Muzeul vârstelor – Casa Filipescu-Cesianu

Santina

Ce mi-a plăcut tare, la Muzeul vârstelor, e metafora în jurul căreia e construită expoziția: că fiecare dintre noi suntem un muzeu a cărui expoziție e chiar chipul nostru. Pe care se reflectă nu doar bagajul genetic cu care fiecare venim pe lume, ci şi toate alegerile pe care le facem de-a lungul vieții, împreună cu epoca în care trăim.

Pentru studiul de caz a fost ales Bucureştiul. Astfel că aflăm povestea evoluției oamenilor din mediul urban, cu precădere înstărit, de-a lungul ultimilor 300 de ani. Sunt urmărite schimbările mediului casnic, ale interioarelor, obiectelor de decor, imbrăcămintei dar şi relația pe care oamenii o aveau cu educația, sanătatea sau banii. O să descoperiți interioare de case, obiecte de decor şi vestimentare aferente fiecărei epoci în parte.

Câteva lucruri care m-au minunat 🙂

• Cât de mici erau condurii doamnelor acum 300 de ani. Ori aveau piciorul super îngust, ori se chinuiau teribil.😮
• Deşi secolul al XVIII-lea a fost marcat de numeroase războaie, boli contagioase, igienă precară, lipsa medicilor şi medicamentelor, boierii au descoperit balurile. 😬 Un lucru bun totuşi, spre finalul secolului au descoperit importanța educației, au scos cărțile din lăzi şi le-au aşezat în biblioteci.
• La început de sec XIX femeile, pe lângă faptul că aveau grijă de casă, petreceau şi timp citind romane romantice. Şi nu mai stăteau doar la pălăvrăgeală ca în urmă cu un secol.😁
• Iar la început de sec XX deja nu mai era o problemă ca femeile să meargă singure pe stradă în locurile în care aveau treabă.🙈

Mi s-a parut interesant că întreaga expoziție te face cumva să te gândeşti cum ar fi arătat viata ta dacă te-ai fi născut intr-o altă epocă.

Nu au tur ghidat sau ghid audio, însă panourile explicative sunt foarte detaliate, iar informațiile documentate cu fotografii și date demografice. Eu aş zice să vă luați ceva timp şi să mergeți fără grabă.

Noi am mers pentru Muzeul Vârstelor, însă am mai găsit câteva expoziții temporare pe care le-am vizitat. Desigur, în funcție de momentul în care mergeți e posibil să găsiți cu totul altele.

Una dintre expoziții e dedicată fostei Mânăstirii Văcăreşti, unul dintre cele mai vechi monumente din Bucureşti; construită la începutul anilor 1700, în stil brâncovenesc, a fost demolată în 1986, la ordinul lui Ceauşescu.

Interesant să descopăr că se afla chiar pe locul unde e acum mallul Sun Plaza.

Expoziția conține fresce salvate din biserica mânăstirii. Explicațiile şi detaliile sunt însă destul de sumare, lipseşte povestea, care mă gândesc că a fost interesantă.

Expoziția de bijuterii străvechi prezintă evoluția accesoriilor din cele mai vechi timpuri, atât din punct de vedere al materialelor folosite cât și ca utilizare. Cred ca e interesantă poate mai degrabă pentru cei pasionați de arheologie.

Expozitia de benzi desenate conține benzile premiate la Olimpiada din 2020. Și ce m-a uimit e talentul micilor artiști. Dacă la un adolescent de la un liceu de artă e cumva de aşteptat, la elevi de şcoală primară mi s-a părut uimitor.

Concluzie: pe mine vizita asta m-a făcut să apreciez poate şi mai mult decât până acum că am norocul de a trăi in 2021.

Eu zic că e de văzut, mai degrabă fără copii, pentru că nu cred că vor avea răbdare. Dar puteți testa. 🙂

Radu

Muzeul Vârstelor m-a dus cu gândul la A Short History of Nearly Everything – o încercare de a condensa într-un spațiu limitat un volum enorm de informație. Și nu doar atât, ci de a și vorbi pe înțelesul publicului larg.

