Ce e Grecia fără mâncare? Pe lângă obiectivele turistice (și de relaxare) din Thassos, am fost foarte curioși ce are insula de oferit și în materie de mâncare.
Noi ne-am axat pe pește și fructe de mare, cu doar un strop de carne. 🙂 Iată impresiile și recomandările noastre de restaurante.
Taverna Irene, Potos
Ne-a plăcut:
- Mâncarea, acceptând că e fast food.
Nu ne-a plăcut:
- Aglomerat și zgomotos
- Au tendința să te grăbească 🙂
Ratingul nostru:
Impresiile noastre
Santina
Irene e un fel de fast food grecesc chiar pe plaja din Potos, unde șef de sală 🙂 e o româncă (dacă asta contează sau nu pentru tine în decizia de a mânca aici), ceea ce face terasa celebră printre români. Dar și aglomerată în același timp. Nouă ne-au recomandat-o amicii cu care am fost în vacanță și am mâncat aici de două ori.
Prima dată am împărțit cu Radu un platou cu pește și fructe de mare, gândit pentru doi dar mi s-a părut uriaș. Cred că poate fi împărțit lejer de trei, dacă nu chiar patru persoane.
Vine cu garnitură de cartofi prăjiți (congelați) și ceva sos de maioneză cu usturoi. Totul foarte bun și gustos. Singurul lucru care nu mi-a plăcut pe platou au fost scoicile care mai aveau ceva urme de alge. Dar am înțeles că pe la taverne nu pierde nimeni vremea să le spele. 🙁 Am ales oricum să nu le mănânc.
A doua oară am comandat calamar prăjit, cu garnitura inclusă și de data asta – cartofi și salată. Deși mergea poate ceva mai bine scurs de ulei, a fost și calamarul bun.
Deși nu ar fi prima mea opțiune de loc unde să mănânci în Thassos, dacă eşti în Potos şi nu ai chef să mergi în altă parte taverna asta poate fi o opțiune.
Radu
Prima noastră experiență culinară din Thassos 🙂 a început cu un platou ENORM cu fructe de mare. În meniu scrie că e pentru două persoane dar, așa cum ne-a confirmat și chelnerița, mai nimeni nu-l biruiește.
O fi ceva truc de marketing HoReCa, să faci clientul să se simtă bine că primește un munte de mâncare; mie mi-ar fi plăcut să mă avertizeze că e o porție mare, pentru că nu suntem mâncăi și am risipit aiurea calamarul.
Peste tot se vorbește română, dar aici mi s-a părut că terasa se adresează direct românilor. Ar fi de tras niște concluzii :).
În rest eu am mai luat barbuni prăjiți, plus ce am mai mâncat de pe la Santina; mâncarea a fost decentă, ca un fel de KFC pe bază de fructe de mare :).
Maître d’ este o româncă plină de energie, poate cam expansivă pentru gustul meu, dar în mod clar face ceva bine, pentru că terasa asta e mereu cea mai plină. Tot personalul e amabil, prompt și relativ atent la ce se întâmplă pe la mese.
Atenția asta se transformă, dacă e aglomerat, într-o oarecare presiune să te grăbești să eliberezi masa, dar nu până la un nivel cu adevărat deranjant.
Cum ajungi
Click aici pentru indicații de la Google.
Website
Restaurant Dionysos, Limenaria
Ne-a plăcut:
- Mâncarea
- Servirea
Nu ne-a plăcut:
- Terasa e chiar lângă stradă, în sezon probabil e vânzoleală
Ratingul nostru:
Impresiile noastre
Santina
Aflat pe faleza din Limenaria, are o terasă destul de mare și aerisită de pe care poți vedea marea.
Deși preparatele din meniu sunt diverse, noi am venit de fiecare dată (de trei ori mai exact) pentru pește, care e proaspăt și foarte bine gătit. E posibil totuși să nu găseşti chiar orice pește din meniu, dacă nu s-a prins în ziua respectivă sau nu e sezonul.
Eu am mâncat doradă, red snapper și biban de mare la grătar, impecabil gătite. Garnitura este inclusă: cartofi prăjiți și diferite legume la cuptor sau orez cu legume.
Desertul, întotdeauna din partea casei în Thassos, a fost diferit de fiecare dată și foarte bun: baclava, cataif, portokalopita, panna cotta.
Au niște pisici cam obraznice, în rest, e un loc pe care îl recomand.
Radu
Cea mai bună opțiune dintre locurile pe care le-am încercat în Thassos, e și restaurantul la care am revenit de cele mai multe ori. Fix în dreptul portului din Limenaria, mi se pare genul de afacere de familie – extinsă la dimensiunile maxime pe care le poate duce familia 🙂
Am fost aduși aici pentru pește, așa că nici nu m-am uitat în restul meniului 🙂 dar până și lista cu feluri din pește este consistentă. Totul este proaspăt – cu riscul aferent de a nu găsi un anumit tip de pește, dacă nu au avut pescarii.
Tot ce am mâncat a fost excelent – red snapper, doradă și biban de mare. Plus deserturile din partea casei.
Nu am găsit cusur nici la servire – personalul e foarte politicos (condus de o doamnă poliglotă :)) și decent de prompt.
Clar recomand și clar revin aici.
Cum ajungi
Click aici pentru indicații de la Google.
