Muzeul Municipiului București

Santina

Dacă ar fi să fac o listă cu muzee preferate, Muzeul Municipiului București s-ar găsi pe ea. L-am vizitat de mai multe ori și sigur voi reveni.

Se află chiar în mijlocului orașului, în Piața Universității, în Palatul Suțu, o casă aristocrată construită cu mai bine de 150 de ani în urmă, rămasă se pare neschimbată de-a lungul vremii. 

Muzeul găzduiește tot timpul diverse expoziții temporare, așa că în funcție de momentul în care mergi e posibil să găsești altele decât cele pe care le-am văzut noi. Din cele de acum aș menționa două, care mie mi s-au părut cele mai interesante. 

Una ar fi „Aspecte ale periferiei Bucureștiului în perioada interbelică”, în care poți descoperi, în câteva zeci de fotografii, străzi, case (demolate demult) și locuitori din perioada dintre cele două războaie.

O alta, „Hanurile uitate ale Bucureştiului”, spune povestea hanurilor ridicate în București între secolele XVII – XIX, în mare parte dispărute azi. Am aflat cu ocazia asta că în București doar trei dintre hanurile de atunci au reușit să țină pasul cu vremurile moderne și au supraviețuit: Hanul lui Manuc, Hanul cu Tei și Hanul Hagi Tudorache.

Expoziția permanentă a muzeului este despre, ce altceva, Bucureşti. E numită „Timpul oraşului”, dar un timp parcurs în sens invers. Povestea pleacă de la un obiect unicat aflat în acest palat muzeu, ceasul cu rotație inversă. Astfel, pornim din vremurile prezente spre înapoi, ajungând până la geneza oraşului, în urmă cu 500 de ani când, spune legenda, ciobanul Bucur ar fi întemeiat satul care s-a transformat de-a lungul istoriei în capitala și oraşul în care trăim azi.

Expoziția are secțiuni dedicate diverselor perioade din istorie. Trecem prin perioada comunistă, când orașul cunoaște transformări enorme și se schimbă complet. Sunt anii în care sunt distruse, din păcate, numeroase monumente și clădiri istorice, în care cartiere întregi dispar pentru a se construi noi blocuri de locuințe și centrul civic. Apoi perioada interbelică, o perioadă prosperă în istoria Bucureștiului, precedată de Belle Epoque (de la final de secol XIX până la începutul primului Război Mondial), când Bucureștiul a cunoscut o altă transformare și adaptare la Europa și la modernitate. Ca până la final să ajungem la momentul primei atestări documentare a orașului.

Am descoperit oameni, locuri și povești ale altor vremuri. Mi-a plăcut foarte tare să văd aceleași zone din București în fotografii de atunci și acum. 

Cred că este una dintre cele mai bine documentate și explicate expoziții pe care le-am văzut și foarte pe înțelesul tuturor. Aș spune chiar că e un muzeu de văzut măcar o dată. Ca recomandare aș zice să-ți iei ceva timp, undeva la trei ore poate. E un loc de descoperit fără grabă. Noi am stat în jur de două ore doar pentru că se termina programul, dar eu am simțit nevoia de mai mult.

Radu

Într-un fel, muzeul Bucureștiului e ușor trist – aflat literalmente în buricul capitalei, este sau ar trebui să fie una dintre primele opțiuni pentru turiștii străini și români, atât ca locație cât și ca subiect. Plus că mai e vorba și de mândrie, parcă vrei ca muzeul care te reprezintă să fie fără cusur.

Ei bine, în realitate cam are cusururi, legate în general de lipsa de bani și alte resurse. De la podelele care scârțâie la pereții care ar merita o zugrăveală nouă; de la ușile șubrede la lipsa unui minimum de tehnologie, cum ar fi un POS, interiorul muzeului emană un aer de „atât s-a putut”. Măcar pe dinafară clădirea e rezonabil de bine întreținută.

Mi se pare, de aceea, cu atât mai admirabil ce au reușit să facă din expoziția permanentă. După primul contact cu Muzeul te cam aștepți la o expoziție comunistă, dar găsești exact opusul. Totul e gândit pe subansamble dedicate diverselor epoci, iar exponatele sunt parte integrantă din ele, nu doar lucruri înșirate într-o vitrină.

În general, se vede că cineva s-a gândit la experiența de utilizare, de la explicațiile care sunt relativ concise pentru un subiect atât de amplu (și într-un limbaj relativ natural), până la detalii cum ar fi legenda amplasată discret, pe vitrine, pentru cine e interesat, în loc de notele uzuale puse pe exponate.

Sigur, mai sunt mici derapaje, de la intro-ul amplu și pretențios la imaginile rotative „atunci și acum”, care îmi plac foarte mult însă nu funcționează chiar cum ar trebui :), dar per total expoziția mi se pare un exemplu pozitiv.

Doar prin farmecul clădirii și expoziția permanentă, cred că muzeul are câte ceva de oferit oricui, de la copii la turiști străini, inclusiv localnicilor care au chef de o plimbare și de aflat mai multe despre orașul lor.

Pe lângă asta, Palatul Suțu găzduiește și diverse expoziții temporare, iar aici probabil preferințele variază. Mie mi-a plăcut, la vizita asta, expoziția despre vechile hanuri din București (ocazie cu care am aflat și cum arăta Manuc-bei :)) și cea despre cum arăta periferia Bucureștiului pe vremuri.

Am trecut și pe la expozițiile despre geme și despre arta între România și Franța, a Pinacotecii Naționale, dar relativ repejor. Nu că ar fi rea o mică depărtare de scopul declarat al muzeului; cred că e util să explorezi câte-o tangentă din când în când, dar tangentele astea nu sunt neapărat despre lucruri care să ne pasioneze 🙂

Dacă mă gândesc bine, muzeul e o reprezentare foarte corectă a Bucureștiului, e mai realist să afli aici despre istoria orașului, în loc de vreo clădire modernă, impecabilă și tehnologizată :).

Cu bune și cu rele, cu informații eterogene, mi se pare un loc de văzut. Mai ales că, dacă ești din București, garantat ai trecut pe lângă el măcar o dată în ultima lună 🙂

Timp

Cel puțin două ore, probabil mai mult.

Costuri

Intrare: 10 lei/persoană
Taxă foto: 15 lei
Fără POS. Bilete la Muzeul Bucureștiului se pot cumpăra online de aici.