Pădurea Letea

Santina

Anul trecut am fost pentru prima dată în Deltă și ne-a plăcut atât de mult încât ne-am întors și anul ăsta. Am revenit cu gândul să mergem din nou la Gura Portiței și să facem o plimbare mai lungă pe canale până în satul Letea, să vizităm pădurea și cu ceva noroc să vedem și caii sălbatici.

Letea este un sat de pescari, aflat între brațele Dunării Chilia și Sulina, care mai numără azi doar 200 de oameni, cunoscut în principal pentru că aici se află celebra pădure Letea. De care am aflat pentru prima dată în școala generală din povestirea cu același nume a lui Traian Coșovei (nu cred că mai e în programă acum), descrisă ca un loc misterios, aproape ireal. M-a fascinat la vremea respectivă și de atunci mi-am dorit să ajung să o văd.

Pădurea Letea este cea mai veche rezervație naturală din România; este de asemenea singura pădure subtropicală de foioase (stejar, plop, tei) din Europa. Pe acest loc, cu câteva mii de ani în urmă se afla Marea Neagră, motiv pentru care, aici, solul este extrem de nisipos, cu o zonă de dune chiar.

Punctul de plecare în călătoria noastră a fost Murighiol, pe brațul Sfântul Gheorghe, iar până la Letea sunt undeva la 60 km. Tot traseul a durat, dus-întors, cam 6 ore, cu tot cu opriri de fotografiat şi admirat natura, plimbare prin Pădurea Letea și prânz. Spre deosebire de plimbarea de anul trecut, de data asta păsăretul care ne-a ieșit în cale mi s-a părut mai puțin şi nu foarte divers. În schimb am avut marele noroc să dăm peste o colonie de pelicani. Cred că erau sute, ceva incredibil, ce vezi doar pe National Geographic. Și dacă s-ar fi oprit plimbarea acolo tot aş fi fost fericită.

Însă ne-am continuat drumul, am intrat la un moment dat pe Brațul Sulina și la capătul a două ore și jumătate am ajuns în satul Letea. Aici, planul era să facem un fel de “safari” cu o mașină de teren, spre/prin pădure. Dar pentru că plouase destul de mult şi nu se putea intra cu maşina, a fost pus în aplicare planul B: plimbare cu căruța 🙂.

Pe mine m-a bucurat cumva mai mult pentru că e eco şi nu-mi aduc aminte să mai fi mers vreodată cu căruța. Am putut astfel să înaintăm mai mult prin pădure, ceea ce cu mașina n-ar fi fost posibil. Am explorat și un pic pe jos, am mers până în zona dunelor de nisip unde pare că ești în deșert. Am văzut și ceva cai sălbatici (în Letea sunt vreo 2000), dar erau destul de departe. Unul singur ne-a ieșit în cale prin pădure, însă s-a speriat când ne-am apropiat.

Aici nu doar caii, ci și pădurea e sălbatică, cu un sol nisipos, liane, crengi rupte de vreme și de vânt, cu stejari seculari (cel mai bătrân are 500 de ani). Mi-ar fi plăcut să explorez și să mă pierd mai mult prin hățișuri, dar timpul e limitat în astfel de excursii.

Următoarea oprire, înainte de drumul de întoarcere, a fost ograda unui localnic, unde ne-a fost pregătit prânzul în stil tradițional: ciorbă de pește, pește prăjit cu mămăligă și gogoși. A fost super gustos totul. Și deși poți să alegi să sari peste masă (totuși va trebui să-i aștepți pe ceilalți colegi de barcă) ți-aș recomanda să nu o faci. E mult prea bun totul.

La revenirea către Murighiol s-a mers cu toată viteza înainte 🙂 și astfel drumul a durat cam o oră şi jumătate.

Deși sunt multe trasee în Deltă pe care le poți face, cred că Pădurea Letea și satul sunt locuri de văzut măcar o dată. Mie mi-a plăcut mult toată experiența. Acum avem pe listă, pentru următoarea vacanță, orașul Sulina și Pădurea Caraorman (care undeva în trecut a fost una și aceeași cu Letea). Și poate anul viitor vom reuși să mergem în iunie.

Radu

Faza e că am apucat să citesc impresiile Santinei înainte să le scriu pe ale mele. Și pentru câteva clipe m-am simțit prost când am văzut că a dat-o pe educație, cu lecturi, citate misterioase și programe școlare.

