istorie a locului și fondatorului acestuia, câteva obiecte ce i-au aparținut și poze de familie.

Expoziția e cumva salvată, dacă pot să spun aşa, prin faptul că are expusă Casa Antonie Mogoș, țăran din Gorj care a construit această casă cu propriile mâini și cu lemn adus din pădure. „Casa din casă” (numită așa pentru că este expusă în interior) a fost salvată de la demolare și introdusă în patrimoniul cultural de către Alexandru Tzigara-Samurcaș. A fost adusă în muzeu în 1908 și este o mărturie a talentului meșterilor populari. 

În rest, muzeul se află “La Șosea”, într-o clădire frumoasă și impozantă, construită în 1912 exact în acest scop. În ‘53 a fost transformat în Muzeul P.C.R, însă în ‘90 a revenit la destinația inițială.

În concluzie, sper ca acest muzeu să devină la fel de interesant cum mi-l amintesc, iar atunci va fi neapărat de văzut. Până atunci însă mai sunt multe muzee de descoperit prin Bucureşti.

Radu

Trist. Aveam o oarecare afecțiune pentru muzeul ăsta; după ani de zile în care am asociat ideea de muzeu cu acele clasice muzee comuniste (deci ani în care m-am ferit de muzee), am intrat accidental în ăsta și a fost o revelație.

La vremea aceea mi-a redat interesul pentru muzee: avea spații ample, oferea o experiență, nu doar o expoziție; amenajarea avea o estetică, nu era doar funcțională. Retrospectiv, a devenit etalonul cu care am judecat ce tot am vizitat ulterior.

Ce e acum… e trist. Mare parte din muzeu e închis de multă vreme; e accesibilă doar o expoziție amestecată, care nu mai păstrează din experiența de pe vremuri decât spațiile ample. O parte e dedicată lui Tzigara-Samurcaș și, cum să zic, tot respectul pentru el, dar e ciudat să ai o expoziție despre părintele Muzeului atâta vreme cât lipsește muzeul propriu-zis.

Cealaltă parte e un amalgam de exemple de artă populară, în general cele pe care le-ai da chiar tu dacă te-ar întreba cineva – niște ouă pictate, ceva îmbrăcăminte și accesorii, o casă din lemn, porți și troițe. Informațiile despre ele sunt sumare, acolo unde există și, culmea, absolut totul e în română. Ce dacă muzeul e central, cu potențial de a arăta turiștilor un aspect demn de mândrie al României – dacă vor explicații pe limba lor să stea la ei acasă! Serios, dacă și asta e tot o problemă de resurse, mă ofer eu să traduc gratuit.

Aș fi zis că nu merită deranjul, dacă nu aș fi văzut o puștoaică ce părea interesată. Poate e, totuși, ceva de descoperit, dar sper că puștoaica aia o să aibă ocazia cât mai curând să se bucure de întregul Muzeu, așa cum era sau chiar mai bun.

Timp

Poate jumătate de oră.

Costuri

Intrare: 12 lei/persoană.
POS disponibil.