Restaurant Mahala, București

Santina

Am citit păreri diverse și diferite despre locul ăsta. Și cum gusturile și preferințele nu se discută, am zis că cel mai bine e să-l încercăm.

Primul lucru care te întâmpină când intri este mirosul destul puternic de mâncare, asta pentru că au bucătărie deschisă. Nu e ceva de netrecut cu vederea și oricum te obișnuiești repede. 

Spațiul interior e destul de înghesuit, cu mese aproape lipite unele de altele (au și terasă acoperită dar nu aș sti să spun dacă e la fel), decorul e un mix de detalii burgheze, dar și tradiționale, cam încărcat după gustul meu.

În meniu găseşti preparate pentru toate preferințele; deși multe sunt pe bază de carne, ai cateva opțiuni și ca vegetarian. Iar dish-urile, atît cele de inspirație mediteraneană, cât şi cele româneşti sunt reinterpretate.

Eu am comandat risotto cu dovlecel şi creveți, care a fost fix ce trebuie: cremos, gustos, excelent gătit. Mi-a plăcut mult. 

Andreea, verișoara lui Radu, cu care am și ieșit la masă, a luat același risotto ca mine și în plus și o savarină cu ananas. Ne-a confirmat că a fost foarte bună și însiropată. Chiar dacă în timp ce i-a fost adusă a suferit un mic accident (savarina, desigur) și a primit-o răsturnată (nu, nu era așa modelul).

În schimb serviciul a fost unul extrem de slab. Chelneri ineficienți care păreau că mai degrabă se încurcă unul pe altul și care își reproșau diverse lucruri.

Deşi chelnerul nostru ne-a întrebat dacă vrem apa la temperatura camerei ne-a adus-o rece; iar politica pare să fie să nu-ți lase sticla pe masă, ci te servesc ei cînd își aduc aminte. Sau dacă nu mai ai răbdare te servești singur.

Iar în final am comandat un cappuccino şi am primit un latte. Acum nu știu dacă a fost doar o problemă cu chelnerul nostru sau aşa e în general aici. 

Deși mâncarea a fost bună, e un loc în care eu nu m-aș mai întoarce și pe care nu-l pot recomanda.

Radu

Ca să-ncep #pepozitiv, mâncarea foarte gustoasă. Cred că de mult timp nu m-am mai minunat așa de mâncarea dintr-un restaurant. Am luat obraz de vițel cu mamaligă și sos de trufe – nemaipomenit, mi-a plăcut foarte mult. Carnea făcută la perfecție, fragedă, suculentă și extrem de gustoasă; sosul de trufe exact cât trebuie de aromat, ca să nu acopere restul gusturilor.

Iar mămăliga, prezentată în meniu ca „mămăligă cremoasă”, m-a pus nițel pe gânduri; eu nu sunt mare mămăligar și am ezitat puțin până să decid totuși să risc. Ei bine, cea mai bună mămăligă ever – nu știu exact cum, dar transformată într-o pastă de consistența piureului de cartofi și cu un gust undeva între piure și mămăliga tradițională. Ce mai, excelent.

Dincolo de mâncare, nimic de bine. Citisem prin alte păreri că servirea e slabă dar, ținând cont de costurile peste medie, m-am gândit că lasă de dorit comparativ cu așteptările de la un local premium. Greșit, e slabă la modul general. Timpii mari de așteptare au fost cea mai mică problemă, în rest ba au încurcat cafelele și apele comandate, ba au uitat de un espresso, ba de o savarină. Și când au adus-o au adus una răsturnată.

Am luat și un Cuba Libre, am primit un pahar cu apă cu gheață. Deja nu te mai miri când barmanul se zgârcește la rom, dar cel de la Mahala s-a zgârcit și la cola.

Spațiul e decorat interesant, mai ales ca aparent revine la modă decorul încărcat. Dar mesele cam înghesuite, plus un ghinion ceva mai mare la masa numărul unu, care este chiar lângă ieșirea spre terasă și beneficiază de trafic, de ușile trântite, de ușile lăsate deschise. Ah, și e și în dreptul bucătăriei deschise – care oferă un spectacol interesant, dar cu propria glăgie.

Posibil pozitiv și spațiul de pe terasă, dar cum nu mai fumez (da, mulțumesc, sunt foarte mândru) era păcat să nu luăm o masă la interior, așa că nu mă pot pronunța.

În concluzie, mâncarea excelentă, atmosfera așa și-așa, servirea praf. Aș spera că am avut noi un chelner într-o zi proastă, pentru că ceilalți păreau ceva mai stăpâni pe situație. Deci aș fi dispus să mai fac o încercare, dar mai târziu, într-o zi în care să mă simt foarte norocos 🙂 .