Undeva în comunism

Santina

Dacă te întrebi ce muzeu să mai vezi prin București, răspunsul ar putea fi „Undeva în comunism”.

Deschis în Centrul vechi, muzeul, care e și cafenea, te duce cu câteva decenii înapoi în timp într-o perioadă pe care ai trăit-o sau despre care doar ai auzit istorii.

Afli date și detalii interesante despre începuturile comunismului și momentele cheie din istoria acestui regim în România: de la impunerea de către Uniunea Sovietică a unui guvern comunist în ’45, condus de Petru Groza, până la dictatura lui Ceaușescu, urmată de Revoluția din ’89.

Ce mi-a plăcut e că  informațiile sunt pe înțelesul tuturor, scrise neplictisitor și suficiente cât să creeze contextul acelor vremuri. Și sunt și în engleză și în spaniolă. Oricum, cât am stat noi pe acolo, majoritatea vizitatorilor au fost străini.

Expoziția și întreaga atmosferă te introduce în viața de zi cu zi a românilor în timpul comunismului. Afli cum a fost afectată viața oamenilor, sub toate aspectele ei, de reformele comuniste; cum a fost sărăcită populația prin așa zisele reforme monetare, cum totul a ajuns să aparțină statului; despre miliție cu misiunea ei de supraveghere a populației și oprimare a oricărei forme de opoziție politică; despre închisorile comuniste în care ajungea oricine îndrăznea să se opună sistemului (e menționat și Experimentul Piteşti, despre care am scris când am vizitat închisoarea de la Piteşti); despre cum toată viața românilor era de fapt reglementată prin lege, inclusiv viața sexuală (pentru cine nu știe, decretul 770/1966 interzicea întreruperea de sarcină, ceea ce a dus desigur la avorturi făcute clandestin și moartea a mult mai multe femei decât spun statisticile 😢).

Muzeul ăsta e o bună ocazie să ne aducem aminte sau să aflăm despre ororile comuniste și să reflectăm mai mult la ce avem azi și la vremurile pe care le trăim.

Desigur că sunt menționate și lucrurile pozitive din acea epocă: de exemplu producerea de maşini Dacia sub licența Renault, construirea primului tractor 100% românesc, invențiile în farmacie (de ex. Polidinul) și cosmetică (Gerovital) sau performanțele sportivilor români.

Însă cu toate astea, viața românilor stătea sub semnul restricțiilor și a fricii.

Vizitând muzeul „Undeva în comunism” ai ocazia să pătrunzi într-o casă din acele vremuri. Iar aici, spre deosebire de majoritatea muzeelor, totul e interactiv. Poți să cotrobăi prin dulapuri, să pipăi și să miroși, să descoperi lucruri din alte vremuri și să le probezi. Poți chiar să bei o cafea la masa din sufragerie, să pui muzică de demult și să citești revista Flacăra.

Mie mi-a plăcut enorm pentru că pentru mine a fost o întoarcere în copilărie. Bunicii și părinții mei au făcut totul pentru ca noi să simțim cât mai puțin sau chiar deloc lipsurile și problemele acelor vremuri. Așa că eu am revăzut totul cu încântare, cu ochiul și mintea unui copil fericit. Mi-am redescoperit câteva dintre jucării, stiloul cu călimară, mileurile și bibelourile maică-mii, revista „Femeia” pe care o citeam și reciteam (în special paginile de modă, dorindu-mi să mă îmbrac și eu la fel de frumos când o să mă fac mare), săpunul ăla bun cu care nu ne spălam ci îl țineam în dulapul de haine.😀 

Noi am stat vreo două ore prin muzeu, dar poți sta lejer jumătate de zi, mai ales dacă bei și o cafea.

E un loc de văzut în Bucureşti. Eu îmi doresc să revin, sigur au rămas ceva sertare necercetate și povești nedescoperite. 

