Camera doamnei Ana, Conacul lui Maldăr

Conacul lui Maldăr, Măldărești

Ne-a plăcut:

  • Atmosfera de conac și restaurarea atentă, inclusiv mobilierul vintage
  • Mâncarea
  • Personalul extrem de politicos

Nu ne-a plăcut:

  • În mod previzibil, ușile și mobilierul de epocă nu funcționează ca noi
  • Loc preferat de familiști, cu gălăgia aferentă

Ratingul nostru:


Am stat aici trei nopți, când am făcut un tur al culelor.



Impresiile noastre

Nu e niciun secret că îmi plac castelele, conacele și toate locurile cu poveste și de poveste. Și cum în prima parte a vacanței noastre de septembrie ne-am pornit să descoperim conacele boierești din zona Olteniei, nici că era mai potrivit să ne cazăm intr-unul.

Mi-a plăcut că e refăcut și decorat cu atenție la detalii astfel încât să recreeze atmosfera boierească de altă dată, dar cu tot confortul vieții de azi. Am aflat și că ușile camerelor sunt originale, motiv pentru care nu izolează foarte bine și se aude absolut tot ce se întamplă pe holuri.

La baie au doar gel de duș și săpun lichid. Eu îmi iau oricum trusa de cosmeticale după mine, cu tot ce-mi trebuie, dar poate nu toată lumea o face.

Și acum despre micul dejun care este un adevărat festin: începe cu bruschete, continuă cu gustare rece si caldă și se încheie cu desert (diferite variante în fiecare dimineață).

Eu nu sunt în general o mâncacioasă și o pofticioasă; sunt puține mâncăruri care să mă entuziasmeze. Dar mâncarea de aici e absolut delicioasă😋; mă gândeam tot timpul oare ce mai mâncăm.🙈

Aproape totul este preparat în casă și nu au meniu fix. Ci stabilesc în fiecare zi ce gătesc pentru prânz și cină; felurile nu se repetă de la o zi la alta. Iar preparatele au și ele denumiri boierești.

Ce nu mi s-a potrivit a fost faptul că prânzul și cina se servesc în intervale relativ precise; când faci diverse plimbări prin zonă poate fi dificil să nu ratezi masa de prânz.

Locul pare foarte potrivit pentru familii cu copii pentru că au totul în același loc: cazare, masă, piscină, gazon pentru joacă. Și erau într-adevar predominant familii cu copii (de toate vârstele).

Concluzie: Mi-a placut, totul a fost pe gustul meu (să mai zic de mancare?😁), dar cum am văzut cam tot ce ne interesa pe noi in zonă, nu cred mai revenim curând. Dacă ne vom hotarî să facem un tur al peșterilor, cu siguranță vom sta tot aici.

Dar clar recomand: deși preturile nu sunt tocmai mici, e o experiență de încercat.

Frumos aici, oricine s-ar simți bine, darămite unul ca mine căruia îi place la conace 🙂

M-a surprins calitatea restaurării – au reușit să îmbine, cu bun-gust, atmosfera de vechi conac cu tot confortul tehnologiei moderne. Sigur, ușa lucrată manual e cam firavă iar patul cam scârțâie, dar îți asumi când mergi în locuri din astea.

Restaurantul, terasa și restul „domeniului” sunt îngrijite impecabil; o cafea băută pe terasă, înainte să vină toată lumea la micul-dejun, este exact cum ar trebui să înceapă ziua.

Personalul este foarte atent și serviabil. Dacă ai chef de taclale îți povestesc despre conac, despre obiectivele din zonă sau despre detalii culinare, dar dacă nu ai chef te lasă să te relaxezi; asta mereu a fost o bilă albă pentru mine.

O altă bilă albă dau când hotelul are papuci în cameră, iar aici nu e cazul. Maldăr nu primește bila asta. Probabil că, având piscină, presupun că lumea vine cu papuci de acasă.

Piscina în sine e mai degrabă pentru bălăceală, nu e destul de mare pentru înot, dar poți să îți faci o siestă scurtă pe un șezlong.

Înțeleg de ce locul e atrăgător pentru familiile cu copii, dar între pruncii care chiuie și părinții care se ocupă ostentativ de educația bebelușului, experiența celorlalți are de suferit. Sincer, nu mă interesa deloc de omida mâncăcioasă; sper doar că atunci când crește nu o să vorbească la fel de mult ca părinții ei.

Mă rog, după ce ne-am așezat la un pahar, lângă șemineu, în seara răcoroasă de septembrie, eram pregătit să iert și ofense mai mari de-atâta 🙂

Concluzie: Dacă ai copii, nu sta pe gânduri, Conacul lui Maldăr e locul perfect (dar, știi tu, încearcă să fii o prezență discretă).

Dacă nu ai, e bine să te întrebi cât de mult te deranjează pruncii din jurul tău. Dacă nu e un capăt de țară cred că merită să faci o încercare – răsfățul de la conac merită un mic sacrificiu.


Ponturi

Intrarea în curtea conacului nu se face pe unde te duce Google Maps, ci pe aici. Suni la unul dintre numerele afișate acolo și cineva deschide poarta. Ne-ar fi plăcut să ne fi spus și nouă cei de la hotel, să nu bănănăim pe toate străzile din jur, dar trecem cu vederea.

Dacă vrei să stai aici încearcă să faci rezervare cu cel puțin o lună înainte, dacă nu chiar mai mult. Am văzut turiști care la check-out vorbeau deja de noua rezervare.


Website

conaculmaldar.ro


Acest review este independent și nu este susținut în niciun fel de către hotel sau de către vreo altă entitate. 


Pe moment

plimbări pe mail!

Primești automat un email când scriem despre o nouă plimbare.

Nu spamăm 🙂
Citește Politica noastră de confidențialitate.


Share:

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top