De ce să mergi:
- Istorie
Durată:
1 zi
Ratingul nostru:
Impresiile noastre
Santina
Construit în stil romantic, având o arhitectură specifică stațiunilor elevețiene şi germane, ce aduce cu un mic castel adăposteşte, vila Florescu (zisă, evident, și „Castelul Stirbey”) adăposteşte, azi, muzeul oraşului Sinaia.
Se spune că ar fi una dintre primele case de vacanță din Sinaia, dar interiorul păstrează mult prea puțin din decorurile specifice sfârşitului de secol XIX. De fapt, într-o singură încăpere am regăsit decorul unui salon aristocratic, însă fără a se specifica proveniența obiectelor sau alte detalii, cum de altfel mi-ar fi plăcut.
În rest, muzeul te poartă prin istoria oraşului, din perioada preistorică (primele semne de locuire ar proveni chiar din epoca brozului) până în epoca modernă, când la sfârşit de sec XIX oraşul devine un important centru turistic european, preferat de regii României, de artişti, politicieni şi industriaşi ai vremii. Istoria ajunge până în perioada comunistă şi apoi la revoluția din ’89 şi toate schimbările de după.
Ai ocazia să afli, trecând prin sălile muzeului, povestea construirii Mânăstirii Sinaia, legatura dintre celebrul tren Orient Express şi oraş, dar şi informații despre originea salamului de Sibiu care este de fapt la Sinaia şi nu, cum am crede, la Sibiu. Asta aşa, ca să dau doar câteva exemple.
Per total muzeul a fost o surpriză plăcută. Iar dacă drumurile te duc la Sinaia şi ai timp şi curiozitate să descoperi poveşti, iți recomand să faci o oprire la muzeu.
Iar dacă între timp se face ora mesei, recomandarea ar fi un popas la Bistro Teleferic.
Radu
Cumva vina e împărțită – nici eu nu am căutat să văd dacă Sinaia are vreun muzeu al orașului, nici ei nu au prea încercat să anunțe lumea. Și uite-așa am trecut pe lângă el de o droaie de ori. Nu ajută nici faptul că, deși clădirea are o latură ușor spectaculoasă, e ascunsă la capătul unei alei. Latura mai accesibilă, care dă chiar în parcarea de la telecabină, nu atrage cu nimic.
Mă rog, până la urmă l-am descoperit, am deci să-l vizităm și, recunosc, nu aveam mari așteptări. Dar muzeul e surprinzător de complex și de bine organizat, reușind să prezinte succint cele mai importante momente din istoria orașului. Și, chiar dacă în prezent Sinaia e mai degrabă un loc de mers la schi sau un punct din care să pleci în drumeție, are în spate o istorie extrem de bogată.
Mare parte din istoria care e prezentată aici are legătură cu familia Stirbey, că na, e la ei acasă; prin extensie afli și despre viața mondenă a orașului, înalta societate a secolului al 19-lea, alte personalități ale vremii.
La capitolul organizare, deși m-a surprins plăcut, tot aș cârcoti pe ici pe colo, de exemplu în legătură cu diorama Parcului Natural Bucegi, cu tot cu butonașe și luminițe care nu se aprind 🙂
Ar mai fi de menționat că în clădire funcționează și o cafenea, care mi s-a părut o idee extrem de bună dar nu pare să fie, în realitate, un magnet de vizitatori. Am descoperit, între timp, că există și o pensiune în clădire, deci dacă vreți să petreceți o noapte la muzeu poate fi o experiență inedită.
Per total poate fi o pauză plăcută în cursul unei zile prin Sinaia.
Ponturi
E disponibil și un bilet combo, pentru Castelul Stirbey și Cazinoul Sinaia.
Timp
Probabil o oră este suficientă.
Costuri
Intrare: 20 de lei/persoană.
POS disponibil.
Cum ajungi
Castelul Stirbey, pe hartă.