Taverna Iatrou, Theologos
Ne-a plăcut:
- Mâncarea
- View-ul de pe terasă
- Servirea
Nu ne-a plăcut:
- Un aer ușor rudimentar
Ratingul nostru:
Impresiile noastre
Santina
Aici am mâncat în plimbarea pe care am făcut-o la Theologos. Taverna e celebră pentru miel și alte cărnuri la rotisor, însă găsești și alte preparate cu specific grecesc. Eu am încercat ardei copt umplut cu feta și cea mai gustoasă brânză Kefalotiri la grătar.
Restaurantul și terasa sunt foarte spațioase, chelnerii atenți și amabili. Și aici am dat peste un grec care vorbea puțină romănă, fix cât trebuie ca să-ți dea recomandări. 🙂
Desertul a fost ceva specific grecesc, o prăjitură pe bază de griș, foarte puțin dulce, fix pe gustul meu.
Mi-a plăcut locul, mâncarea, iar dacă nu te deranjează pisicile care circulă printre mese, e o opțiune bună când mergi la plimbare în Theologos.
Radu
Asta a fost, cred, singura zi în care am pus pauză la fructele de mare și am mâncat carne. Singura oaie pe care o mănânc e în pastramă, dar am gustat totuși puțin din mielul la rotisor luat de amicii noștri. Bun, suculent, bine făcut, bine condimentat.
Apoi mi-am văzut de souvlaki-ul meu, să nu se cheme că am fost în Grecia și nu am mâncat și așa ceva. A fost bun dar, să fim onești, nu prea ai cum să strălucești, ca bucătar, cu felul ăsta :). Carnea a fost bine aleasă, bine făcută, garnitura a fost din cartofi adevărați, per total un fel absolut decent. Desertul gratuit nu mi-a plăcut și nici nu sunt sigur că era desert, că nu era dulce.
Dau și un punct bonus pentru terasa răcoroasă și cu view. Iau punctul înapoi pentru decorul care nu e fantastic și aduce mai mult a cantină. Poți încerca dacă vrei ceva rotisat.
Cum ajungi
Click aici pentru indicații de la Google.
Twins Tavern, Limenas
Ne-a plăcut:
- Mâncarea
- Servirea
Nu ne-a plăcut:
- Mesele cam înghesuite
Ratingul nostru:
Impresiile noastre
Santina
Am mâncat la Twins în ziua de plimbare prin Limenas. Restaurantul e pe una dintre străduțele laterale din zona portului, ceea ce îl face un loc liniştit. Cel puțin când am fost noi și după ce au plecat românii aflați la una dintre mese.
Tot ce s-a comandat fost bun, de la pește la caracatiță. Eu am mâncat dorada la grătar cu cartofi la cuptor şi salată, proaspătă și gustoasă, foarte bine gătită.
Iar ca desert din partea casei, că doar aşa e obiceiul, am primit câte o mini ínghețată pe băț. Poate o idee cam înghesuite mesele, dar altfel e un restaurant care mi-a plăcut și pe care îl recomand.
Radu
Unul dintre cele mai populare localuri din Limenas, l-am ales pentru că era o idee mai departe de zona pietonală și am sperat că e mai puțin aglomerat și mai serios. A funcționat 🙂
Nu aș vrea să fiu acolo când e plin, cred că te simți de parcă totul e o singură masă și toți sunt comesenii tăi. Dar în extra-sezona fost liber și am putut să ne relaxăm și să ne bucurăm de mâncarea foarte bună.
Eu am mâncat un platou mixt cu fructe de mare, de data asta de dimensiuni potrivite, și nu i-am găsit niciun cusur. Chelnerul a fost și el prompt și amabil; per total experiența a fost plăcută și poți face o oprire aici dacă te dai jos de pe feribot flămând.
Cum ajungi
Click aici pentru indicații de la Google.
Restaurant San Antonio, Potos
Ne-a plăcut:
- Servirea
- Platingul
Nu ne-a plăcut:
- Alimentele sunt congelate
Ratingul nostru:
Impresiile noastre
Santina
Se află chiar pe plaja San Antonio și am mîncat aici într-una din zilele de plajă. Deși se află chiar pe malul mării, multe preparate din pește sau fructe de mare sunt congelate. Bune, dar parcă le-aș prefera proaspete, dacă tot sunt la mare.
Am share-uit cu Radu un biban de mare la grătar și un calamar umplut cu feta (nu la fel de bun ca cel mâncat în Santorini).
Sunt foarte atenți la plating, farfuriile arată foarte bine și atrăgător, garniturile sunt diferite față de alte locuri.
E o variantă de luat în calcul dacă faci plajă aici și nu ai chef să mergi în altă parte doar pentru masă.
Radu
Restaurantul ăsta e, într-un fel, o ciudățenie, în sensul în care nu te aștepți să-l găsești pe o plajă nu foarte circulată. Mai degrabă ai vedea, de exemplu, o tavernă gen Irene.
Când colo, un restaurant în toată regula, cu cei mai prompți și amabili chelneri pe care i-am văzut în Thassos – literalmente se învârt ca rechinii (dar la o distanță discretă) pândind un semn de la un client care are nevoie de ceva.
Mâncarea e și ea dichisită, cu cel mai bun plating văzut aici (iar platoul mixt comandat la masa vecină era sofisticat ca o corabie). Depunctez doar pentru că peștele e congelat și, deci, gustul nu e chiar la nivelul aspectului. Dar dacă asta nu e un blocker pentru tine, merită o oprire.
Cum ajungi
Pe numele lui complet San Antonio Beach Restaurant and Bar, îl găsești aici.