Înghețată Dolci Coni

Topul înghețatelor din București (2023)

Ultima actualizare: 22 august 2023

Pentru cele mai recente impresii, citește despre ce înghețate am mâncat în 2024 🙂

Nouă ne plac plimbările și, să recunoaștem, în lunile de vară puține lucruri merg mai bine la o plimbare decât o înghețată 🙂 Așa că iată unde se poate mânca cea mai bună înghețată din București, în ordinea preferințelor noastre.

Actualizam topul permanent, pe măsură ce încercăm noi locuri.


Dolci Coni

Ne-a plăcut:

  • Gusturile inedite
  • Spațiul interior

Nu ne-a plăcut:

  • Nu prea e aproape de nimic


Am venit aici după ce ni s-a recomandat înghețata; ne-a plăcut atât de mult încât după ce am luat o combinație de scorțișoară cu ghimbir + grapefruit cu busuioc, respectiv fistic + migdale prăjite, am mai cerut un rând – fructe de pădure, respectiv caramel sărat și trandafir.


Cum ajungi

Indicații spre Dolci Coni.

Website

Doar pagină de Facebook.


Kahve Dünyası

Ne-a plăcut:

  • Consistența specială
  • Gusturile

Nu ne-a plăcut:

  • Gusturile care nu se prea schimbă
  • În interior se fumează țigări electronice


Oprim frecvent aici, când avem drum pe la mall. De obicei preferăm să mâncăm înghețata pe terasă sau chiar în mișcare. Gusturile sunt puține, noi luam în general căpșune și ciocolată bitter, respectiv fistic și ciocolată cu lapte.

Au și recuzită specială pentru copii – suport de pahar, mărunțișuri de decorat înghețata etc..

Later edit: Au adăugat gusturi noi, mai exact migdale prăjite și o înghețată la dozator, cu iaurt, care nu arată nemaipomenit dar este fantastic de răcoritoare. Motiv pentru care îi ridicăm în topul celor mai bune înghețate 🙂


Cum ajungi

Indicații spre Kahve Dünyası (în București Mall).

Website

Nu merge, dar au pagină de Facebook.


Zelato

Ne-a plăcut:

  • Gusturile
  • Amplasarea

Nu ne-a plăcut:

  • „Bună ziua”


Nu ajungem des în Herăstrău, dar când ajungem vara trecem și pe aici 🙂 Ghereta în care se află micro-gelateria nu impresionează inițial, dar după ce descoperi că înghețata chiar e bună, dintr-o dată are un farmec aparte 🙂

Noi am mâncat mango cu fructul pasiunii + lămâie cu lime + kiwi cu banane și ciocolată cu brownie + coacăze negre + zmeură. Foarte gustoase, cu bonus pentru kiwi pe care nu l-am mai întâlnit în altă parte și pentru ciocolata cu brownie, car chiar are bucățele de brownie și de ciocolată. Ne-am și întors pentru un supliment 🙂


Cum ajungi

Indicații spre Zelato.

Website

Nici ei nu au, dar îi găsiți pe Facebook.


Friddi

Ne-a plăcut:

  • Multe gusturi, unele inedite
  • Ingrediente/opțiuni bio și fără zahăr

Nu ne-a plăcut:

  • Cam debandadă și în magazinul și în curtea interioară


Dacă vrei să scapi de aglomerația de pe Calea Victoriei, mai ales când e pietonală, ăsta e un loc de luat în calcul. Sigur, nu scapi de tot; la ultima noastră vizită aici era cam debandadă, dar poți să fugi imediat pe o străduță.

Noi am mâncat tei cu miere + ananas cu lime și busuioc, respectiv spirulină + gianduja + migdale crocante. Foarte gustoase și aromate, poate cu excepția spirulinei care avea gust de frișcă și atât. E drept, Radu nici nu știe ce gust ar trebui să aibă spirulina, așa că Friddi intră în top direct pe locul 2 și o să mai revenim să testăm și alte gusturi :).


Cum ajungi

Indicații spre Friddi Gelato.

