Ne-a plăcut:
- Locația centrală dar relativ liniștită
- Servirea
Nu ne-a plăcut:
- Terasa de pe trotuar
Ratingul nostru:
Impresiile noastre
Santina
Rozmarine se află foarte aproape de Piața Ovidiu, dar ferit de toată agitația de acolo, ceea ce mi-a și plăcut de altfel. Locația nu e foarte mare, mai ales terasa care constă în doar câteva mese pe trotuar (cu vedere spre port), așa că poate e bine să faci o rezervare. Noi nu am făcut, dar am avut pur și simplu noroc să se elibereze o masă chiar cînd cei de acolo ne spuneau că nu au locuri afară.
În interior nu cred că aș fi vrut să stau pentru că mi s-a părut că mirosea foarte tare a mâncare. Știu că pentru asta eram și noi acolo însă nu îmi place să plec dintr-un restaurant cu toate hainele mirosindu-mi ca și cum eu aș fi gătit.
Meniul e mai degrabă prietenos cu cei care preferă preparatele cu carne, dar găsești și ca vegetarian ceva opțiuni. Eu am comandat doar o salata cu pește, cartofi și capere pe care aș fi preferat-o un pic mai acrișoară. A fost cam dulce pentru gustul meu, salvată totuși de capere care erau murate. Salata a venit și cu câteva felii de baghetă care ar fi mers prăjită. 🙂
Asta a fost experiența mea strict cu preparatul ăsta, dar e un loc în care aș reveni să încerc și alte dish-uri cu pește sau fructe de mare.
Deși mă tentase un cremșnit, am zis să sar peste desert că deja mâncasem cartofi cu pâine 😂. Dar n-am rezistat să nu gust din desertul comandat de Radu, un tort cu fistic, foarte bun, dulce exact cât trebuie.
Și deși plănuisem să mai mergem într-o zi să mâncam la Rozmarine, nu ne-a ieșit. Dar e un loc în care sigur vom reveni când vom mai ajunge prin Constanța.
Radu
Interacțiunea mea cu Rozmarine a început ca un fel de rebound relationship – am venit aici după ce am aflat, cu tristețe și anticipare neîmplinită, că Tara’s s-a închis.
Când ne-am apucat să cerem păreri și recomandări de restaurante, Rozmarine a fost unul dintre răspunsurile uzuale. Ca să fiu foarte onest, în vreo două ocazii a fost singurul răspuns.
Am venit, deci, la Rozmarine, pe un fond nu prea favorabil și cu niște așteptări foarte mari. Au fost împlinite parțial.
În apărarea lor, nici nu am comandat ceva care să ne dea pe spate – Santina a luat o salată de pește, care nu e un fel după care să oftezi vreodată :); eu am fost entuziasmat când am găsit măduvă gratinată în meniu și am comandat fără ezitare. Gustoasă, nu am nimic să-i reproșez, dar setupul era parcă mai atent și mai detaliat la Tara’s.
Tortul cu fistic de la desert a fost însă foarte bun, cu puncte bonus pentru că nu e chiar un desert uzual.
Locația… meh. Nu e chiar în centrul ăla arhi-aglomerat, dar e pe o stradă care vine dintr-acolo. Se mai circulă pe ea, plus că „terasa” e chiar pe trotuar, când parchează cineva te temi să nu-ți verse berea. Interiorul era curat și îngrijit, dar mergi la mare pentru terasă 🙂
Mai adaug în ecuație servirea rezonabilă plus personalul extrem de amabil și politicos și concluzia e că încă nu e locul meu preferat din Constanța, dar nu e exclus să devină. O să revenim ca să aprofundăm subiectul 🙂
Website
Doar pagină de Facebook.
Acest review este independent și nu este susținut în niciun fel de către restaurant sau de către vreo altă entitate.