Hotel Kronwell, Brasov - cameră business

Hotel Kronwell, Brașov

.,,,

kronwell Hotel

Ne-a plăcut:

  • Micul dejun
  • Camerele
  • Reacție ultra-promptă la orice problemă

Nu ne-a plăcut:

  • Au și păcănele

Ratingul nostru:



Impresiile noastre

Cred că este prima dată când am hotărât că nu vom sta acasă de Paște. Planul inițial era să mergem într-o zonă unde să putem face și ceva drumeții. Cum vremea, însă, nu se arăta foarte bună am dat drumețiile pe spa. Așa că iată-ne la Hotel Kronwell, Brașov.

Șederea aici a fost o experiență în sine. E un loc unde există preocupare și grijă evidente pentru cei care aleg să se cazeze aici: de la scrisoarea de bun venit, personalizată și scrisă de mână, pe care am găsit-o când ne-am cazat, până la prăjitura și ceaiul cald pe care le găseam seara în cameră. Tot pesonalul este atent și extrem de amabil; da, se vede că au fost instruiți pentru asta, sigur că unora le vine mai natural decât altora, însă toată lumea se comportă impecabil cu clienții.

Hotelul nu este în centru, ci lângă gară, la vreo maximum 30 de minute de mers pe jos până în Piața Sfatului. Și spre deosebire de unele hoteluri din centru, au parcarea gratuită pentru cei care se cazează aici.

Camerele sunt mari, cu un decor modern, un pat imens și perne confortabile. Baia spațioasă, cu duș walk-in, și totul impecabil de curat. E adevărat că am avut o problemă cu scurgerea de la duș, pur și simplu nu se scurgea apa. Fără să mă pricep, părea totuși o problemă din construcție; probabil un Dorel care a decis că merge și așa și nu a făcut înclinația corespunzătoare. În fine, a anunțat Radu problema și a doua zi ne-au schimbat camera. Am primit chiar un upgrade; o cameră și mai mare.

Micul dejun a fost peste așteptări, cu absolut tot ce ți-ai putea dori. Cred că a fost unul dintre cele mai bune și mai variate întâlnite vreodată la un hotel, cu preparate pentru toate preferințele. Iar brunch-ul din ziua de Paște a fost iarăși extrem de bun.

În concluzie, mi-a plăcut și aș mai sta aici. Ți-l recomand dacă nu ții neapărat să fii în centrul orașului.

Chiar dacă e lângă gară, Kronwell nu e un hotel de „stăm unde găsim mai aproape”, ci dimpotrivă – e un hotel premium, genul de loc unde expune Mercedes o mașină lustruită, ca să le facă poftă oaspeților. E drept, am contribuit și eu puțin la asta, că am parcat mașina mea mătuită în apropiere și am scos luciul nemțesc în evidență 😀

Camerele sunt spectaculoase, spațioase, cu un aer general de sexiness. Totuși majoritatea oaspeților erau familii cu copii sau cupluri trecute bine de prima tinerețe, nu știu câți s-au bucurat de băile panoramice (cu duș sau cadă). Nu judec, și eu am luat câteva kilograme după ce m-am lăsat de fumat :D. Până la urmă și cei de la etajul superior s-au bălăcit în cadă, de a curs apă până la noi.

Atmosfera generală e de hotel modern, dar cu personalitate. Mobilier confortabil și aspectuos, aparate premium (inclusiv un espressor). Și, mai ales, toate micile detalii bine gândite. Rafturi mascate prin baie, pentru hârtie sau coșul de gunoi. Prize oriunde stai. Două cartele de acces, fără să fie nevoie să ceri.

Asta, împreună cu personalul foarte atent și politicos, denotă o preocupare evidentă pentru confortul clienților, dincolo de simpla politețe formală. Și, poate cea mai importantă calitate, au tratat rapid și profesionist problemele semnalate – fără să le nege, fără să le justifice, fără să acuze. Cu tot cu un mic bonus cu titlu de scuză.

Micul dejun amplu, gustos și variat. Mesele cam aglomerate pentru confortul meu, dar totuși gestionabil.

Tot hotelul respiră wellness, mindfulness și relaxare, dar aerul ăsta e știrbit puțin de reclama la păcănele – pe undeva pe la subsol există și ceva jocuri de noroc.

Per total e un hotel care oferă o experiență peste medie, la prețuri peste medie. Dacă ești OK cu asta recomand. Noi vom reveni.


Restaurant Couchette

Ne-a plăcut:

  • Servirea
  • Mâncarea

Nu ne-a plăcut:

  • Deserturile mai au (puțin) loc de îmbunătățire
  • File-ul a avut oase

Ratingul nostru:



Impresiile noastre

Fiind ceva mai departe de centru, deci neavând alte opțiuni decât dacă ne deplasam, am mâncat mai mult decât de obicei la restaurantul hotelului. Meniul e din bucătăria internațională, dar cu un touch propriu bucătarului. Ce poate fi un minus e că preparatele nu vin însoțite de garnituri și trebuie să le comanzi separat, ceea ce duce la costuri mai mari, desigur. Dar dacă alegi să privești partea bună, ai libertatea de a alege ce vrei să mănânci alături de preparatul comandat.

Eu am mâncat într-una din zile file de păstrăv în crustă de mălai și chutney de ardei copt (foarte bine și gustos gătit peștele; un minus pentru cele câteva oase pe care le-am găsit), cu cartofi copți cu sos de iaurt și tarhon. La desert am comandat tartă cu mere și înghețată, care a fost de fapt măr copt pe un foietaj destul de tare. Nu a fost chiar pe gustul meu fiind mult prea dulce.

