De ce să mergi:
- Evenimente
- Istorie
Durată:
1 zi
Ratingul nostru:
Impresiile noastre
Santina
Aveam de mult domeniul Manasia pe lista locurilor de vizitat, tot auzisem vorbindu-se despre el şi cred că am mers cu aşteptări cam mari.
Conacul, ca întregul loc de altfel, este foarte frumos, restaurat, îngrijit, se vede că s-au făcut eforturi şi investiții. Părerea mea este că a fost refăcut şi amenajat pentru evenimente şi nu în scop turistic. Şi deşi s-a încercat să se redea aerul de altădată, parcă lipseşte ceva. Decorurile interioare par cumva neunitare.
Poate fi şi din cauză că, după cum ne-a spus ghida, nu s-au găsit niciun fel de fotografii care să dea indicii despre cum a fost decorat conacul în vremea lui de glorie. Aşă că interioarele au fost refăcute doar după poveştile unui localnic în vârstă care a lucrat pentru ultimul boier proprietar al conacului.
Acum conacul se poate vizita numai în tururi ghidate şi cu rezervare înainte. Însă tururile ghidate au plusurile şi minusurile lor: afli lucruri interesante despre locul respectiv, numai că nu poți petrece cât timp ți-ai dori prin încăperi sau să faci poze. Să nu mai spun şi că fiecare grup are câte unul care comentează negândindu-se că e deranjant pentru ceilalți. Ghida a fost în schimb foarte drăguță.
În unele zile tururile includ şi dejun sau picnic (cu costuri adiționale); nu a fost cazul celui la care am participat noi. Mi-ar fi plăcut să putem sta măcar la o cafea în gradină, dar nu a fost posibil. Presupun că din cauză că aveau planificat un eveniment. Aşa că ne-am mulțumit cu o plimbare.
Concluzie: Turul in sine nu cred că justifică prețul. Aş recomanda mai degrabă pentru evenimente private sau corporate.
Radu
Mixed feelings, vorba francezului. Am început oarecum cu stângul, pentru că nu sunt fan tururi ghidate, iar aici asta era singura opțiune. Nimic de reproșat ghidei, dar experiențele de genul ăsta sunt nițel restrictive.
În plus, un cârd de turiști care se plimbă printr-o clădire face distanțarea socială destul de greu de respectat, deci un stres suplimentar.
Conacul în sine este restaurat și decorat cu atenție și bun-gust, dar decorațiunile și mobilierul sunt prea eclectice pentru așteptările mele. Înțeleg raționamentul – un „muzeu” doar cu exponate de epocă nu ar fi putut fi folosit pentru altceva, așa că s-au făcut niște compromisuri pentru a putea funcționa ca spațiu de evenimente. Totuși, eu nu eram acolo la vreun eveniment 🙂
Crama aia e acolo de pomană, ba chiar îți face și sânge rău, dacă nu poți să bei un pahar la finalul turului. Retrospectiv, trebuia să amînăm pentru o zi în care turul includea și degustare sau masă.
Iarăși, faptul că uneori turul se desfășoară în paralel cu ceva eveniment mi se pare incomod și pentru vizitatori, și pentru participanții la eveniment. Și aici înțeleg logica; organizatorii reușesc să împace și capra și varza la un nivel decent. Totuși, undeva există acum o mireasă care are poze cu mine, că am ieșit și eu la geam ca omul să admir curtea.
Concluzie: aș propune fără ezitare, unui client corporate, un eveniment organizat aici. La o adică merge și pentru un brunch mai extins, dacă ai genul ăsta de prieteni.
Ca destinație de plimbare în doi, însă, cred că nu este o primă opțiune.
Ponturi
Încercați să găsiți o zi fără evenimente. Atmosfera e mai relaxată dacă nu se căsătorește nimeni lângă voi 🙂
Ocazional se organizează tururi mai ample, care includ și masa la restaurant. Ar fi de încercat, mai ales că în zonă nu mai sunt alte restaurante tentante. Totuși, opțiunea asta nu este disponibilă permanent.
Timp
O oră și ceva din București, maxim o oră pentru tur și încă jumătate de oră pentru plimbat pe domeniu.
Costuri
Intrare: doar tur ghidat, 60 lei/persoană. POS disponibil.
Cum ajungi
Click aici pentru indicații de la Google.
Singura opțiune viabilă, din București, este E85. Din păcate, pentru că nu este printre preferințele noastre. La intrarea în Urziceni țineți drepta, pe DN 2A, care vă duce până la Manasia.