Casa Thea, Socolari - lounge/hambar

Casa Thea, Socolari

Ne-a plăcut:

  • Grădina
  • Mâncarea foarte gustoasă
  • Designul/recondiționarea casei
  • Biblioteca

Nu ne-a plăcut:

  • Antifonarea
  • Curățenia… imperfectă
  • Organizarea cinei
  • Cearceafuri colorate

Ratingul nostru:


Am stat aici cât am făcut plimbările noastre prin Cheile Nerei – poate vrei să citești și despre Cascada Beușnița, La Tunele sau Cheile Șușarei.



Impresiile noastre

Casa Thea e o pensiune în satul Socolari, județul Caraș-Severin, la câțiva kilometri de Cheile Nerei,  un sat ce pare uitat de lume (de autorități sigur e), cu puțini locuitori, mulți câini pe uliță (extrem de prietenoşi cu oamenii, iar uneori cam gălăgioşi noaptea), cu unele case părăsite, iar cu altele ce par să renască.

Cu alte cuvinte, daca vrei să fii departe de conexiune bună la rețea sau net, fără televizor, dacă vrei să simți că timpul trece mai încet, locul ăsta e o variantă.

Casa Thea e amenajată într-o gospodărie veche din sat, recondiționată şi adaptată nevoilor vremurilor moderne. E un loc foarte instagramabil şi cozy, cu o gradină foarte nice unde ne-am băut cafeaua dimineața, cu o zonă de living foarte cochetă, unde poți sta dacă vine ploaia. Mi-a plăcut că au multe rafturi pline de cărți şi că sunt very pet friendly.

Micul dejun e servit sub formă de platou, pentru două persoane în cazul nostru, pe care se găsesc cam de toate. Oricum poate fi ajustat la cerere. Unele dintre produse sunt de la producători locali, dar au şi de la supermarket. Mai gătesc aici doar cina (e o doamnă care găteşte delicios), dar pentru prânz trebuie să te orientezi.

Totuşi au fost şi câteva lucruri care mie nu mi-au plăcut sau cărora cei de acolo ar putea să le acorde mai multă atenție. Unul dintre ele ar fi curățenia: frigiderul de la noi din camera nu fusese sters, toaleta din păcate fusese şi ea ratată 😞.  Totuşi nu pot găsi nicio scuză când e vorba de curățenie. La fel şi că deşi ştiau că în camera noastră cabina de duş este defectă şi curge, nu ne-au atenționat. Nu mai spun că nu au luat măsuri dinainte.

Un alt aspect ar fi izolarea fonică destul de slabă. Camera noastră a fost la parter (ceea ce a fost foarte ok pentru că aveam acces imediat la grădină), iar în primele două zile cred că nu a fost nimeni cazat în camera de deasupra. Pentru că  în următoarele două nopți am avut impresia că o să cadă peste noi cei din camera de la etaj. Nu mai dau detalii cum se auzea când foloseau baia.😞

Cam asta a fost experiența noastră, iar eu am plecat cumva cu mixed feelings de aici. Şi cred că pur şi simplu nu e genul meu de loc. Oricum mi s-a demonstrat încă o data că ceea ce altcuiva i se pare mişto pentru mine poate să nu fie la fel şi invers.

În ultimii zece ani noi ne-am obișnuit doar cu hoteluri de mai multe stele și escapade preponderent urbane. Începem, acum, să experimentăm din nou ce trăiam în vremea studenției dar, ei bine, e un proces 🙂 Așa că ăsta e contextul în care ar trebui privite impresiile mele.

În primul rând, mi-a plăcut maxim cum a fost renovată și convertită gospodăria, inclusiv mobilarea eclectică. Poate menora din sala de mese a fost puțin exagerată dar na, nu sunt expert.

Spațiul în sine dă foarte bine în poze și încurajează socializarea; când am ajuns noi părea că toți ceilalți oaspeți se cunosc între ei; dacă nu stai închis în cameră, oriunde te duci în toată gospodăria dai de o ocazie de socializare. …indiferent dacă îți dorești asta sau nu.

De fapt și dacă stai în cameră nu ești chiar 100% singur, că auzi și câinii care latră prin sat, și sătenii care se ceartă între ei, și vecinii care trag apa, sforăie sau, cine știe, fac sex (scuze 😳). Plus că te mai poți trezi și cu câte-o mâță necunoscută-n pat, dimineața. La propriu.

Ca dotări și curățenie, e cam la ce mă așteptam de la o casă într-un sat pierdut pe dealuri. M-a deranjat mai degrabă că în camera noastră cada de duș era spartă și au preferat să o închirieze în continuare, în loc să o blocheze câteva zile pentru reparații. Nu sunt străin de dat cu mopul, dar eram și eu în concediu.

Mâncarea foarte bună; micul dejun mai pe tradițional, iar cina variabilă; cele două probleme au fost 1. că trebuia să anunți dacă vrei cina, dar nu știai mereu ce se gătește, dacă primești un pui întreg, o scăricică sau un pește. Doar în penultima zi am putut alege dintr-un meniu predefinit.

Și 2. că multe opțiuni erau platouri de două persoane, iar vegetarienii nu aveau așa multe opțiuni. Santina s-a descurcat cumva cu garniturile mele, că eu mă luptam cu puiul 🙂 Pe de altă parte era bine dacă puteam lua și prânzul, că în afară de Ness Box zona nu mai oferă alte opțiuni.

Per total, experiența a fost preponderent plăcută, deși sunt câteva lucruri de îmbunătățit. Cred că locația asta e menită pentru un anumit segment de public – cel interesat de agroturism dar cu un oarecare confort. Și foarte activ pe Insta 🙂 Dar e și singura opțiune mai răsărită din zonă, așa că decizia vine de la sine.


Website

casathea.ro


Acest review este independent și nu este susținut în niciun fel de către hotel sau de către vreo altă entitate. 

plimbări pe mail!

Primești automat un email când scriem despre o nouă plimbare.

Nu spamăm 🙂
Citește Politica noastră de confidențialitate.


Share:

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top