Cheile Şuşarei

Santina

A treia zi a vacanței noastre a fost cu o plimbare pe Cheile Şuşarei.

Am plecat din Socolari, satul unde am avut cazare, spre Sasca Montană pe o vreme cam înnorată, dar potrivită pentru drumeție, spre deosebire de ziua precedentă când fuseseră 37° C, cu speranța totuşi că ploaia ne va ocoli.

Am lăsat maşina în parcarea aflată foarte aproape de locul unde începe drumul prin prin pădure, de-a lungul pârâului Şuşara, destinația noastră fiind Cascada Şuşara.

Traseul nu e lung, poate vreo 4 km cu urcuş lin, mi s-a părut mie. Singura bucată de drum mai dificilă a fost de vreo câțiva zeci de metri, poate, când, ținându-ne de cabluri a trebui să traversam o zonă de defileu. Stânca era udă, ceea ce o fācea un pic mai greu de traversat.

Pentru că da, nu am scăpat de ploaie până la urmă. Oricum, filmarea pe care mi-a făcut-o Radu dovedeşte că m-am descurcat bine 🙂, ținând cont că ploua cam tare iar fâşul meu nu a făcut față. Bine că măcar am avut încălțările ok şi nu m-am udat şi la picioare.

Imediat ce am trecut de acest mic defileu am ajuns la cascadă, care în perioada asta, din cauza secetei, este doar un fir de apă. Undeva prin primăvară când are mai multă apă cred că e chiar spectaculoasă. Aşa că dacă plănuiți vreodată o excursie prin zonă poate luați în calcul şi asta.

Drumul către cascadă e foarte frumos, mi-a plăcut mult, dar cu siguanță m-aş fi bucurat mai tare de drumeție dacă nu ar fi plouat. Aş reveni oricând pe vreme bună.

P.S. O lecție cu care am plecat de aici: că-mi trebuie o jachetă de ploaie cu adevărat impermeabilă.

Radu

Pe hârtie planul meu era perfect, începeam cu o plimbare mai lungă pe cheile Nerei, până la Beușnița, apoi cu una tot pe acolo, dar ceva mai lejeră, la Tunele, iar ca încheiere făceam o plimbare foarte relaxată până la cascada Șușara.

În practică, în ziua de relaxare ne-a prins ditamai ploaia, iar plimbarea lejeră a devenit ceva mai solicitantă. Nimic extrem, desigur, dar nu a mai fost chiar plimbarea prin parc pe care o planificasem.

Dincolo de vremea proastă, cred că traseul ăsta, cel mai lejer dintre cele trei făcute în zonă, e și cel mai frumos. Nu e nimic spectaculos la el, doar o plimbare pe cărarea de-a lungul Șușarei, dar cumva te apropie de natură fără să te ducă în creierii munților. 

Poate a fost și din cauza vremii, dar mi s-a părut un traseu mai puțin popular decât cele din valea Nerei. De fapt am întâlnit doar un grup de puștani și un cuplu de târgovișteni pe tot drumul, ceea ce probabil a contribuit la impresia generală. Ca notă, se pare că pe vremuri o parte din traseu era drum de trăsuri, iar cabana Șușara era o locație foarte căutată în perioada habsburgilor.

Traseul în sine e la nivel de plimbare în parc; înainte de cascadă sunt vreo zece metri ceva mai dificili dacă plouă, dar nu e o provocare prea mare, trebuie doar să te ții de cablu și să fii atent unde pășești.

Cascada e, probabil, mai impresionantă primăvara; nu pot spune că am fost dezamăgit, dar mi s-a părut că drumul până la cascadă a fost mai frumos decât cascada în sine.

Per total, o plimbare foarte plăcută, în ciuda ploii; recomand oricui trece prin zonă, indiferent cum e vremea 🙂