Hotel Plaza V - interior

Hotel Plaza V, Târgu Mureș

Ne-a plăcut:

  • Amplasarea
  • Curățenia
  • Automatul de cafea 🙂

Nu ne-a plăcut:

  • Nu există balcoane

Ratingul nostru:



Impresiile noastre

Am ajuns la Hotelul Plaza V din Târgu Mureş pentru plimbarea cu balonul. Şi trebuie să mărturisesc că ăsta e genul de hotel care-mi place: fix în buricul târgului, cu camere mari, decorate modern, baie spațioasă, totul impecabil de curat.

Şi au și parcare privată, inclusă în preț, ceea ce pentru un hotel în mijlocul oraşului e un mare plus. Dar aflată în spatele hotelului într-o curte interioară, parcarea e din păcate destul de prost semnalizată. Noi am nimerit din pură întâmplare, tot dând ture în jurul hotelului în căutarea unui loc liber în parcarea publică.

Camera noastră a fost spre strada principală şi, deşi geamurile nu izolau extrem de bine zgomotul din stradă, în timpul zilei nu mi s-a părut deranjant, iar noaptea nu mai era oricum trafic intens. Dar la capitolul geamuri mă gândesc că ar fi putut investi un pic mai mult.

Pereții dintre camere, în schimb, par bine izolați, nu ne-am auzit vecinii.

Micul dejun a fost foarte bun, diversificat, cu opțiuni pentru toate gusturile şi preferințele. Am găsit şi pancakes calde. 🥳

Iar o chestie care mi-a plăcut şi pe care nu am mai găsit-o de mult la un hotel e că în lobby au permanent ceai si cafea (for free) pentru clienții  hotelului. Şi e bună. Şi au şi lapte adevărat pentru capucccino. 😀

E de departe un hotel la care aş reveni oricând.

Un hotel care bifeaza toate casutele principale. E ultra-central, are parcare, camere spațioase, mobilier de calitate, curățenie.

În plus, am fost plăcut surprins de nunta care se desfășura în restaurantul de la parter și din care nu s-a auzit, în cameră, nimic. E drept, în Ardeal se cam fac nunți de zi, dar chiar și așa 🙂

Hotelul mai bifează și niște căsuțe secundare, cum ar fi mici pași în direcția unei experiențe de utilizare mai bune – e unul dintre puținele hoteluri din România unde am văzut, stupoare, prize USB. Mai e loc de mai bine, că pe lângă noptiere nu erau prize, dar sunt pregătit și plec la plimbare cu un cablu cât o șufă de tractare 🙂

La fel, vederea spre Piața Trandafirilor e un plus, chit că nu o prea folosești. Păcat că sunt ferestre, nu balcoane.

La cârcoteli subiective, apreciez decorul modern și atipic, dar unele alegeri le-aș fi făcut altfel. De exemplu iluminatul ăla discret e frumos și sexy, dar dacă pierzi cheia de la mașină parcă vrei să se facă lumină ca ziua.

La fel, tabloul ăla e foarte mișto, dar nu sunt sigur că e pentru toată lumea. Nu toți vor să vadă o tânără care strănută. Sau cântă. Sau cască. Mă rog, nu enumăr acum toate posibilitățile.

Dar, cum ziceam, astea sunt mofturi. Mi-a plăcut foarte mult și, mai mult ca sigur, tot aici stăm când mai trecem prin Tîrgu Mureș.


Ponturi

Intrarea în parcarea privată se face prin strada Bolyai.


Website

plazahotel.ro


Acest review este independent și nu este susținut în niciun fel de către hotel sau de către vreo altă entitate. 

plimbări pe mail!

Primești automat un email când scriem despre o nouă plimbare.

Nu spamăm 🙂
Citește Politica noastră de confidențialitate.


Share:



Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top