Radu

După nici două luni de când am aflat de el, iată că am reușit să ajungem undeva în comunism. Văzusem deja că influencerii de turism (CEILALȚI influenceri de turism, vreau să spun :D) sunt entuziasmați, dar eram nițel sceptic. Ei bine, entuziasmul este real și pe deplin meritat de muzeu.

Prima chestie care mi-a plăcut a fost abordarea „vă rugăm, atingeți”. Cine a mai citit impresiile mele de pe la diverse obiective știe că mă râcâie abordarea… comunistă în materie de muzee și expoziții. Culmea, fix la un muzeu despre comunism am găsit opusul absolut :). Cred că este primul muzeu în care am fost vreodată în care poți să pui mâna pe orice exponat, să deschizi dulăpioare, să umpli un stilou cu cerneală, să experimentezi, pe scurt, exponatul respectiv.

În rest, muzeul este împărțit în două zone principale. Una prezintă informații istorice, cu un rezumat al evoluției comunismului în România, cele mai cunoscute personaje, aspecte principale din perioada comunistă (știință și industrie, politici sociale, aparatul dictatorial).

Zona asta prezintă informațiile echilibrat, obiectiv; nu e nimic ce nu știm și, evident, nu oferă foarte multe detalii. Per total cred că este o introducere bună, pentru puștime – conturează o imagine de ansamblu dar într-un limbaj de oameni normali, fără să fie obositor sau plictisitor. Probabil e o introducere bună și pentru străini (și în afară de noi și încă un cuplu cred că toți vizitatorii au fost străini).

A doua zonă este cea care decupează un cadru din viața obișnuită a unei familii obișnuite. Muzeul este amplasat într-o clădire din centrul vechi și două camere chiar au fost amenajate (sau restaurate, cine știe), ca o sufragerie, respectiv bucătărie din acea perioadă.

Iar istoria explicată cam pălește când ai ocazia să descoperi sau să îți aduci aminte de cum era pe vremuri. Sincer, cred că cel mai mult se vor bucura de experiență persoanele peste 35 de ani, care au trăit în acea perioadă sau la scurt timp după revoluție. Sigur, și aici e posibil să nu se regăsească toată lumea în aceeași măsură, dar locuința reconstituită aici este aproximativ o medie reprezentativă pentru o familie de clasă mijlocie, din mediul urban.

Poate fi interesant și pentru cei mai tineri, care pot pune mâna pe un telefon cu disc, pe un penar sau pe un magnetofon. Dar nu știu dacă vor avea aceeași senzație pe care am avut-o eu când am văzut un pachet de Kent lung, cu care m-am apucat de fumat, sau mobila „Dunărea”, similară cu cea din sufrageria în care am crescut.

Sigur, noi am fost suficient de mici și de ocrotiți încât să avem multe amintiri plăcute din perioada aia, lucru care cu siguranță nu este valabil pentru toată lumea. Cert este că ne-am simțit ca într-o călătorie în timp și ne-am tot chemat unul pe celălalt să ne arătăm câte un volum din „Povestiri istorice” („l-am avut și eu pe ăsta!”), culegerea de mate de Gheba („m-am chinuit și eu cu asta!”), un stilou fix ca al Santinei sau biblioteca mică de pe care am șters praful atâția ani.

Mai găsești acolo și un aspirator rusesc, și haine și pălării de epocă pe care poți să le probezi și să te bușească râsul, și mileuri (ale bunicii mele erau mult mai frumoase, dar mă rog :)), și bibelouri, inclusiv celebrul pește de pe televizor.

Concluzia, deci, e că m-am simțit foarte bine și mi se pare un obiectiv care are câte ceva de oferit pentru toată lumea – de la oaspeți din străinătate la copii, de la tineri ca noi 😀 până la, de ce nu, persoane mai în vârstă.

Cei de la muzeu sunt și ei foarte amabili, gata să îți răspundă la orice întrebare sau să îți sugereze un vinil de ascultat, așa că recomand o vizită aici.

Timp

Câteva ore.

Costuri

30 lei/persoană.