Curat și îngrijit, muzeul satului din Vâlcea merită cu siguranță o oprire când treceți pe acolo – sau, de ce nu, chiar o plimbare special pentru a-l vizita.
Plimbări de o zi
Plimbările de o zi (daytrips, adică) pot include orice de la un picnic de câteva ore la o tură de dimineața până seara; ziua se încheie de fiecare dată acasă.
Prato
Orășel relativ liniștit, la ~20 de minute de Florența. Cu unele obiective în renovare și altele neinteresante pentru noi, ne-a impresionat cu Museo del Tessuto.
Casele memoriale Minulescu și Rebreanu
De la bazarul sentimental al lui Minulescu la gospodăria sobră a lui Rebreanu, muzeele se completează reciproc și oferă o experiență mult peste așteptări.
Ce poți face într-o (altă) zi în Ploiești
Nu am fost foarte consecvenți, așa că am revenit la Ploiești. Am găsit un muzeu bun de vizitat, plus încă un muzeu.
Ce poți face într-o zi în Vălenii de Munte
Oferta turistică nu e foarte bogată, dar Casa Memorială Iorga merită o oprire. Iar din ziua respectivă vă mai și rămâne timp pentru altele 🙂
Ce poți face într-o zi în Buzău
Un oraș care pe lângă București pare pustiu, Buzăul e numai bun pentru plimbări între muzee, că parcul nu e foarte ofertant.
Conacul Bellu, Urlați
Conac de secol 19, în stil vechi românesc, foarte atent îngrijit. Din păcate, nu te prea poți bucura de el.
Țiriac Collection
Țiriac Collection e un loc bun de vizitat dacă ești pasionat de mașini… dar nu prea tare 🙂
Ce poți face într-o zi în Ploiești
Turism de o zi într-un oraș ne-turistic. Muzeele din Ploiești nu sunt giuvaeruri de perfecțiune, orașul nu e „eye candy”, dar per total o experiență plăcută.
Muzeul jucăriilor
Muzeul jucăriilor merită vizitat de oricine s-a bucurat, vreodată, de jucării. De la Piticot la mașinuțe, de la păpuși la rechizite, sigur găsiți aici o amintire plăcută.