Burger la Ness Box Potoc

Ness Box Potoc

Ne-a plăcut:

  • Mâncarea
  • Limonadele

Nu ne-a plăcut:

  • Terasa nu e complet ferită de soare

Ratingul nostru:



Impresiile noastre

Sunt puțini turişti în zona Cheile Nerei, iar asta înseamnă şi puține opțiuni de cazare şi mâncare. Mie lipsa aglomerației mi-a plăcut tare , dar pentru oamenii şi economia din zonă nu e tocmai bine.

Pe lângă lipsa de promovare, cred că un alt posibil motiv pentru care turiştii nu se încumetă pe aici ține de drumurile proaste, foarte proaste pe unele porțiuni. Dar să revenim la mâncare 🙂

Ness Box e o terasă în satul Potoc, din județul Caraş-Severin, sat vecin cu cel în care ne-am cazat, unde am ajuns să mâncăm de prânz de două ori chiar. Pentru că ne-a plăcut, n-avea rost să ne mai batem capul căutând altceva.

Locul e celebru mai degrabă pentru burgeri, dar despre asta o sā vă povestească Radu mai multe. Eu o să spun că păstravul la grătar a fost foarte bine şi bun gătit, cu mujdei şi mămăligă lângă.

Am mâncat la fel în ambele zile pentru că, nemâncând carne, pentru mine asta era cam singura opțiune. Dar şi pentru că eu aş mânca peşte în fiecare zi oricum. Într-una din zile am variat un pic şi am adăugat lângă nişte cartofi la cuptor.

Ce mi-a plăcut a fost că, deşi mâncarea e simplă, a fost pregătită cu gust. Tot aici am băut una dintre cele mai bune limonade cu zmeură.

Ce mi-a lipsit mie la terasa asta a fost mai multă verdeață; copaci, flori, verde să fie, mai ales când te opreşti într-o zi caniculară.

Oricum e un loc în care m-aş întoarce să mănânc oricând. Iar dacă sînteți prin zonă, aş zice că e un loc bun de popas.

Mai mult terasă decât restaurant, e, cred, singura opțiune de luat masa „la liber”, cale de trei sate. Noi am oprit aici dupa prima zi în cheile Nerei, dar ne-a plăcut așa că am revenit și în ziua a treia 🙂

Per total, experiența a fost mult peste așteptările noastre; decorul e drăguț și oarecum surprinzător pentru un sat oarecare; personalul, mai exact o tânără, foarte amabil și prompt, iar mâncarea foarte bună.

E drept, în ambele dăți noi am fost singurii clienți, așa că am beneficiat de toată atenția.

E drept, meniul e relativ limitat, eu am luat un burger și o scăricică, iar dacă mai veneam și a treia oară probabil că luam iar un burger 🙂 dar totul mi s-a părut bine gătit și cu ingrediente de calitate.

La desert singura opțiune sunt papanașii, dar la cât de sățioase au fost felurile noastre principale nu am mai avut loc să îi încercăm.

Am încercat vreo trei limonade de la ei, toate gustoase, pentru că se votase că eu conduc, dar au în meniu și câteva beri.

Prețurile sunt mai mult decât decente, ținând cont cât de bine am mâncat și, mai ales, că e singura opțiune reală în zona aia. Eu cred că aș fi profitat nițel de monopol 🙂

Cred că singura chestie care nu mi-a plăcut a fost că acoperișul e fix și nu foarte amplu, așa că la un moment dat cam vine soarele peste tine. Dar nu pot să spun că a fost un capăt de țară, că eram în vacanță 🙂

În concluzie da, recomand, când sunteți prin zonă puteți opri fără rezerve. 


Website

ness-box-potoc.business.site


Acest review este independent și nu este susținut în niciun fel de către restaurant sau de către vreo altă entitate. 

plimbări pe mail!

Primești automat un email când scriem despre o nouă plimbare.

Nu spamăm 🙂
Citește Politica noastră de confidențialitate.


Share:



Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top