Am vizitat:
Durată:
1 zi
Ratingul nostru:
Încadrarea la destinații de o zi e (foarte puțin :)) forțată – obiectivele de mai sus merg vizitate toate, dacă nu te deranjează un ritm mai alert. Dar dacă vrei să vizitezi și Muzeul satului vâlcean (și noi recomandăm să vrei, ne-a plăcut foarte mult) atunci va trebui fie să-ți alegi dintre obiective, fie să mai rămâi o zi. Și rămasul peste noapte n-ar fi deloc o idee rea :).
Impresiile noastre
Santina
Deși am trecut prin Râmnicu Vâlcea de multe ori în drumurile noastre spre Sibiu sau când am făcut turul culelor, nu ne-am oprit niciodată să descoperim orașul.
Așa că după ceva pauză, am reușit să continuăm seria de plimbări #cepoțifaceîntrozi cu un weekend în Râmnicu Vâlcea. Poate te întrebi de ce am ales orașul ăsta. Pentru că e relativ aproape de București și pentru că e puțin turistic, ceea ce înseamnă și mai puțină aglomerație. Deși noi am ales să ne cazăm două nopți (despre cum a fost la Grand Hotel Sofianu în curând), poți vedea aproape totul într-o zi.
Râmnicu Vâlcea s-a dovedit a fi peste așteptările noastre. Un oraș mic, pe care îl poți descoperi foarte ușor la pas; extrem de curat și cumva prosper; poate și pentru că mai găsești puțină industrie pe aici, deci locuri de muncă. Oricum ar fi, orașul nu are acel aer prăfuit de provincie.
Per total mie mi-a plăcut. Ți-l recomand dacă vrei să te relaxezi și dacă îți plac locurile puțin aglomerate, cu puțini turiști.
Radu
Nu m-aș fi gândit nicio clipă că Vâlcea e genul de oraș în care „băi, e păcat să nu faci o plimbare”. Dar uite că mai pică și câte-o surpriză plăcută 🙂
Extrem, extrem de curat, foarte liber (inclusiv la orele de vârf), suficient de mic încât să nu prea ai nevoie de mașină. Plus că, mi s-a părut, poartă mai mult ca alte orașe amprenta aia a arhitecturii comuniste. Iar acum, după atâta timp, lucrul ăsta începe să devină ușor interesant. Și, desigur, bonusul impresionant al dealului Capela.
Asta nu înseamnă că e totul perfect: nu e plin de atracții turistice convenționale; deși nu e trafic se mai găsește câte-un vâlcean să tureze motorul; in seara în care ne-am plimbat noi pe malul Oltului a fost găsit un bărbat decedat în zonă (iar Santina află despre asta fix când citește impresiile mele).
Dar lăsând asta deoparte, Râmnicu Vâlcea e fix experiența pe care o căutăm când vizităm localități neturistice. Și o recomand.
Salina Ocnele Mari
Santina
O să-ți mărturisesc că habar nu aveam că Salina Ocnele Mari e atât de aproape de Râmnicu Vâlcea (doar vreo 5 kilometri). Noroc cu Radu care s-a documentat pentru plimbarea asta. 😊
Și deși am fost într-o sâmbătă, nu a fost deloc aglomerat. Ne-am speriat puțin de câtă lume era la autobuzul care ne-a dus în salină (și care circulă din jumătate în jumătate de oră), dar Salina este atât de mare și spațioasă încât nu simți că e multă lume-n interior.
O să găsești aici câte ceva pentru fiecare: locuri de joacă pentru copii, spații de relaxare pentru adulți (ar fi fost bune niște scaune ceva mai comode totuși), cafenea, loc cu mâncare (model „împinge tava”) și cea mai mare biserică subterană din România.
Poți sta o zi întreagă dacă ai chef. Noi am stat vreo două ore, cât să facem o plimbare și să bem o cafea. Recomand fără ezitare.😊
Radu
Am de mult în plan un tur al salinelor, dar nu s-au prea aliniat planetele. Până acum, când Vâlcea a avut suficient de puține muzee încât să ne lase câteva ore libere pentru salină 🙂
Foarte aproape de oraș, la vreo 10 kilometri, nu 5 :), plus inca 1,8 prin subteran (dar te duc ei cu autobuzul, nu te lasă cu mașina), Salina Ocnele Mari e o experiență inedită și relativ facilă, chiar dacă mai puțin spectaculoasă ca altele.
Publicul principal îl constituie, evident, cei mici, care pot să joace baschet, să se dea cu karturile cu pedale, să se alerge și în general să facă tămbălău. Din fericire când am fost noi au cam lipsit copiii, așa că am putut să ne învârtim pe-acolo, să bem o cafea la sare, să târguim niște mărunțișuri și să plecăm.
Probabil trebuie să te atragă locurile astea; mie mi-a plăcut și recomand.
Cum ajungi
Salina Ocnele Mari, pe hartă.
Costuri
Intrare: 55 de lei/persoană (casieria are POS; există și un afiș pentru plăți online, dar acolo mai există un comision de ”10 lei).
