Restaurant Kuib - păstrăv file

Restaurant Kuib, Sinaia

Ne-a plăcut:

  • Plimbarea până acolo

Nu ne-a plăcut:

  • Mâncarea
  • Servirea

Ratingul nostru:



Impresiile noastre

Am fost tare dezamăgită în ultima plimbare la Sinaia când, după ce am vizitat Castelul Peleş, am vrut să mâncăm ceva la Teleferic, dar l-am găsit plecat în vacanță 🙂

M-am bucurat desigur pentru cei care lucrează acolo dar m-am întristat tare pentru mine. Aşa că a trebuit să ne reorientăm. Am făcut noi ceva research şi am ajuns până la urmă la Kuib.

Restaurantul ăsta e pe partea opusă Peleşului, trebuie să traversezi DN-ul, adică e ceva de mers dacă te încumeți pe jos cum am făcut noi. Și dacă ai drum pe acolo şi ai și timp, poate faci şi o vizită la Casa George Enescu.🙂

Dar să revin la Kuib. Când am ajuns noi era trecut bine de ora prânzului şi am găsit loc fără rezervare, dar oricum locul şi în restaurant şi pe terasă e foarte generos.

Eu am comandat file de păstrăv pane, care în meniu era cu garnitură de cartofi fierți, care mi se par teribil de banali şi nu-mi plac oricum. Dar i-au înlocuit fără probleme cu cartof copt (garnitură de la altă mâncare de peşte 🙂). Porția a fost foarte mare, deşi eu nu caut asta la mâncare.

Problema de fapt e că mâncarea mea nu a avut niciun gust, degeaba am mai încercat să dreg cu sare; iar peştele a fost plin de oase. Cică aşa îl primesc de la furnizor. Poate ar fi cazul să schimbe furnizorul sau să nu-l mai vândă ca file, care desigur e mult mai scump. Oricum, dacă ştiam îmi comandam un păstrăv întreg și mai făceam şi economie.

În concluzie mie nu mi-a plăcut mâncarea, poate sunt alte feluri mai bune, dar eu a doua oară nu mai merg aici şi nu pot să-ți zic nici ție să mergi.

PS. E genul de restaurant cu poze în meniu. Până la urmă poate nu e doar un mit că e bine să te fereşti de astfel de locuri.

Partea cea mai mișto din toată experiența asta a fost drumul până acolo. Drumul de întoarcere a fost mai puțin plăcut, că duceam cu noi și dezamăgirea 🙂

Serios vorbind, zona în care e restaurantul e plină de vile, inclusiv construcții în mod evident vechi de măcar un secol. Cred că merită o plimbare, pur și simplu, pe străduțele alea abrupte, doar ca să admiri casele.

Asta înseamnă, desigur, și că imaginea unui restaurant pe un pisc de munte nu e tocmai corectă. Da, de pe terasă se văd parțial Bucegii, dacă stai unde trebuie și te uiți cum trebuie, dar nu e de mers aici pentru view.

Ai, e drept, o terasă spațioasă, pe care să te relaxezi în bătaia soarelui de munte, iar pomii din jur au și ei farmecul lor; totuși, restaurantul ține de un hotel, care pare frecventat de familii. Iar asta înseamnă că riști să împarți terasa cu un grup de părinți răsfățați, împreună cu copiii lor. Și atunci doar stai la soare, nu te mai relaxezi 🙂

Mâncarea mea a fost relativ OK; de obicei nu prea mănânc feluri tradiționale, dar în ziua aia mi s-a părut o idee bună. Tochitura foarte gustoasă, cu carne curată și fără zgârciuri, dar mămăliga și oul erau reci și au stricat impresia generală.

Servirea a lăsat de dorit și ea, nu a fost genul de interacțiune care să mă facă să mă simt bine-venit. Să ne înțelegem, nu sunt vreo garofiță și nu vreau tratament special, dar, de exemplu, când îi atrag atenția chelneriței că am cerut apa la temperatura camerei și o rog să aducă altă sticlă, nu mă aștept să se poarte de parcă e vina mea că mai trebuie să facă un drum.

La fel, când am discutat despre fileul de pește a părut mai supărată pe noi că nu suntem mulțumiți, decât pe furnizorul care a livrat marfa.

Per total, nu văd niciun motiv pentru a mă întoarce sau pentru a îi sfătui pe alții să vină aici. Mai bine veniți doar la o plimbare și apoi mâncați la Teleferic 🙂


Website

kuib.ro


Acest review este independent și nu este susținut în niciun fel de către restaurant sau de către vreo altă entitate. 

plimbări pe mail!

Primești automat un email când scriem despre o nouă plimbare.

Nu spamăm 🙂
Citește Politica noastră de confidențialitate.


Share:

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top