The Three Corners Hotel, Budapesta - lobby

Three Corners Lifestyle Hotel, Budapesta

Ne-a plăcut:

  • Amplasarea
  • Curățenia
  • Micul dejun

Nu ne-a plăcut:

  • Papuci contra cost 🙁

Ratingul nostru:



Impresiile noastre

Hotelul ăsta a fost alegerea perfectă pentru scurta vacanță în Budapesta. Este fix pe gustul meu: modern, relativ aproape de centru (undeva la 30 min, cât să dai jos toți langoşii mâncați), dar chiar lângă metrou şi alte mijloace de transport în comun dacă nu ai chef de plimbare, într-o zonă liniştită.

Camerele bine izolate – deşi destul de aglomerat, nu am ştiut cā avem vecini până nu ne-am întâlnit cu ei pe hol.

Camera suficient de spațioasă, călduroasă (detaliu foarte important pentru mine cand merg în vacanță în decembrie), patul confortabil, baia mare, totul impecabil de curat.

Micul dejun variat şi diversificat, pentru toate gusturile şi preferințele, cu fel de fel de patiserii de nu știai ce să alegi, fructe de toate soiurile. Şi mai şi diversificau felurile de mâncare de la o zi la alta. Găseai inclusiv șampanie dacă aveai ceva de sărbătorit sau nu neaparat. 😉

Singura chestie care nu mi s-a părut foarte customer oriented a fost că cer bani pe papuci, mai exact 3 euro/pereche. Înțeleg nevoia de reducere de costuri şi mai ales de evitare a risipei, dar sigur se pot găsi alte soluții pentru asta. Noi am avut papuci de acasă, că am mers cu maşina şi am avut suficient spațiu, dar dacă zbori doar cu bagaj mic de mână s-ar putea să nu ai totuşi prea mult loc.

Oricum, asta nu mă opreşte sā recomand hotelul ca fiind un loc foarte bun de cazare în Budapesta şi în care aş reveni oricând.

Cred că am eu karma nițel dereglată, că în ultima vreme ajung doar la hoteluri cu geam din sticlă la baie 🙂 Mă rog, măcar aici era doar o porțiune discretă de perete, nu ușa.

Dincolo de asta, nu am prea găsit cusururi. Hotelul e într-o zonă semi-centrală, cu clădiri semi-vechi :); în general în cazuri din astea mă aștept la camere ceva mai mici, dar nu a fost cazul – și camera și baia sunt foarte spațioase. Dotările și mobilierul sunt de bun gust; eu am nevoi relativ simple așa că, dincolo de curățenie, dacă are prize lângă pat eu mă cam declar mulțumit.

Dar, evident, unori remarc și alte calități, cum ar fi patul foarte comod și foarte mare, de să te alergi prin el, nu alta. O bilă albă și pentru walk-in shower; prefer stilul ăsta pentru că am mai mult spațiu și nici nu trebuie să manevrez cu atenție ușile cabinelor obișnuite de duș.

Micul dejun diversificat, de bună calitate; cafeaua doar decentă, de la un automat, dar realist vorbind un espressor nu ar fi fost o opțiune la cât de multă lume venea la micul dejun. Restaurantul hotelului funcționează doar dimineața, dar sunt atâtea localuri în zonă încât nici nu bifez asta la defecte. Mai există și un mic bar în lobby, pentru un pahar de seară.

Am apreciat și utilizarea tehnologiei, de la secvența de mailuri post-rezervare, cu diverse informații utile, până la aplicația de telefon pentru acces key-free în cameră. Chit că aplicația aia mai mult a dat rateuri.

Per total mi-a plăcut, recomand și probabil o să mai stăm și noi acolo.


Ponturi

Etajele 4 și 5 au și balcoane.

Există parcare subterană, dar e bine să faceți rezervare din timp.


Website

threecorners.com/budapest/lifestyle-hotel


Acest review este independent și nu este susținut în niciun fel de către hotel sau de către vreo altă entitate. 

plimbări pe mail!

Primești automat un email când scriem despre o nouă plimbare.

Nu spamăm 🙂
Citește Politica noastră de confidențialitate.


Share:



Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top