Parcare: 10 lei/mașină (doar cash).
Muzeul de Arta – Casa Simian
Santina
Muzeul se află într-o casă foarte frumoasă, construită în 1940 de doi arhitecți importanți ai acelei perioade: Gheorghe Simotta (care a construit Palatul Patriarhiei din București) și Nicolae Lupu (cel care a pus bazele Muzeului Astra din Sibiu) și a aparținut familiei Simian, proprietară a unei fabrici de încălțăminte din oraș.
Membrii familiei au emigrat în Argentina la venirea comuniștilor la putere; în plus, se pare că nu au avut nicio legătură cu arta.
Casa adăpostește acum numeroase lucrări de pictură și sculptură ai unor artiști români importanți ai secoleor XIX și XX (Nicolae Grigorescu, Franck Storck, Pallady, Tonitza).
Deși mi-a plăcut expoziția, lipsește povestea din jurul casei, care ar face vizita cu mult mai interesantă. Am primit câteva informații despre istoria locului de la o doamnă muzeograf, dar mult prea sumare.
Oricum, e de de vizitat pentru frumusețea casei și dacă ești pasionat de artă.
Radu
Cel mai mult mi-a plăcut aici clădirea, cu spații ample și pline de lumină, inclusiv o curte interioară în care să te ascunzi de căldură, în verile fierbinți. Și faptul că am fost singuri aproape toată durata vizitei.
În rest, locul e mai degrabă o expoziție, nu un muzeu. Îți permite să privești ceva, nu-și propune neapărat să te educe. Nici organizarea nu mi s-a părut foarte metodică, dar am găsit pe ici pe colo piese care mi-au plăcut – o sculptură de Radu Adrian, niște gravuri de Storck, niște șeminee anonime.
Am mai găsit și niște tablouri și sculpturi foarte abstracte, ca să zic așa 🙂 plus un Tonitza pe care nu am reușit să-l identific pe Google.
Per total experiența nu a fost neapărat una rea, dar aș fi simțit nevoia de niște explicații în plus, poate o brășură sau, cine știe, chiar QR codes care să te ducă la ceva pagini cu detalii.
Probabil pasionații găsesc o vizită aici mai intensă decât mi s-a părut mie; ceilalți o să o treacă mai degrabă la curiozități.
Cum ajungi
Muzeul de Artă Râmnicu Vâlcea, pe hartă.
Costuri
Intrare: 6 lei/persoană. Nu există POS.
Muzeul de Istorie a Județului Vâlcea
Santina
Muzeul e organizat în clădirea fostei Școli de băieți din oraș, despre care nu am reușit să aflăm niciun fel de detalii. Expozițiile te poartă din perioada Paleoliticului, prin Epocile Fierului, până în epoca modernă. O să poți vedea colecții de ceramică, monede, unelte, urne funerare, toate descoperite în săpăturile arheologice de pe teritoriul județului Vâlcea.
Din păcate și muzeul ăsta, ca majoritatea muzeelor din România, are un aer prăfuit și vechi.
Mai interesantă mi s-a părut expoziția organizată în luna februarie, cu ocazia Dragobetelui; unde poți descoperi detalii despre semnificația acestei zile în tradiția populară românească.
Și da, în aprilie era încă în muzeu.
Cu părere de rău, nu recomand în mod deosebit o vizită aici.
Radu
Tehnic, muzeul e Muzeul Județean „Aurelian Sacerdoțeanu” Vâlcea, dar realist aproape toate colecțiile sunt despre istoria județului Vâlcea.
Nu a fost neapărat un highlight al plimbării noastre, începând cu faptul că a trebuit să mergem să scoatem niște bani, că nu exista nici POS, nici rest.
Sala cu multe oale reparate mi-a dat un vibe bun, de Kintsugi. Dincolo de asta, toate exponatele dinc ele câteva încăperi sunt doar un fundal peste care să vină un profesor cu clasa (sau, ma rog, un părinte) și să povestească, explice, elaboreze pornind de la exponate.
A existat și o încercare de a aplica principiul „sexul dragostea vinde”, cu o lista ușor confuză de iubiri celebre și niște certificate de căsătorie de o zi.
Primește puncte pentru inițiativă,. dar cam atât.
Cum ajungi
Muzeul de Istorie a Județului Vâlcea, pe hartă.
Costuri
Intrare: 6 lei/persoană. Nu există POS.
Vâlcenii se cam tem de carduri, aparent 🙂
Casa memorială „Anton Pann”
Santina
Aș zice că e mult spus casă memorială (aceasta se află în București); e de fapt casa în care a locuit Anton Pann, vreme de patru ani, în perioada în care a fost profesor de muzică la Seminarul din Râmnicu Vâlcea.
Pe lângă o expoziție cu detalii din viața și activitatea poetului, muzeul recreează interiorul unei locuințe de târg din secolul VXIII; cu mobilier, obiecte de decor, haine, dar fără vreo legătură directă cu Anton Pann.