Dar pe urmă mi-am dat seama că hei! și vinul Caii de la Letea e împărțit pe volume, se pare că știau oamenii ăia ceva. Și, per total, eu ies pe plus, că am „citit” mai multe povestiri 🙂

Dincolo de glume, după ce am avut un prim contact cu Delta anul trecut, cu cea mai scurtă plimbare pe canale dintre opțiunile disponibile, anul ăsta ne-am propus să facem una ceva mai lungă. În funcție de punctul de plecare și de organizator, ai la dispoziție o sumedenie de posibile trasee; în general cele cu plecare din Murighiol au o varianta intermediară, cu Letea sau Caraorman, plus diverse lacuri și canale, precum și una extinsă, cu Sulina și vărsarea în Marea Neagră.

Pentru că suntem intelectuali 😀 am ales, până la urmă, varianta Letea. Diferențele față de Caraorman sunt mai mult de branding – există cai sălbatici în toată Delta, inclusiv la Gura Portiței; solul nisipos e același, pădurea care se războiește cu vântul la fel. Ospitalitatea gazdelor și păsăretul întâlnit pe canale ține de noroc – noi anul ăsta am avut de ambele, că am dat, pe drum, peste o colonie de pelicani, iar la Letea am fost omeniți cum se cuvine 🙂

Pădurea Letea e rezervație naturală și nu e permis accesul motorizat. Turul normal ocolește cumva pădurea până la un punct de intrare…pietonal. Pentru că plouase mult recent (lucru extrem de rar în zonă), s-a renunțat la camionetă și ne-au urcat pe toți în căruță. La plusuri, am putut intra direct prin pădure, cu plimbarea efectivă printre copaci. La minusuri, durata plimbării cu căruța e ceva mai scurtă.

Pădurea pare… încăpățânată. E spectaculoasă prin formele ciudate ale copacilor chinuiți de vânt și prin solul nisipos (mă rog, nisip de-a dreptul) în care se muncesc să crească plantele. Zărești, pe alocuri, și liane, deși nu sunt cele ale lui Tarzan, ci niște versiuni mai cuminți pe care nu le observi chiar la prima vedere.

Turul nostru a fost destul de concis, am rămas cu o ușoară impresie că localnicul tocmit pentru asta ne-a dus pe repede înainte. Dar pentru că eram într-un grup mai mare nu am mai stat să trag de timp.

Caii de la Letea (animalele, nu vinul) sunt încăpățânați și ei. Mai ales prin faptul că se feresc de oameni și am zărit vreo trei, dar de departe și ascunși de crengi. M-am mulțumit cu niște dovezi ale trecerii lor 🙂

Cât ne-am plimbat căruțașul ne-a povestit diverse despre caii sălbatici și impresia cu care am plecat nu a fost una foarte roz. Sigur, când auzim de ei ne ducem cu gândul la libertate, întoarcere la natură, eliberarea de frâiele (fizice și figurative) ale societății. Dar asta vine și cu cruzimea jocurilor de putere dintre masculi, cu foametea pe timp de iarnă, cu bolile altminteri tratabile care devin mortale.

Masa din Letea a fost fără pretenții, dar mai gustoasă decât mă așteptam, chiar dacă felurile nu au fost elaborate. Iar costul derizoriu îți dă o perspectivă diferită asupra vieților diferite pe care le ducem. Apropo de perspectivă, Letea e spectaculos și prin ulițele cu nisip ca pe plajă, dar și virtual, prin faptul că e rupt de lume și de multe dintre lucrurile pe care le considerăm implicite.

Per total o experiență foarte interesantă, pe care o recomand. Ca watchout, componența grupului e și ea o loterie, poți nimeri niște copii plângăcioși sau adulți gălăgioși. De aceea ideal ar fi să îți formezi propriul grup (sau să plătești organizatorilor cât pentru un grup complet). Dar și dacă nu o faci, e un risc pe care merită să ți-l asumi.

Ponturi

În zonă bate vântul, barca merge și ea cu viteză, îmbracă-te corespunzător, cu un hanorac sau măcar un windstopper.

E bine să ai la tine și niște apă.

Timp

Cam 6-7 ore în total – drum, vizitarea pădurii și pauza de masă în Letea.

Costuri

Turul cu barca: 200 lei/persoană (grup de cel puțin 6 persoane).
Plimbarea prin pădure: 35 de lei/persoană.
Masa de prânz cu 3 feluri: 80 de lei/persoană.