Am vizitat:
Durată:
1 zi
Ratingul nostru:
Impresiile noastre
Santina
Drumurile și o nuntă 🙂 ne-au dus vara asta în Târgu Jiu. Așa că am profitat și am făcut o plimbare prin oraș și împrejurimi.
Târgu Jiu e un oraș mic, așezat pe malul Jiului, mai mult lung decât lat, după cum ni s-a spus, cu un centru la fel de mic, dar curat, aerisit, cu terase, bănci şi porumbei 🙂. Și un lucru deloc de neglijat, din punctul meu de vedere, găsești locuri de parcare amenajate unde poți să-ți lași mașina civilizat. Sincer, orașul m-a surprins în mod plăcut.
Și deși de Târgu Jiu sunt legate nume importante din istoria României, de la Tudor Vladimirescu la Ecaterina Teodoroiu, orașul e mai degrabă faimos pentru că găzduiește sculpturile de mari dimensiuni ale lui Constantin Brâncuși.
Chiar dacă poate nu aș recomanda orașul ca o destinație în sine, dacă ajungi prin zonă merită o vizită. Combinată cu drumul pe Transalpina și vizite pe la cule, cred că poate ieși o vacanță reușită.
Radu
Vorba aia, dacă tot trebuie să dansez, măcar să mă aleg și eu cu ceva premiu 🙂
De fapt am mai fost mai fuseserăm la Târgu Jiu când am făcut un tur de țară acum câțiva ani, înainte să avem blog 🙂 dar am zis să profităm de ocazie și să vedem pe îndelete cum mai stau lucrurile, ba chiar și să vizităm ceva nou.
Per total nu s-a schimbat mare lucru, orașul mi s-a părut liniștit și domol ca Jiul vara :). Poate, să zic, centrul cu operele lui Brâncuși să fie ceva mai îngrijit ca data trecută, dar e posibil și să fie doar o impresie din cauza contrastului cu miniaturile pe care le-am vizitat între timp.
Nu cred că orașul oferă ceva care să justifice o vizită cu orice preț, dar oferă o experiență suficient de inedită încât să merite un mic ocol. De exemplu, cineva care merge din Muntenia spre Ardeal ar putea folosi Valea Jiului ca alternativa mult mai plăcută la plictisitorul DN1. Și dacă acel cineva are ceva timp la dispoziție ar putea, foarte bine, să oprească și în Târgu Jiu.
Hobița – Casa memorială Constantin Brâncuși
Santina
Nu puteam ajunge la Târgu Jiu și să nu mergem pe urmele lui Brâncuși, iar prima oprire a fost la Hobița. Am mers fără așteptări în locul de origine al sculptorului, știind că nu vom găsi chiar casa în care s-a născut , ci o copie. Și, totuși, am găsit o casă asemănătoare cu cea originală, construită de tatăl lui Brâncuşi pentru o altă familie din sat, un loc extrem de îngrijit, cu o doamnă administrator care, deşi rezervată la început (până a înțeles că suntem oameni buni 🙂) ne-a spus câteva istorii și poveşti pe care nu prea le găsesti prin cărți sau pe net.
Vizita asta ne-a demonstrat încă o dată că omul sfințește locul așa că, dacă ajungi prin Târgu Jiu, merită să dai o fugă până aici (sunt puțin peste 20 km din oraș).
Radu
Când mergi la Hobița nu ai cum să nu te întrebi cât de săraci și proști sunt, exact, oamenii ăia 🙂
Custodele muzeului e o doamnă care sigur nu era proastă și care ne-a împărtășit tot soiul de detalii din istoria nescrisă (sau cel puțin necitită de mine), atât despre interacțiunile lui Brâncuși cu românii cât și, mai ales, despre cele din străinătate.
Și cam ăsta e highlightul vizitei. Casa reală e un maldăr de scânduri la câteva sute de metri; Casa Muzeu, restaurată atent și extrem de îngrijită, e de fapt doar una similară.