În esență, muzeul trece în revistă cele mai importante aspecte din istoria recentă a Bucureștiului (și, în fundal, a României) – ocupații, ținute, decor interior, educație, medicină. Toate acestea ilustrate cu exponate, imagini și câteva filme.

Trecerea de la un „capitol” la altul poate fi uneori ușor derutantă, cred că imaginea de ansamblu devine vizibilă mai degrabă când te apropii de final; au fost câteva momente când mi s-a părut mai degrabă un bazar. Dar pe măsură ce te apropii de ieșire, constați că expoziția ți-a conturat o imagine de ansamblu asupra vieții bucureștenilor de pe vremuri.

Ca public predilect, aș vedea muzeul ăsta adresându-se mai ales copiilor – ca să le formeze o imagine despre trecut („așa se îmbrăcau oamenii”, „așa se tratau”) și, eventual, să le stârnească interesul pentru a aprofunda unul sau mai multe aspecte. În sensul ăsta ajută și organizarea modernă a expoziției, plus integrarea multimedia (de exemplu ecranele pentru un plus de vizual și sonor, sau tabletele pe care se poate studia legenda exponatelor).

Pe de altă parte, exponatele sunt însoțite de texte foarte ample și, părerea mea, cam pretențioase. Cred că ar fi o provocare și pentru unii adulți, nu doar pentru copii 🙂 Dar, cine știe, o fi o încercare a organizatorilor de a vorbi și cu cei mici și cu cei mari în același timp.

Asta nu înseamnă că adulții se vor plictisi aici – vor avea parte de o reîmprospătare și o reconfirmare a lucrurilor pe care deja le știu – poate și cu un strop de noutate, cum ar fi momentul în care lectura a devenit „la modă” sau evoluția fizionomiei. Altfel spus, un fel de „Dacă doriți să revedeți” pentru istoria recentă.

Poate lucrul cel mai important, muzeul îți reamintește și amploarea evoluției, în special științifice, până în prezent; cred că toată lumea pleacă de acolo recunoscătoare pentru momentul în care trăim. Chiar în ciuda riscurilor de a fi micro-cipați cu 5G de către Bill Gates 🙂

Pe lângă Muzeul vârstelor am vizitat și câteva expoziții temporare în spațiul casei Filipescu-Cesianu. Ca să fiu onest cred că și ele au contribuit la senzația aceea de bâlci 🙂

Expoziția despre fosta mânăstire Văcărești constă, de fapt, în fresce și fragmente din biserică. Nu prea mai afli mare lucru în afară de asta; eu nu sunt mare expert în icoane așa că nu m-a pus în genunchi.

Expoziția de bijuterii vechi m-a făcut să mă bucur că pot să comand online niște pandantive, în loc să mă muncesc să cioplesc vreun os sau vreo cochilie de scoică. Iar la final să aud „Frumos, dar pe rochia asta mergea ceva motiv cu fluturi sau libelule”.

Am vizitat și o expoziție de benzi desenate realizate de copii (aparent există o Olimpiadă pentru asta!). Cu ocazia asta mi-am amintit că eu nu pot să desenez nici măcar două dungi drepte, în timp ce unii copii fac adevărate opere de artă. Nu e corect! 

Aici m-au frapat nițel subiectele alese și abordarea lor, mi s-a părut că aud în fundal profesorii și diriginții „desenează despre asta, ascultă-mă pe mine!”. Aș fi curios să văd niște benzi autentice, despre ce îi preocupă pe puști cu adevărat.

Concluzie: da, recomand pentru copii și pentru adulții amatori (nu experți) de istorie. 

Timp

Muzeul e în București, nu punem la socoteală drumul până la el.

O vizită pe îndelete, cu tot cu expozițiile temporare, durează cam două ore.

Costuri

Intrare: 10 lei/persoană.

Taxă foto: 15 lei.

Fără POS.