Website

friddi.com


Moritz Eis

Ne-a plăcut:

  • Gusturile inedite*

Nu ne-a plăcut:

  • Departe de centru și complicat de ajuns fără mașină (pt. noi)


Am venit mai mult ca să avem un top echilibrat cu gelato în București 🙂 dar Moritz Eis nu e un nume nou și nu dezminte. Am mâncat câte un pahar cu ciocolată cu alune + lămâie & busuioc + fistic și lămâie & ghimbir + orez & scorțișoară + căpșuni & mentă & mac. Iar apoi, că tot am bătut drumul, câte un con cu lavandă & afine și cocos.

Per total înghețata (și sorbetul) este rezonabil de aproape de Dolci Coni; spațiul este destul de generos, inclusiv cel amenajat în exterior, pe o străduță umbrită și fără trafic. Nu e aglomerat, dar noi tot am nimerit un cuplu care ținea morțiș să răsune, deci e și după noroc. Un minus important, pentru noi, e locația, dar cu siguranță altora li se va părea la îndemână.

*Santinei i s-au părut prea dulci dar am negociat poziția în top.


Cum ajungi

Indicații spre Moritz Eis.

Website

moritzeis.ro


Delicii libaneze

Ne-a plăcut:

  • Gusturile și consistența înghețatei (care e cu lapte de capră)
  • Varietatea, gusturile se schimbă frecvent

Nu ne-a plăcut:

  • Centrul vechi e murdar și aglomerat; libanezii au două măsuțe dar…
  • În ultima vizită nu aveau nicio înghețată cu ciocolată!


Am mâncat un cocos cu rom + nucă neagră și caju + smochine cu coniac. Smochinele poate nu o alegere grozavă, dar restul gusturilor au compensat. Nu sunt neapărat niște combinații foarte fotogenice, așa că am adăugat o poză de anul trecut 🙂

Înghețata e cremoasă și nu e foarte dulce, ceea ce e un plus, dar poți să iei alături o sumedenie de dulciuri specifice.

Se poate plăti doar cash.


Cum ajungi

Indicații spre Delicii libaneze (în Centrul Vechi).


La Romana

Ne-a plăcut:

  • Varietatea
  • Viteza de servire

Nu ne-a plăcut:

  • Zona e extrem de aglomerată
  • Înghețata e prea dulce


Am mâncat afine cu soc și lime + zmeură, respectiv biscotto della nonna + fistic + caramel sărat, cu nuci pecan. Ca impresie generală, înghețata e prea dulce, inclusiv zmeura care e din categoria „fără zahăr adăugat”. Da, e un desert, dar dacă după ce îl mănânci simți nevoia să bei niște apă, efectul de răcorire e discutabil. În rest gusturile sunt spectaculoase, clar vii aici să te răsfeți, mai ales că e probabil înghețata cea mai scumpă din ce am vizitat până acum. Noi am mâncat pe Victoriei, deci a fost foarte aglomerat. Există mese înăuntru (dar nu-ți vine să stai) și afară (dar nu prea găsești loc).

Un cititor ne-a șoptit că există La Romana și în principalele malluri, mai puțin Promenada.


Cum ajungi

Indicații spre La Romana Victoriei.


Velocità

Ne-a plăcut:

  • Înghețata de lămâie, mai aromată decât la alții
  • Locația de pe Academiei e foarte accesibilă

Nu ne-a plăcut:

  • Precizia de punere în pahar 🙂


Plimbarea din ziua respectivă ne-a dus prin centru, dar am încercat să evităm Victoriei pietonală. Mai ales că la locația Velocità de pe Victoriei e mereu o coadă imensă. Dar secretul nostru, acum și al vostru :), e că mai există o locație în capătul străzii Academiei, unde nu am așteptat niciodată mai mult de 2 minute.

Am mâncat sorbet de lămâie + mango cu fructul pasiunii, respectiv gianduja și fistic sărat. În general aici înghețata e cam dulce pentru gustul Santinei, dar Radu nu folosește expresia „prea dulce”. Lămâia excelentă, gianduja neimpresionantă, fisticul sărat foarte bun, mai ales că e un gust din ce în ce mai rar.

Per total e o opțiune decentă, nu fantastică, în timpul unei plimbări prin centru.


Cum ajungi

Indicații spre Velocità Academiei/Câmpineanu.

