Biserica fortificată Moșna

Final de vară, partea II: Transilvania


Prima parte a acestei plimbări o găsești aici: Final de vară, partea I: Moldova și Bucovina.


Cluj

Anul ăsta am ajuns pentru prima dată în Cluj şi sper să nu se supere nimeni prea tare dacă spun că nu m-a impresionat.

Să fi fost poate de la vremea ploioasă şi mult prea friguroasă pentru final de august, care nu ne-a lăsat să ne plimbăm în voie? Să fi fost pentru că multe zone sunt în construcție şi oraşul e destul de aglomerat? Să fi fost de la hotelul care a fost meah? Sau, cel mai probabil, de la toate la un loc.

În rest oraşul curat, de departe mai curat decât Bucureştiul, dar la fel de scump. Totuşi, nu o să spun că nu-i mai dau o şansă la un moment dat.

Ce să zic, poate că îmi formasem eu o imagine nerealistă, după ce am tot citit despre Cluj; cert e că ajuns acolo am găsit un fel de București – nițel mai curat, cu șoferi doar puțin mai calmi, în rest la fel de aglomerat și poate ceva mai scump.

O fi un loc bun de locuit, dar eu m-am dus acolo ca turist și nu am plecat prea încântat. Clădirea teatrului/Operei închisă; în Bastionul Fierarilor se încălzeau niște artiști să cânte. Catedrala închisă și ea, iar în fața ei un localnic; s-a bucurat așa mult când a văzut că vreau să pozez că a stat acolo 11 minute, până l-a biruit frigul pe fi-su.

Dacă mă întorc e doar pentru ce mai e de vizitat în jur.


Castelul Kemény

Din păcate nimic nu aminteşte de ce a fost, poate, odată acest conac.

Pare că s-a încercat la un moment dat un soi de renovare ,pentru că unele geamuri au termopane😢 iar altele sunt sparte. Nu mai spun ce plin de gunoaie e peste tot.

Devastat. Ăsta e cuvantul cu care pot descrie locul asta. E teribil de trist.

Nu ai nici un motiv să mergi.

Știam că nu găsim castelul ăsta într-o stare prea bună, dar tot am fost ușor surprins. Cât mi-am putut da eu seama, structura nu e rea deloc; se văd niște urme de reabilitare, de la zugrăveala din interior și până la niște uși și geamuri din PVC.

Dar la un moment dat oricine s-o fi ocupat a lăsat-o baltă, iar conacul a încăput pe mâna dușmanilor lui Dani și ai Stelei. Sau poate Dani era stelist, cine știe.

Nu bate drumul până acolo.


Cum ajungi

Click aici pentru indicații de la Google.

Costuri

Oficial nu se vizitează, deci nu există costuri oficiale 🙂


Castelul Bánffy

Am încercat să-mi imaginez cât de minunat a fost acest castel în vremurile lui de glorie. Nu degeaba a fost numit „Versailles de Transilvania”. Dar vremurile, comuniştii, nepăsarea autorităților şi mai marea nepăsare a localnicilor care l-au devastat în diverse perioade şi-au pus serios amprenta asupra acestui loc.

Curtea este extrem de îngrijită, dar clădirile au nevoie de reconstrucție şi reabilitare. Este evident că sunt necesare fonduri serioase pentru a aduce castelul cât de cât aproape de ce a fost cândva. Se mai organizează cate un „Castel electric”, câte o nuntă sau alte evenimente, dar aici e nevoie de bani serioşi.

De oprit dacă treci prin zonă.

Mai palat, așa, castelul ăsta; proprietatea foarte amplă găzduiește, de fapt, mai multe clădiri, într-o combinație de stiluri arhitecturale.

Informațiile furnizate sunt decente si încearcă să acopere întreaga istorie a castelului dar, evident, e mult loc de îmbunătățiri.

Marea problemă este că interioarele nu sunt vizitabile și, din cât am reușit să trag cu ochiul, oricum nu mai păstrau nimic din forma lor istorică.

Pot înțelege farmecul unui festival aici dar, ca să fiu sincer, aș recomanda să faci o vizită (și) în afara perioadelor cu evenimente.


Cum ajungi

Click aici pentru indicații de la Google.

Costuri

Intrare: biletul costă 24 lei/persoană.


Chidea

Sincer, mă aşteptam să fie mai pitoresc, după cum văzusem în ceva poze. E un sat ce pare uitat de lume (sau chiar e?), cu drumuri de înguste, neasfaltate (inclusiv drumul până acolo de la şoseaua principală este cu pietriş) şi fără semnal la telefon (ceea ce pe termen scurt poate părea mişto, dar nu cred că aş vrea să trăiesc aşa).

Multe case sunt modernizate, iar cele vechi din piatră ,pentru care satul e celebru de altfel, par sau chiar sunt părăsite.

Noi ne-am plimbat puțin pe ulița principală, ne-am salutat cu câțiva săteni (alții decât cei care s-au uitat urât la noi întrebându-se ce căutăm în satul lor), am cules un măr, că prea arăta gustos, dintr-un pom de pe marginea drumului şi cam atât.

Nu aş recomanda să bateți drumul până acolo.

Uite, de asta e bine să citești site-uri de călătorii oneste, așa ca blogul ăsta 🙂

Când ne-am documentat, lăuda lumea satul „de piatră” de eram nerăbdător să îl vizitez; deja îmi închipuiam un sat în genul celor din sudul Franței, dar cu farmecul românesc. Când colo, nu prea.

