Crama de la 1777

Crama de la 1777

De ce să mergi:

  • Istorie
  • Inedit

Durată:

1 zi

Ratingul nostru:



Impresiile noastre

Ne-am pornit noi într-o duminică dimineață spre Ploieşti pe Drumul Vinului şi prima oprire a fost la Crama 1777, acum muzeu.

Crama asta chiar e de acum aproape două secole şi jumătate. Sau mă rog, o parte din ea. A avut totuşi o istorie zbuciumată şi din câte am înțeles a ars la un moment dat şi a fost reconstituită. Mai sunt relativ puține elemente care s-au păstrat din construcția inițială.

Crama a fost descoperită într-un alt loc față de cel actual însă nu ar fi fost accesibilă pentru vizitare pentru că ar fi presupus să se treacă prin curțile unor cetățeni. Şi a fost mutată, din câte ni s-a spus, bârnă cu bârnă pe locul actual.

Muzeul e organizat în jurul obiceiurilor din viața satului – și nu doar a celor legate de culesul viilor şi prepararea mustului sau vinului. O să vezi aici unelte, obiecte, costume populare, fiecare cu povestea sa.

Mi-a plăcut foarte tare că am dat peste o doamnă vorbăreață şi dornică să ne povestească despre tradiții, semne şi simboluri din viața satului. Şi în plus, am fost şi singurii vizitatori🙂

Mie mi-a plăcut, aşa că dacă vrei să ieşi din Bucureşti într-o zi de weekend şi nu ai nicio idee unde, merită să vii până aici. E aproape, iar dacă vrei să mergi să mănânci ceva înainte de întoarcere, sunt şi ceva crame în apropiere. La Ceptura am fost noi şi chiar recomandăm.
Dacă tot eşti în zonă te poți opri pentru o vizită şi la Conacul Bellu.

Frumos.

OK, o să fiu sincer, am dat despre muzeul ăsta în timp ce căutam o cramă de-adevăratelea, din aia care vinde mâncare și băutură, în apropiere de București.

Dar a fost o confuzie fericită, ca să zic așa; băutură se găsește mult mai ușor decât un muzeu cum se cuvine.

Crama a fost restaurată, inițial, de Nicolae Simache (da, chiar cel cu Muzeul Ceasului) și este, practic, o esență de vin.

Adică prezintă și exemplifică majoritatea lucrurilor legate de vin – de la ustensilele folosite la cultivarea viei până la cele utilizate pentru realizarea vinului; de la costume populare și obiceiuri în care se regăsește vița de vie până la diverse recipiente pentru diverse tipuri de alcool; de la butoaiele în care se ținea vinul pe vremuri la o colecție de vinuri din regiune.

Curat și îngrijit, muzeul ne-ar fi plăcut oricum de minim un 3; un punct întreg, dacă nu chiar mai mult, a fost câștigat de custode/ghid (trebuie să începem să întrebăm de nume!). O doamnă simpatică și vorbăreață, care avea și cunoștințe de istorie dar și experiență aplicată despre viața din zonă; am apreciat inclusiv că nu s-a mulțumit să recite discursul uzual, cum e cazul multor ghizi, ci a interacționat permanent cu noi.

E de vizitat dacă treceți prin zonă; noi în plimbarea asta am continuat cu o oprire la Casa Timiș, despre care vom scrie în curând.


Timp

Cam o oră și jumătate din București. Vizita durează, probabil, în jur de-o oră.

Costuri

Intrare: 8 lei/persoană.

Fără POS.


Cum ajungi

Click aici pentru indicații de la Google.

Indiferent de unde veniți, alegeți ruta perpendiculara pe DN1B, din Valea Ursoii; dacă mergeți pe drumul de lângă primărie o să vă treziți pe niște ulițe înguste și apoi pe un podeț și mai îngust.


Website

Pagina de pe histmuseumph.ro.


Pe moment

plimbări pe mail!

Primești automat un email când scriem despre o nouă plimbare.

Nu spamăm 🙂
Citește Politica noastră de confidențialitate.


Share:



Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top