Website

velocita.ro


Gioelia Cremeria

Ne-a plăcut:

  • Conurile speciale
  • Gusturile cu specific italian

Nu ne-a plăcut:

  • Gusturile care nu se prea schimbă
  • Aglomerația
  • Zona Centrului Vechi


Am mâncat un con special simplu cu înghețată de fructe de pădure și un con special (cu fistic) și cu Biscotino. Aceasta din urmă poate ceva cam dulce.


Cum ajungi

Indicații spre Gioelia Cremeria (în Centrul Vechi).


Sweetology

Ne-a plăcut:

  • Au sortimente fără zahăr

Nu ne-a plăcut:

  • Aglomerația din zonă, inclusiv lipsa unui spațiu în care să mănânci liniștit


Am mâncat fistic + #notforkids (mojito, deși aduce mai degrabă a înghețată de busuioc) și căpșuni + ciocolată. Toate au fost extrem de dulci (o fi chestie de brand, de aia se cheamă Sweetology :)) și consistența destul de moale, deși ziua nu era foarte caldă. Probabil ține de compoziție, ne aducem aminte că am avut problema asta și în anii trecuți. Există spații pentru stat și mâncat atât în interior cât și în exterior, dar sunt pline-ochi, ieși mai OK dacă o iei la pas și te ferești de trecătorii bezmetici.


Cum ajungi

Indicații spre Sweetology Amzei.

Website

sweetology.ro


Venchi

Ne-a plăcut:

  • Gusturile
  • Conul crocant

Nu ne-a plăcut:

  • Aglomerația din zonă
  • Și aglomerația din magazin 🙂


Am mâncat cappuccino + zmeură (într-un con mare) și castane + gianduja. Conul a fost foarte bun, la înghețată ne-a plăcut mai mult cea cu zmeură, acrișoară, și gianduja.


Cum ajungi

Indicații spre Venchi.


ViceCream

Ne-a plăcut:

  • Locația

Nu ne-a plăcut:

  • Gusturile nu impresionează


Am mâncat brownie (fără zahăr) și fructul pasiunii cu busuioc și ghimbir, respectiv alune cu ciocolată și cocos cu ciocolată albă și migdale. Combinațiile sunt interesante dar înghețata e dulce și nu așa impresionantă cum ne așteptam. Poate busuiocul și ghimbirul să spargă puțin rutina, cu gustul foarte light și răcoritor. ViceCream se află pe o străduță pe care nu mai e vreun obiectiv popular, adică fix pe unde fugi când vrei să scapi de haosul de pe Victoriei. Chiar și așa, nu am găsit loc pe cele 2-3 băncuțe din fața magazinului.


Cum ajungi

Indicații spre ViceCream.


Gran Gelato

Ne-a plăcut:

  • Gusturile diverse

Nu ne-a plăcut:

  • Zona nu e grozavă


Am mâncat căpșuni și cătină, respectiv cremino, cătină și nuci. Și aici înghețata a fost foarte dulce, singura foarte gustoasă și răcoritoare (și inedită) a fost cătina. Restul nu au impresionat, iar la cea de nuci nu am prea simțit gustul de nucă. Nu ajută nici că zona e plină de mizerie și de cerșetori.


Cum ajungi

Indicații spre Gran Gelato.

Website

Când am scris noi reviewul, grangelato.ro nu mergea.


Vanilla / Pasteis de Nata

Ne-a plăcut:

  • Terasa
  • Pasteis 🙂

Nu ne-a plăcut:

  • Înghețata nu impresionează

Ne-a plăcut

Nu ne-a plăcut



Am mâncat iaurt cu fructe de pădure (la con) și un pahar cu vanilie și ciocolată. Înghețata e corectă, poate o idee cam dulce, dar nu impresionează prin nimic. Ce impresionează însă sunt prăjiturelele, adica pasteis, ele merită o oprire. Un alt mare plus este terasa, ce loc mai bun pentru o pauză de o gustare, când te plimbi prin Centrul Vechi?


Cum ajungi

Indicații spre Pasteis de Nata.

Website

pasteis.ro


Știi locuri cu înghețată excelentă, pe care nu le-ai găsit în topul nostru? Fă o faptă bună și spune-ne pe Facebook sau Insta, ori chiar direct într-un comentariu, mai jos.

plimbări pe mail!

Primești automat un email când scriem despre o nouă plimbare.

Nu spamăm 🙂
Citește Politica noastră de confidențialitate.


Share:

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top