Dacă nu ar fi poveștile custodelui casa ar fi interesantă doar ca piesă de muzeu al satului, nu am simțit nicio semnificație deosebită a legăturii cu Brâncuși.
Cum ajungi
Casa Muzeu Constantin Brâncuși, pe hartă.
Costuri
Intrare: 10 lei/persoană.
Ansamblul Monumental „Calea Eroilor”
Santina
Reveniți în oraș, prima oprire a fost la Coloana fără sfârșit, monument dedicat soldaților căzuți în Primul Război Mondial, aflat în mijlocul unui mic parc, relativ aproape de centru. Odată ajuns poți sta la umbră pe o bancă să te odihnești, mai ales dacă alegi să faci drumul pe jos. Dacă nu, ai locuri de parcare fix langă părculețul ăsta. De fapt, dacă prinzi un loc bun poți să faci poze chiar din mașină 🙂.
Celelalte momumente sunt în Parcul Central. Intrarea se face prin Poarta sărutului, văzută ca un punct de trecere spre o altă viață sau ca un triumf asupra vieții. E zarvă mare aici cam tot timpul și trebuie să ai răbdare să-ți reușească o poză fără alți cetățeni în ea.
După care intri pe Aleea scaunelor, 30 la număr, văzute fie ca un alai de inmormântare fie ca un grup de prieteni și rude ce-i petrec pe soldații care pleacă la luptă. După ce străbați Aleea scaunelor ajungi la Masa tăcerii, văzută ca un simbol al reuniunii familiei.
Oricum se pare că Brâncuși nu dădea prea multe explicații despre simbolistica operelor sale, pentru că el considera că nu e nevoie să înțelegi arta, ci e suficient să te bucuri de ea. Așa că dacă ajungi aici, bucură-te de operele lui Brâncuși. Iar traseul ar trebui parcurs în sens invers decât am făcut-o noi, începând cu Masa Tăcerii.
Radu
Sculptura nu e chiar punctul meu forte (alături de multe alte arte :)). Și dincolo de capacitatea mea de apreciere, nici nu pot să spun că am rezonat vreodată cu operele lui Brâncuși. Nu identific geniul din ele și mereu ajung să dezbat în sinea mea chestii legate de context, cumul de oportunități, subiectivism și interese. Așa că experiența asta nu mi-a provocat vreo emoție deosebită.
Acestea fiind zise, vizita la cele mai celebre sculpturi nu e totuși ceva de care să fugi. E o ocazie bună să pui alături mitul (imaginea publică, na) și realitatea. De exemplu coloana infinitului mi s-a părut mult mai lumească, simplă și… finită decât imaginea pe care mi-o formasem crescând.
E o ocazie bună și să vezi cum interacțiunează omul cu arta, de exemplu bulucindu-se la poze cu Poarta sărutului (evident că avem și noi) și apoi ignorând restul.
Totuși, e de apreciat efortul de a le pune în valoare; complexul e curat și îngrijit și, în mod notabil, operele nu sunt ingradite sau pline de „nu atinge!!”, ci sunt la indemana admiratiei oricui. Există câteva panouri rezonabile, plus câțiva paznici publici care au grijă să nu se așeze lumea pe vreun Scaun.
Cum ajungi
Indicații spre Masa tăcerii, Poarta sărutului (le leagă Aleea scaunelor) și Coloana infinitului.
Costuri
Acces gratuit.
Muzeul județean Gorj
Santina
Muzeul ăsta pare încremenit în timp, undeva prin anii ’80, de la mirosul de vechi, la modul în care este organizat, până la angajați. Cu toate astea mie mi-a plăcut pentru că informațiile și explicațiile sunt pe înțelesul tuturor, nu doar al istoricilor.
Muzeul e organizat în 12 săli, iar fiecare te poartă printr-o altă epocă din istorie: de la cea preistorică, medievală, până la cea modernă și contemporană.
În colecțiile muzeului se găsesc descoperiri arheologice din zona Gorjului și Olteniei și artefacte de o valoare excepțională, cum ar fi de exemplu oase fosilizate ale unui mamut gigant din perioada preistorică.