Am aflat și că această casă nu s-a aflat inițial pe locul actual, ci undeva în apropiere și a fost mutată când au început lucrările de modernizare ale orașului, în perioada comunistă. Și nu pot decât să mă bucur că s-a reușit păstrarea ei, un monument de arhitectură urbană de acum 300 de ani.
E interesant de vizitat, iar dacă ești doritor doamna care se ocupă de muzeu îți poate povesti câte ceva despre casă și despre personalitatea lui Anton Pann.
Radu
Un contrast interesant – o mini-culă, curată și îngrijită, pe un petec de pajiște, între niște clădiri în arhitectură comunistă.
Senzația e că Anton Pann a fost mai degrabă pretextul pentru salvarea clădirii și apoi configurarea ei ca muzeu. Nu se păstrează niciun obiect al artistului, ci ai, practic, un rezumat al vieții și activității lui, iar în rest încăperi amenajate conform obiceiurilor și stilului din epocă.
Asta nu înseamnă că nu recomand o oprire – prețul de acces e derizoriu, vizita durează extrem de puțin, aerul vechi/rural e foarte interesant, nu ai nimic de pierdut.
Cumva casa e un exponat care pare desprins din muzeul satului și aruncat în mijlocul orașului. Deci e păcat să nu oprești pe-aici.
Cum ajungi
Indicații spre casa memorială „Anton Pann”
Costuri
Intrare: 6 lei / persoană.
Taxă foto: 100 de lei.
Dealul Capela
Santina
Plimbarea pe Dealul Capela, că urcuș poate e cam mult spus, mi-a plăcut maxim. Deși are și porțiuni ușor abrupte, e ca o plimbare în parc, dar prin pădure. De fapt asta se și vrea, o pădure-parc cu amenajări minim invazive, cu impact redus asupra mediului.
Iar dacă din loc în loc vei găsi bănci pe care să te odihneşti dacă îți trebuie, nu vei găsi coşuri de gunoi. Dacă ai ceva de aruncat, trebuie să aduci cu tine jos. Cu toate astea, am găsit pădurea mai curată decât mă așteptam.
Și deși dealul e practic în oraș, odată ce ai început să urci pare că eşti undeva departe de zgomotele urbane; e un loc extrem de relaxant.
Urcarea e de vreo 40 de minute, poate ceva mai mult, în funcție de numărul și durata opririlor, pînă la punctul de belvedere de unde se vede o părticică din Valea Oltului.
E un loc și o plimbare pe care le recomand.
Radu
Surpriza plăcută a plimbării – în general obiectivele din Vâlcea nu sunt chiar celebre; ei bine, printre ele dealul Capela cred că e cel mai puțin cunoscut.
Nu am investigat prea mult povestea acestei inițiative, dar pare genul de proiect din vreo țară nordică – să redăm naturii cât mai mult spațiu, să exprimăm civilizația prin limitarea intervenției umane, să ne bucurăm de natură într-un mod minim invaziv.
Rezultatul aduce puțin aminte de Trivale, dar duce experiența la nivelul următor – mai puțin amenajat, mai curat (impecabil de), mai pustiu. Am văzut câțiva localnici, de la un cuplu de pensionari până la niște puști pe biciclete, dar cea mai mare parte a timpului nu eram decât noi și pădurea.
Se poate ajunge aproape până-n vârf cu mașina, pe drum asfaltat, dar ar fi păcat să faci asta. Mențiunile (de pe Google Maps, de exemplu) despre punctele de belvedere sunt ușor exagerate, că nu vezi mare lucru din cauza copacilor, dar plimbarea merită să-i aloci măcar o oră dacă ajungi pe-aici.
Cum ajungi
Poți intra pe la Monumentul Independenței, iar de acolo mergi în sus 🙂
Costuri
Acces gratuit.
Unde să mănânci în Râmnicu Vâlcea
Simfonia Restaurant
Simfonia e genul de restaurant care ne face să uităm că ne-am propus să încercăm cât mai multe localuri. Plasat, pe bună dreptate, pe primul loc în topul restaurantelor din oraș, Simfonia ne-a convins să revenim de două ori – iar asta doar în cursul acestei plimbări.
Clar facem o escală aici dacă mai trecem prin oraș. Revenim în curând cu recenzie.
Cum ajungi
Restaurant Simfonia, pe hartă.
Old City Garden
Când ne-am îndurat să mai dăm o șansă și altui local, am venit să mâncăm aici. Ne-a servit o doamnă extrem de amabilă, iar mâncarea n-a fost rea nici ea. Revenim cu review și aici.
Cum ajungi
Indicații spre Old City Garden Râmnicu Vâlcea.
Cafea la Arbusto Coffee
După o plimbare prin oraș sau pe Dealul Capela, o oprire la cafea e mai mult decât binevenită. Arbusto e o cafenea aproape de centru, cu o terasă destul de mică, amenajată pe trotuar, dar cu un spațiu interior mare și aerisit. Iar cafeaua este foarte, foarte bună, iar oamenii prietenoși.
De făcut un popas aici.
Cum ajungi
Arbusto Coffee Râmnicu Vâlcea, pe hartă.