Țiriac Collection

Santina

Pentru că Radu îmi face cam toate poftele și mofturile, am zis să-i fac şi eu o dată pe plac şi să mergem să vedem colecția de maşini Ţiriac. Plus că era şi o ocazie foarte bună să-mi scot la plimbare noii patofi slingback 😉. Asta până am ajuns acolo şi a trebuit să-mi pun botoşi de plastic peste ei.

Oricum , cred că ar fi bine să specific încă de la început că pentru mine maşina e doar un mijloc de transport şi cam atât. Iar singurul lucru care mă interesează e să nu mă lase când mi-e lumea mai dragă.

În rest, cai putere, marcă şi ce mai apreciază bărbații pe la maşini, pentru mine nu contează prea mult. Radu avea un Tico cand ne-am cunoscut. Dar, recunosc, avea farmec😉.

Acum la expoziție am văzut… multe maşini, desigur 😄, posibil să fi văzut şi ceva motociclete, multe lumini şi bani mulți adunați într-un singur loc.

Eu m-am uitat mai mult la forme şi culori, în special la cele mai puțin obişnuite pentru o maşină. Mi-au plăcut cea Indian Turquoise şi cea Panama Yellow. Am dat şi peste Rollce Roys-ul roz și alb al lui Elton John.

A mai încercat Radu să-mi explice câte ceva; ce e un motor cu aspirare naturală (?), care e diferența față de unul turbo dar să nu mă întrebați vă rog.

Mi-a plăcut totuşi colecția de Ferrari😉 şi în special un Ferrari California. Nu degeaba se spune că a fost creat cu intenția de a atrage publicul feminin.

Concluzie: Dacă îți plac maşinile, eu aș zice că e neapărat de mers. Şi ar fi bine să-ți iei ceva timp. Noi am stat vreo două ore, cred, dar puteam sta mai mult dacă aveam eu răbdare.

Radu

Țiriac Collection e ca un set de surprize Turbo aduse la viață. Mă rog, voiam să-ncep cu „îmi aduce aminte de copilărie”, dar m-am temut să nu se înțeleagă greșit 🙂

Senzația, oricum, aia a fost, amestecată cu amintirea nasurilor lipite de geamuri de Ford Taunus sau Mazda MX-3 sau Citroen DS; poate și cu un strop din uimirea de a vedea primele faruri escamotabile sau prima mașină cu trapă (un 240D, poate?).  Ce să zic, am fost un puști impresionabil.

Acum m-am descoperit mai interesat de modelele de epocă (expoziția acoperă istoria auto începând cam cu 1900), dar sunt și destule exemplare moderne pentru doritori.

Muzeistica e slabă – Țiriac e prea bogat pentru spațiul disponibil 🙂 așa că mașinile sunt înghesuite și neadmirabile. Iar cu toate luminile și suprafețele lucioase, aici ar trebui Huawei să-și testeze telefoanele, că poze în parc face oricine.

La fel, explicațiile sunt documentate și foarte interesante, dar traducerile/formulările sunt superficiale, mai au câte-un typo, sunt tipărite pe fugă… senzația e că nu se prea asortează cu exponatele de zeci (sute?) de milioane de euro.

 Totuși, Țiriac are ce n-au multe muzee – site și aplicație, cu tot cu descrieri apelabile prin QR code. 

Concluzie: Clar, o experiență interesantă, dar probabil nerecomandată celor cu adevărat pasionați sau cu adevărat bogați; probabil ar pleca deprimați că nu au putut să atingă, să apese, să deschidă, să cumpere. O destinație de vizitat, deci, pentru oamenii de rând 🙂

Sunt curios dacă există destule mall-uri la care să o duc pe Santina, ca să compensez…

Ponturi

Dacă instalați aplicația de mobil o să puteți vedea și unele imagini/detalii la care altfel nu ați putea ajunge.

Timp

E în București, deci nu calculăm drumul.

Am petrecut aici cam două ore.

Costuri

Intrare: 15 lei/persoană.

POS disponibil.