Dacă ajungeți prin Tg Jiu, aveți timp, vă plac descoperirile și istoria, merită o vizită.
Radu
Vizita la muzeul ăsta începe în forță, cu o paznică și un custode care par mirați că vrea cineva să îl viziteze :). Dar, sincer, per total a fost o surpriză plăcută, mult peste așteptări.
Sigur, încă se vede buna tradiție a muzeelor românești, dar per total organizarea nu e rea deloc, muzeistica la fel, se simte că cineva și-a dat în mod real interesul. Nu spun că nu mai există nicio vitrină sau niciun „nu pune mâna”, dar alea sunt mai degrabă excepții.
Mi s-a părut că sălile tematice sunt amenajate extrem de inteligent, că informațiile sunt utile dar nu copleșitoare, ce mai, că oferă în mod real esența condensată a unor perioade de timp. Altfel zis, în sfârșit o experiență interesantă și educativă care NU se simte ca o corvoadă.
Cum ajungi
Muzeul Județean Gorj pe hartă.
Costuri
Intrare: 10 lei/persoană
Trattoria da Vittoria
Santina
Și pentru că aveam câteva ore de plimbare deja, trebuia să facem și o pauză de masă. Cum eram prin centru și primiserăm și o recomandare, ne-am oprit la Trattoria da Vittoria.
Locul este foarte mare, terasa la fel, e cumva imposibil să nu găsești loc, deși n-ar strica un telefon înainte să fiți siguri că nu au vreun eveniment. Meniul e divers, în principal cu specific italian/mediteranean. Noi nu am comandat mare lucru, pentru că aveam în plan să degustăm și ceva preparate pe la nuntă 😄. Am shareuit o porție de bruschete mixte și o pizza (nu mai știu de care 😁)
Au fost foarte bune, ambele, doar că n-am fost atenți să cerem să ni se înlocuiască bruschetele cu ton pentru că niciunul dintre noi nu mâncăm ton. Dar nu am plecat flāmânzi oricum.
Iar limonada cu ghimbir a fost mai mult decât perfectă într-o zi teribil de caldă.
E un loc în care mi-a plăcut și aș reveni. În plus, e fix în buricul târgului, foarte aproape de Parcul Central.
Radu
Marele avantaj al restaurantului ăstuia este că e în buricul târgului, adică aproape de cam toate obiectivele din oraș, adică în cazul în care partenerei de plimbare i se face foame e o opțiune foarte simplă de a evita orice pericol :D.
Eșantionul nostru nu a fost neapărat reprezentativ, că nu eram chiar rupți de foame, dar judecând după pizza cu aluat fraged și bine făcut, plus un tort de ciocolată onest și pe care și-au dat interesul să-l facă și atgrăgător, aș zice că aveți șanse să vă placă orice luați din meniu. Și găsiți în meniu cam tot ce vă doriți 🙂
Multe feluri pe bază de fructe de mare, care pe mine nu m-au inspirat neapărat pentru un oraș din Oltenia, dar dincolo de asta ai de toate, de la vegetariene la vită, trecând prin paste, burgeri și, ocazional, câte o ciorbă neaoșă, cu zeamă de varză 🙂
Poate ușor deranjante aparatele alea care pulverizau apa pentru a mai răcori lumea pe caniculă; senzația nu e neplăcută, dar parcă nu aș vrea apa aia în farfuria mea. Then again, deja se știe că exagerez nițel în privința asta 🙂
Cum ajungi
Trattoria da Vittoria pe hartă.
Website
Obiective ratate
Mai aveam pe listă și:
Catedrala Sfinții Voievozi
E unul dintre obiectivele menționate frecvent în legătură cu Târgu Jiu; fiind sezonul nunților am zis totuși pas, să nu îi încurcăm pe mirii care s-au perindat pe acolo 🙂 Interesant, totuși, exteriorul, inclusiv cu fresce cu filosofi antici.
Mausoleul Ecaterinei Teodoroiu
…e mai degrabă o piatră funerară. Interesant de studiat, dar în niciun caz la ce ne așteptam 🙂