PerTutti Ristorante, Sibiu - cartofi pe plită cu ulei de trufe

PerTutti Ristorante, Sibiu

Ne-a plăcut:

  • Personal amabil
  • Decorul și spațiul interior

Nu ne-a plăcut:

  • Departe de centru

Ratingul nostru:


Am mâncat aici la finalul plimbării pe colinele Transilvaniei, când am stat o noapte în Sibiu (la Magister Seven, despre care am scris deja aici).



Impresiile noastre

Dacă stau să mă gândesc bine, noi nu am fi ales restaurantul ăsta să mâncăm în Sibiu. Doar că ne-a fost recomandat de ownerul hotelului la care am stat, ne-a făcut chiar și rezervare. Așa că ne-am dus.

Restaurantul a fost ok, nu fantastic, însă noi nu l-am fi ales din două motive: este destul de departe de centru (vreo 20 de minute de mers pe jos, poate un pic mai mult) și nu am alege un restaurant cu specific italienesc la Sibiu.

Locul mi-a plăcut totuși, cu un aer și decor de trattorie italiană, foarte curat, cu personal amabil și atent.

Meniul cu preparate destul de multe, din zona mediteraneană/italiană, cu multe feluri de pizza și paste (inclusiv pentru vegetarieni) dar și preparate din carne și fructe de mare. Cum de pizza și paste nu aveam poftă, am zis să împărțim un platou cu fructe de mare și pește pe plită.

Nu apărea ca fiind pentru două persoane, dar am zis să nu mai repetăm experiența cu platoul uriaș din Thassos. Și eventual mai comandăm ceva dacă ne mai trebuie. Am luat și o porție de cartofi prăjiți (pentru mine) și una de cartofi pe plită cu ulei cu trufe (pentru Radu). Au fost mai buni ai lui, ca să știi.

Până la urmă platoul comandat a fost gustos, dar s-a dovedit insuficient pentru doi. Așa că am mai comandat un Fritto misto (tot fructe de mare și pește, dar prăjiți de data asta), care s-a dovedit prea mare 😀. Peștele prăjit a fost bun, dar inelele de calamar mi s-au părut o idee cam prea uscate. De departe platoul la grătar a fost câștigător.

Restaurantul ăsta e foarte frecventat și popular printre localnici; noi cred că am fost singurii turiști de acolo. Deși nu a fost rea experiența, nu aș putea să-l recomand ca un loc de neratat în Sibiu, cum spun, de exemplu despre Plai.

PerTutti cred că e locul cel mai apropiat de „eat like a local” în care-am fost, până acum, în Sibiu. Pentru că, îmi dau seama acum, am cam mers pe variantele mai sigure, arhi-cunoscute și răsconfirmate. E o lecție și aici, cred 🙂

Restaurantul e, din ce ni s-a povestit, o versiune sibiană a lui Dei Frati. Cu plusuri și minusuri față de ei.

Așadar, e un restaurant depărtișor de centru, într-un cartier obișnuit de blocuri (iar în blocurile alea locuiesc, probabil, localnicii din expresia de mai sus). Asta înseamnă și că poți găsi loc mult mai rapid decât în Brașov. Nu înseamnă, aparent, că găsești prețuri mai mici – mi s-a părut nițel cam scump pentru genul ăsta de local și, cred, la nivel de centru al Brașovului.

Dacă nu veneam pentru el am fi trecut lejer pe lângă terasă, fără să ne gândim măcar să intrăm. Totuși, interiorul e curat, aerisit, cu spațiu suficient între mese și cu o oarecare adaptabilitate – am văzut inclusiv niște pereți mobili pe acolo, ceea ce e destul de rar. Decorul nu m-a dus cu gândul chiar la o trattorie italienească dar se vede că și-a dat cineva interesul pentru ambianță, nu doar un var proaspăt.

Eu sunt fan trufe, așa că cel mai mult mi-au plăcut cartofii cu ulei de trufe. Fructele de mare (nu-mi explic de ce am ales fructe de mare la Sibiu) au fost decente, dar nici nu am comandat ceva cu potențial impresionant. Foarte mari diferențele de gramaj între platoul prăjit și cel fript. Tiramisu și el OK, selecția de vinuri rezonabilă.

Personal politicos și, ce nu am văzut de mult, meseni în mințile lor – deși era meci nu a făcut nimeni tămbălău, se ieșea afară la fumat, inclusiv pentru țigări electronice și-așa mai departe.

Per total, nu e neapărat un loc despre care să scrii acasă, dar aș reveni să încerc și niște paste.


Website

Doar pagina de Facebook.


Acest review este independent și nu este susținut în niciun fel de către restaurant sau de către vreo altă entitate. 

plimbări pe mail!

Primești automat un email când scriem despre o nouă plimbare.

Nu spamăm 🙂
Citește Politica noastră de confidențialitate.


Share:

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top