Plai Restaurant - ceapă caramelizată cu piure de ceapă

Noul restaurant Plai, Sibiu

Ne-a plăcut:

  • Mâncarea
  • Servirea (cu detalii, explicații, răspunsuri la întrebări)

Nu ne-a plăcut:

  • E o experiență de grup

Ratingul nostru:


În 2023, „Plai” s-a reinventat. După ce s-a consacrat ca unul dintre cele mai bune restaurante gourmet din Sibiu (despre care am scris aici), duce lucrurile într-o nouă direcție, axată și mai mult pe experiență și inovație culinară.

Evident că am vrut să vedem și noi despre ce este vorba :). Iată impresiile noastre.



Impresiile noastre

Ne-a plăcut atât de tare anul trecut la Plai încât am revenit și anul ăsta. După ce timp de două luni în vară nu au funcționat, au redeschis cu un nou concept care mie personal îmi place mai mult. 

Au devenit cel mai mic restaurant din România, cu doar zece locuri, ceea ce îl face un loc foarte intim și prietenos. Iar meniul este unul de degustare, cu vreo 12 feluri (poate mai multe?). Am încercat să le număr dar le-am pierdut șirul până la urmă. Și deși unele preparate sunt one bite, fiind atât de multe, chiar trebuie să mergi flămând ca să te poți bucura de toate. Când a făcut rezervarea, Radu i-a anunțat dinainte că nu mănânc carne, așa că au adaptat unele dintre dish-uri. Te sfătuiesc și pe tine să faci același lucru dacă plănuiești să mergi și ai vreo restricție sau alergie. Și e bine de știut că e nevoie să faci rezervare din timp.

La ce să te aştepți: o să găsești o bucătărie reinterpretată, cu ingrediente uzuale duse la un alt nivel, de fine dining, dar și cu alte ingrediente inedite (crocant din piele de păstrăv, spumă de fân, ca să menționez doar două).

O să mai găseşti și o bucătărie bazată pe zero waste, ceea ce mi-a plăcut maxim. Chef Petra folosește lucruri pe care majoritatea le aruncăm, de exemplu face pudră din pielița roşiilor și murează cotoarele de leuștean (care sunt delicios de bune și aromate).

Totul este gătit și combinat perfect, nimic nu e prea mult sau prea puțin. M-am trezit mâncând ceva ce nu-mi place neapărat, de exemplu dovleac. La desert am avut dovleac caramelizat, cu crocant de scorțișoară și spumă de vinariță (o plantă care crește în special în pădurile de fag și are un gust de vanilie cu scorțișoară) și a fost o combinație absolut perfectă.

Meniul e adaptat sezonului în care te afli (cu ingrediente procurate din zonă) așa că nu are sens să-ți spun exact ce ne-a fost oferit. Dar pot spune că îmi doresc să revin și să încerc și un meniu de vară. Mi-a plăcut teribil de tare la Plai. Chef Petra și ajutoarea ei Alina sunt extrem de prietenoase și atente. Și da, e un loc în care să vii nu doar (sau nu neapărat) pentru mâncare, ci pentru experiență.

Singurul lucru marginal negativ pe care îl pot spune despre Plai e că noul concept pleacă de la ideea că „mâncarea îi apropie pe oameni” (chef Petra). Iar eu, ca regulă generală, prefer oamenii mai departe 🙂

Totuși, restaurantul are niște reguli cuprinzătoare, așa că șansele de a avea o experiență neplăcută sunt minime.

Dincolo de asta, totul e fără cusur 🙂 Toate felurile sunt gândite în cel mai mic detaliu, de la ingrediente la congruența de gusturi și până la plating. Vorbind de ingrediente, fiecare fel are cel puțin un element surprinzător – poate crocant din ureche de iepure, poate spumă de fân, poate o varză pregătită atipic.

Doar ca să fie clar – când spun „surprinzător”, nu e în sens de „a scăpat Radu în bucătărie”, ci în sensul haute cuisine, când te miri ce gust fantastic are un ingredient inedit sau ce combinație fericită e într-o farfurie.

Probabil că te întrebi dacă seamănă cu ce vedem la Chefi la cuțite – iar răspunsul e da. Mă rog, chef Petra si Alina nu sunt în competiție, ci lucrează împreună ca să se minuneze oaspeții. Și atmosfera nu e stresanta ca in emisiune, ci relaxată și prietenoasă. A, și o altă diferență e că bucătarii nu gătesc un fel anume, impus de cineva, ci dezvoltă, experimentează și inovează ca să ofere tot ce au mai bun mesenilor. Plus că ingredientele nu prea sunt uzuale, ci sunt obținute (și de multe ori chiar pregătite) chiar de ei. Știi ce, de fapt cred că nu prea seamănă cu emisiunea, că și aspectul farfuriilor e mai spectaculos :).

Experiența include și câteva vinuri alese tot de chef Petra; acum îmi pare rău dar nu am studiat lista disponibilă la faţa locului, pentru că ţi se recomandă să alegi din timp ce ai vrea să bei, iar vinul să poată fi aerat.

Mai e interesant de știut că Plai oferă și wine pairing, din păcate doar pentru grupuri de ~10 persoane. Informația asta te cam face să inventariezi serios prietenii care s-ar lăsa cărați până la Sibiu 🙂 Dar chiar și fără asta, recomand o vizită aici oricui e pasionat de mâncare și / sau de experiențe inedite.


Ponturi

Pe baza celor două experiențe ale noastre (and counting), încercați să faceți rezervare cam cu o lună înainte.

Și organizează-te să mergi la Plai fără mașină – ori o plimbare, ori un Uber.

Costuri

În decembrie 2023, meniul a fost 300 de lei/persoană, la care se adaugă băuturile. Totalul nu este mic, evident, dar comparația nu o faci cu un restaurant obișnuit. Nouă nu ni s-a părut că am plătit prea mult pentru experiența care ne-a fost oferită.

Cum ajungi

Plai este în centrul Sibiului, iată indicații de navigare.


Acest review este independent și nu este susținut în niciun fel de către restaurant sau de către vreo altă entitate. 

plimbări pe mail!

Primești automat un email când scriem despre o nouă plimbare.

Nu spamăm 🙂
Citește Politica noastră de confidențialitate.


Share:



Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top