Sigur, sunt case din piatră; unele abandonate, altele renovate, dar majoritatea construcțiilor înclină mai mult spre tipul clasic. Poți vedea câteva căsuțe care să te facă să contempli mutatul departe de oraș, dar numai pentru câteva minute. 

Poate, vreodată, când asfaltează drumul până acolo, poți da o fugă să vezi dacă nu cumva te-am păcălit. Dar, chiar și atunci, numai dacă te plictisești rău de tot.


Cum ajungi

Click aici pentru indicații de la Google.

Costuri

Timpul pierdut pe drum e un preț prea mare.


Mediaș

Am ajuns în oraş undeva în jurul prânzului când străzile erau aproape pustii, ceea ce nu ne-a deranjat deloc. Din locul în care am parcat (civilizat, cu plata prin sms) am făcut o plimbare pâna la ceea ce părea centrul şi până la Biserica reformată. Pe care am şi vizitat-o, iar ca ghizi am avut doi adolescenți care făceau voluntariat.

Mi-ar fi plăcut să stăm mai mult pe aici să descoperim oraşul, dar aveam drum lung de făcut. Poate data viitoare.

Dacă eşti întrecere prin Mediaş aş zice să faci o oprire.

Ca să fiu onest, nu ăsta era highlight-ul plimbării, dar a fost o surpriză foarte plăcută. De fapt, atmosfera a fost fix aia pe care mă așteptam (în mod nerealist) să o găsim în Cluj.

Am vizitat doar biserica fortificată dar sunt convins că orașul mai are și alte obiective interesante, plus că și ideea unei plimbări prin zona mai veche mi se pare destul de atrăgătoare.

Recomand o oprire – dacă nu sunteți pe grabă poate chiar petreceți aici o noapte.


Cum ajungi

E un oraș întreg 🙂 nu dăm indicații de la Google.

Costuri

Intrare: 16 lei.


Biserica fortificată Moșna

După părerea mea este una dintre cele mai mari şi frumoase biserici fortificate din Transilvania. Şi am văzut câteva.

Deşi are nevoie de ceva renovări, curtea interioară şi biserica sunt bine îngrijite.

În încăperile de pe zidurile fortificate este amenajat un fel de muzeu al satului, cu unelte, obiecte de decor şi vestimentație din zona rurală. Dar să nu te aştepți să găseşti explicații sau detalii. Chiar şi aşa, mi-a plăcut.

E păcat că totuşi că nu acordă nimeni mai multă atenție  pentru a promova mai mult astfel de locuri şi a atrage mai mulți turişti.

Dacă treci prin zonă merită să opreşti aici.

Nu e unul dintre numele celebre, dar clar intră în top.

Cu un sistem amplu de fortificații, foarte îngrijită, biserica este și parțial restaurată. Diversele încăperi găzduiesc colecții mai mult sau mai puțin organizate de obiecte țărănești. Detaliile, cu câteva excepții, lipsesc, așa că uneori te întrebi ce naiba făcea lumea cu fiarele alea ascuțite, dar în viață nu strică un strop de mister 🙂

Singura mea dezamăgire a fost că nu am putut urca în turn, din motive de siguranță (a mea, nu a turnului). Copila care ne-a dat biletele nu a știut să ne spună de planuri concrete de restaurare, dar eu sper să ajungă niște fonduri și aici, nu doar la alde Dealu Frumos (vezi la final, o să înțelegi).

Recomand fără rezerve.


Cum ajungi

Click aici pentru indicații de la Google.

Costuri

Intrare: 8 lei de persoană. Fără POS.


Biserica fortificata Agnita

Dupa ce că mă durea capul și nu aveam chef de nimic, nici n-am reşit să vedem mare lucru. Am găsit lacătul pe poartă. Dar se vedea că biserica era renovată, cel puțin în exterior.

Zero informații despre program sau dacă se vizitează ori nu.

Nu am niciun motiv să o recomand.

Complexul pare să fi trecut recent printr-o restaurare consistentă; cu toate acestea, nu este deschis, oficial, publicului. Poți intra în complex prin ditamai gaura din gard, dar nu ai acces în interiorul clădirilor – iar panourile pentru informații sunt pe moment goale.

Pare promițător, ar fi de vizitat într-o zi, cândva, când se mobilizează responsabilii și deschid pentru public. 


Cum ajungi

Click aici pentru indicații de la Google.

Costuri

Nu păzește nimeni gaura din gard, deci cam aia e 🙂


Obiective ratate

Biserica fortificată din Dealu Frumos

Biserica fortificată din Dealu Frumos

Renovată prin programul Regio (bravo, sigur s-a reales un primar pe chestia asta), biserica e vizitabilă două ore pe zi, duminica. Am uitat care este, exact, intervalul, de nervi.

O poză oarecare, că nu am ajuns la Alma Vii

Biserica fortificată din Alma Vii

O aveam de mult pe listă, dar drumul ne-a făcut să ne dăm bătuți. Am mai mers noi pe drumuri dificile, cum ar fi cel de la Trovanți sau cele de la cule, dar până la urmă mașina aia nu ne-a greșit cu nimica. De la DJ141 sunt 3,5 kilometri bombardați, care ne-au descurajat complet. Dacă vă încumetați, poate ne povestiți și nouă.

plimbări pe mail!

Primești automat un email când scriem despre o nouă plimbare.

Nu spamăm 🙂
Citește Politica noastră de confidențialitate.


Share:

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top