Zexe Blanc

Santina

E o vorbă care spune că „la pomul lăudat să nu mergi cu sacul”. Ei bine, cam asta am făcut eu cu Zexe Blanc. E prima oară că vin aici, deși localul a fost deschis în 2024; totuși, reputația Zexe și experiența de la localul din Aviatorilor m-au făcut să vin cu așteptări mari. Un loc frumos, n-am ce zice; elegant și în buricul târgului. Inițial am stat pe terasă, dar vântul ne-a gonit înăuntru, la o masă de două persoane cam înghesuită.

Teoria mea cu meniurile e că dacă sunt prea variate și diversificate, e posibil să nu le iasă toate preparatele. Ceea ce s-a și adeverit. Am comandat calcan de Marea Neagră prăjit (poți să alegi și la grătar) și cartofi la cuptor cu rozmarin. Nu o să spun că n-au avut chiar niciun gust, că am mai dres cu sare și cu unul dintre sosurile care au venit lângă el, un tzatziki.

Acum, cu siguranță au și ceva preparate care ies foarte gustoase. Dar nu a fost cazul cu ce am comandat eu. O să recunosc, în schimb, că desertul, prăjitura Sublim fără zahăr (un fel de mousse de ciocolată cu vișine în interior) chiar mi-a plăcut.

Servirea a fost ok, dar a durat foarte mult să vină mâncarea sau poate doar îmi era mie foarte foame.

Totuși e un loc în care n-aș reveni.

Radu

Cred că prima oară am ajuns la Zexe când era în spatele tribunalului, dus de mama :). Nu țin minte decât că mi-a plăcut. Ulterior ne-am intersectat mai mult pe zona dulciurilor, în special la Braserie (actualmente Zelaterie). Iar pe astea le savurezi așa cum sunt, nu dai mare atenție poveștii. La Zexe Blanc am ajuns din întâmplare, căutam un loc de cină prin centru și am trecut pe lângă el. Iar greșeala noastră a fost, cred, că am ales mâncarea fără să ne gândim la conceptul restaurantului.

Adică Zexe, așa cum mi-l definesc eu, e despre rețete vechi românești (boierești sau nu), adaptate și interpretate. Aplomb, sofisticare, deloc puțin elitism. Ori, mie nu mi-era foame, am luat o gustare doar ca să-i țin de urât Santinei. Și la o măduvă de vită nu prea ai ce sofisticare să adaugi. Poate cel mult un vas mai mare, ca să încapă porția generoasă. În rest măduva a fost coaptă corect, a venit fierbinte, împreună cu pâine prăjită și un sos de hrean.

Clădirea frumoasă, dar mai mult conceptual, că nu te plimbi prin toate saloanele ca să o admiri. Aerul condiționat nu mergea, deși deja era suficient de cald încât să fie necesar. Personalul atent, dar mâncarea a venit foarte greu. Prețuri mari, ca pentru o experiență boierească.

Nu cred că e un loc pentru mine, aș reveni doar dacă aș fi vreodată extrem de flămând și cu chef să încerc niște mâncăruri boierești. Sau dacă am vreun oaspete din străinătate care s-a plictisit de Caru’ cu Bere.