Într-o altă zi am luat risotto cu creveți. Deși a fost gustos, tot cel de la Mahala rămâne cel mai bun. Și pentru că era zi de sărbătoare am luat și de data asta un desert – delicii pariziene. Cred că m-a atras mai mult denumirea și faptul că avea înghețată de ghimbir, mentă și lime care a fost într-adevăr super bună dar atât de puțină. În rest desertul mai conținea macarons (care au fost foarte tari) și bomboane de ciocolată albă (pe care le-a mâncat Radu). Deci nici ăsta nu a fost neapărat pe gustul meu. În schimb am gustat din pasca reinterpretată comandată de Radu. Făcută pe loc, gen brioșă, mult mai puțin dulce decât celelalte deserturi, cu înghețată lângă, a fost foarte reușită.

În schimb mi-a plăcut foarte tare decorul – ca o cușetă de tren – și amabilitatea și atenția chelnerilor. Toți s-au purtat exemplar dar cel mai mult ne-a plăcut interacțiunea cu Valentina 🙂

Dacă îți plac preparatele altfel, cele în care chef-ul își pune amprenta, e un restaurant pe care să-l încerci.

Restaurantul Couchette se integrează în linia de design a hotelului dar aduce și propria notă de branding – au profitat în mod inteligent de apropierea de gară și au construit brandul pe asocierea cu trenurile și călătoriile.

Sigur, vorbim de călătorii aspiraționale, de explorat locuri și gusturi, nu de banalul cotidian. De altfel reperele sunt date de un perete decorat cu imagini și descrieri de persoane aparent fără legătură, cum ar fi Roosevelt, Che Guevara, Ibn Battuta, Bugsy Siegel. Care, afli și te rușinezi că nu ți-ai dat singur seama, au în comun fix asta – călătoriile.

Dar aici ai parte de haute cuisine, nu de mâncare pe tren. Un meniu suficient de variat pentru toate gusturile, dar nu atât de vast încât să-ți pierzi încrederea; majoritatea rețetelor sunt adaptate și personalizate, cu atenție la ingrediente, texturi și aspect. Am mâncat o frigăruire de vită excepțională – mi-a părut rău că nu mai puteam să comand încă una – chiar dacă ceva mai incomod de manevrat.

Ai ocazia aici să încerci friptura de struț, ceea ce am făcut și eu pentru prima dată. Felul mi s-a părut bine construit, cu gusturi de sfeclă, trufe și măceșe în jurul cărnii curate. Carnea în sine mi s-a părut mai degrabă sănătoasă decât gustoasă 🙂 dar probabil ține de preferințe. Am continuat experimentarea și din meniul de Paște am mers la risc și am luat niște cotlete de miel, avertizându-i că sunt carnivor dar mănânc rar oaie – a venit de la bucătărie gătit și aromat la fix încât gustul să fie recognoscibil dar discret și plăcut.

Ce am gustat din deserturile Santinei nu m-a dat pe spate, dar pasca reinterpretată, tot din meniul de Paște, a fost foarte gustoasă și inedită.

O selecție amplă de vinuri, personal informat și atent, fără să fie sâcâitor, per total o experiență reușită, pe care o recomand, atâta timp cât nu uiți că și prețurile sunt de haute cuisine.


Belaqva Spa

Ne-a plăcut:

  • Politețea personalului
  • Curățenia

Nu ne-a plăcut:

  • Dimensiuni mici, uneori nu prinzi șezlong
  • Multe masaje indisponibile

Ratingul nostru:



Impresiile noastre

Spa-ul nu se compară cu cel la care am fost în decembrie, de la Sungarden Golf & Spa. E de dimensiuni foarte mici și dacă prinzi și o zi aglomerată e cam înghesuială. Noi am fost chiar în ziua de Paște, și deși lui Radu i s-a părut aglomerat, a fost chiar rezonabil, ținând cont de dimensiune. La piscină nu mi-a plăcut totuși, era mult abur și miros de clor. Deși erau ceva cetațeni, mie mi s-a părut absolut inconfortabil. Așa că nu am stat deloc aici, ci ne-am mutat între sauna finlandeză, camera de relaxare și cabina de sare. Au și saună umedă și dușuri emoționale dacă ești amator. La jacuzzi am reușit să mergem în jurul prânzului când toată lumea era cel mai probabil la masă și așa am fost singuri. 

Am încheiat ziua la spa cu un masaj de relaxare de o oră și jumătate. 

Deși nu e wow ca dimensiune sau opțiuni, mi-a plăcut totuși și m-am relaxat.

Belaqva spa nu e neapărat o destinație în sine, ci o văd mai degrabă complementară la o zi de umblat prin Brașov și împrejurimi, eventual o oră, două, de relaxare după o sesiune de antrenament.

Ai aici o piscină decentă, deși ușor de aglomerat, un bazin cu jacuzzi mai mult de fun decât de relaxare, cameră de sare, saune și un duș emoțional care, sincer, nu m-a emoționat în mod deosebit. Dar curat, plăcut, personal politicos și atent.

Zona de masaj și alte tratamente e la etajul superior; noi am făcut doar câte-un masaj și ne-au dus în camera de masaj în cuplu. Camera are de fapt și un jacuzzi și o zonă de relaxare cu masă și canapea, deși sincer nu văd un scenariu serios în care să le folosești.

Per total relaxant. Nu vii neapărat pentru asta, dar dacă tot ești aici poți încerca.


Cum ajungi

Click aici pentru indicații de la Google.

Website

kronwell.com


Acest review este independent și nu este susținut în niciun fel de către hotel sau de către vreo altă entitate. 

plimbări pe mail!

Primești automat un email când scriem despre o nouă plimbare.

Nu spamăm 🙂
Citește Politica noastră de confidențialitate.


Share:

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top