Cheile Nerei – spre Cascada Beușnița

Santina

Planul inițial pentru vacanța asta era să mergem la Budapesta, doar că am tot amânat rezervarea hotelului până mi-am dat seama că de fapt nu vreu să plec dintr-un oraş cu temperaturi sufocante doar ca să ajung în altul la fel. Deşi mie îmi place foarte tare viața marilor oraşe, de data asta mi-am dat seama că aş vrea să merg undeva departe de agitație şi zgomot, să petrecem ceva timp în natură. Am vrut să fie cu relaxare şi detaşare.

Aşa am ajuns în Cheile Nerei. Nu, nu am regretat nicio secundă :). Şi deşi am stat efectiv 3 zile, celelalte două fiind pentru drum, am avut senzația că am stat mult mai mult.

Prima zi a fost cumva şi cea mai grea pentru mine pentru că am făcut cel mai lung traseu. Am plecat de la Podul Bei (unde e parcare şi am lăsat maşina) – Cascada La Vāioaga (care e fix in drum) – Păstrăvărie – Lacul Ochiul Bei – Cascada Beuşnița (care în perioada asta din păcate e secată). Desigur e mai spectaculoasă când are apă, dar mie mi-a plăcut oricum.

Drumul nu a fost dificil, am avut bucăți scurte de urcuş, însă am mers aproape 20 km. Sigur că poți alege să mergi cu maşina cei 5 km până la Păstrăvărie (cum face cam toată lumea 😞) pe un drum forestier chiar bun. Noi am preferat mersul pe jos, fără grabă, ca să ne bucurăm de natură, gâze şi verde. E drept că tot drumul dus-întors ne-a luat vreo 6 ore (cu tot cu pauze), dar ăsta e farmecul vacanței: fără ore fixe pentru nimic. Şi da, la întoarcere ultimii kilometri mi s-au părut luuuungi, dar a fost cu atât mai mare victoria pentru mine, care nu fac suficientă mişcare sau oricum nu cât mi-aş dori.

La întoarcere, deşi citisem păreri controversate, Păstrăvăria s-a dovedit un loc de popas foarte bun. E o terasă cu mese şi scaune din plastic 😞, farfurii şi tacâmuri de unică folosință (cel puțin astea nu sunt din plastic), care funcționează ca o autoservire. Nu au multe variante de meniu: ceva grătar, mici şi păstrăv prăjit, cartofi prăjiți, dar totul pregătit pe loc. Pastrăvul cu mujdei şi mămăligă a fost foarte bun şi bine gătit, clătitele cu dulceață la fel. În plus, găsiți băuturi reci şi ceva înghețată. Mi-a prins bine oprirea aici şi mi-a dat energie pentru ultimii 5 km.

Aşa că, dacă puteți şi vreți să vă bucurați cu adevărat de munte şi natură, aş zice să alegeți să faceți tot traseul pe jos.

Radu

Deși prin adolescențele noastre separate amândoi mai făceam drumeții, de când ne cunoaștem toate plimbările au fost prin civilizație. Metrouri, cafenele la tot pasul, restaurante de ți-e greu să alegi.

Am mai discutat ocazional să ieșim și în natură, dar de obicei în timpul unei pauze de cappuccino, prin vreun centru de oraș :).

De aceea, când Santina a zis că vrea să dea Budapesta pe Cheile Nerei, nu aveam deloc o scuză pregătită. Și uite așa am ajuns să facem un hiking foarte light, dar neașteptat de plăcut pentru amândoi.

Prima zi plină în Chei am dedicat-o drumului până la Beușnița, adică:

Podul Bei – punctul de plecare spre Beușnița sau pe traseul La Tunele. Recomandăm să lăsați aici mașina.

Cascada La Văioaga – cam la 2 km de Podul Bei, câțiva metri în dreapta, sub drum. De obicei sunt mașini oprite acolo, dar e semnalizată cam precar, e bine să țineți urechea ciulită. Fiind așa jos, nu seacă aproape niciodată, deci puteți să vă relaxați cinci minute ascultând cum cade apa.

Ochiul Bei – are o culoare spectaculoasă, deși scade mult când e secetă. Am fi stat să-l admirăm mai mult dacă nu era plin de turiști care chiuiau unii după alții.

Cascada Beușnița – De la Ochiul Bei sunt câteva sute de metri de urcuș mai pieptiș, dar nimic prea dificil. Plus că bucata asta sperie mulți turiști, iar restul drumului, pe o cărare ca-n parc, e mult mai liber și mai plăcut. Cascada în sine e spectaculoasă și fără apă, dar ca să o vedeți în plină glorie e bine să veniți până în mai sau, eventual, toamna târziu. De altfel, toată partea asta de chei e plină de mici cascade, trebuie doar să te uiți după ele.

Păstrăvăria – Peștele nu a fost rău, dar e plină de turiștii de mai devreme și de toți copiii lor, iar personalul nu prea face față să strângă permanent după toată lumea. Mi-aduce aminte de terasele ieftine din Costinești, de acum mulți ani. Then again, e singurul loc unde se poate mânca, deci fiecare decide pentru el.

Per total, un traseu extrem de accesibil, lung, probabil, de vreo 9 km, numai bun pentru incepători sau pentru cine se reacomodează cu mersul pe jos 🙂

Timp

Probabil cam 4 ore dus-întors, dacă mergi întins; noi am făcut vreo 6 ore, cu pauzele de poze și de păstrăvi.

Costuri

Intrare: 10 lei/persoană.

Fără POS.