De ce să mergi:
- Artă
- Arhitectură
Durată:
1 zi
Ratingul nostru:
Impresiile noastre
Santina
Am zis noi că e timpul să întrerupem monotonia plimbărilor pe la case memoriale şi să alegem ceva mai modern şi actual. Asta ca să nu se plictisească cei doi, maxim trei, cititori pe care îi avem 😄. Aşa că iată-ne la Muzeul de Artă Recentă.
E drept, nu sunt o cunoscătoare, dar credeam despre mine că pot recunoaşte un lucru frumos şi cu valoare estetică. Asta până să ajung aici. De acord că totul e în continuă evoluție, că apar abordări noi, dar chiar nu cred că poți face artă din orice.
Din etichete şcolare comuniste, lipite pe o foaie albă, de exemplu. Sau din decupaje din ziare şi reviste vechi. E strict părerea mea. OK, avem libertate de expresie. Dar dacă desenezi nişte porci sau cinci linii pe o foaie nu sunt sigură că se califică automat ca artă. Și nepoată-mea desenează pe bucăți de carton şi se crede pictoriță. Dar ea are 7 ani.
Na, până la urmă poate nu strică să vezi ce se mai întamplă şi dincolo de bula ta. Măcar din când în când.
În rest, muzeul e într-o clădire modernă, într-un cartier de fițe (arta recentă n-ar fi avut farmec in Berceni), cu un aer minimalist, fără celebrele afişe cu „nu atingeți”. Poate vizitatorii lor sunt mai civilizați. Deşi mi s-a părut că văd pe un tablou ceva scrijelituri. Sau să fi făcut parte din lucrare?
Şi ca să închei intr-o notă pozitivă: cafeaua băută la ei pe terasă a fost excelentă.
Concluzie: Eu zic mai bine nu. Dar dacă vrei o experiență nouă, du-te. Ți-am zis deja că au cafea bună. 😏
Radu
Partea cea mai bună la muzeul ăsta e că poți experimenta viziuni și universuri noi fără să trebuiască să dai tu banii pe droguri 🙂
Lăsând gluma deoparte, MARe aduce o experiență nouă, mai ales pentru cei care au petrecut timpul pe lângă expresii clasice ale artei. Sau, ca să reformulez, muzeul e o colecție de răspunsuri posibile la întrebarea „cum se poate exprima vizual o idee?”.
Ca formă, răspunsurile astea merg de la picturi „obișnuite” (cred că am văzut inclusiv un ulei pe pânză) până la carton vopsit, colaje, instrumente muzicale inventate, sculpturi, porțelan. Plus ceva video și audio.
Ca mesaj, ce să zic, vreo două chiar mi-au plăcut, pe altele cinci cred că le-am înțeles, iar restul… aia e. Sigur, amatorismul meu în domeniu e asumat, dar cumva am rămas cu impresia că lumea e dispusă să depună foarte mult efort ca să nu comunice nimic.
Mi-a plăcut enorm clădirea, care de altfel a fost gândită exact pentru asta. Muzeistica și organizarea sunt fix cum ar trebui să fie. Plus că au și o terasă cu câteva măsuțe, unde poți bea o cafea până îți revii.
Concluzie: Clar e de vizitat. Indiferent ce filme îți plac, din când în când e bine să mai schimbi canalul, ca să vezi ce se mai difuzează.
Aș repeta experiența cu un ghid, care să explice ce intenționau artiștii. Dar aș avea nevoie de un ghid care să nu fie supărăcios, în caz că mă bușește râsul 🙂
Ponturi
Indiferent cât de ofertant e acronimul, aparent glumele despre MARe nu sunt foarte apreciate.
Timp
E în București, deci nu calculăm drumul.
Vizita probabil durează între jumătate de oră și o oră, dar depinde, evident, de timpul petrecut admirând/interpretând fiecare lucrare.
Costuri
Intrare: 22 lei/persoană. POS disponibil.
Cum ajungi
Click aici pentru indicații de la Google.