Muzeul “George Enescu” – Palatul Cantacuzino

Santina

În general sunt o optimistă şi încerc să văd partea pozitivă din cele mai multe lucruri, dar cu părere de rău spun că muzeul ăsta m-a dezamăgit şi întristat în egală măsură.

Un palat superb, ce adăposteşte un muzeu dedicat celui mai mare muzician român, după cum se spune, să fie atât de puțin pus în valoare, să fie prezentat atât de superficial e mai mult decât trist, e revoltător.

Dacă fațada palatului pare că a fost refăcută sau oricum întreținută, nu acelaşi lucru se poate spune despre pereții laterali şi spatele cladirii peste care se vede că a trecut serios şi nemilos timpul.

Muzeul constă din trei încăperi la parter în care sunt expuse, în câteva vitrine, obiecte care au apartinut lui Enescu, partituri muzicale, documente şi fotografii. Totul numerotat şi listat, cu câteva explicații sumare.

În momentul în care am cumparat biletele am  primit un pliant, mai degrabă o fițuică, cu câteva informații sumare despre istoria palatului şi cam atât.

Pleci cu sentimentul că a fost făcut să fie. Au bifat şi asta. Cred că arată fix ca in ’56 când a fost înființat. Cu siguranță George Enescu merita mai mult.

Concluzie: Probabil este vina mea, mă așteptam la încă o surpriză plăcută cum a fost, de exemplu, conacul Brătienilor.

Dar, deşi nu pot să recomand Muzeul Enescu, nu regret vizita. Până la urmă mi-a reconfirmat faptul că oamenii sfințesc locurile, iar aici nu e cazul. Am ramas cu un gust amar că un astfel de loc este tratat cu neglijență şi nepăsare.

Radu

Aici clar așteptarea a depășit cu mult împlinirea. Să ne-nțelegem, nu sunt cel mai mare fan Enescu; recunosc, la o adică, o rapsodie, dar nu e musai genul meu de muzică. Și totuși, după vizita la muzeu îmi vine să ascult ceva doar așa, de ciudă.

Impresia generală e de nedreptate. Nedreptate pentru Enescu – nu trebuie să îți placă muzica savantă pentru a înțelege ce rol important a jucat Enescu și cât de slab e omagiul pe care-l aduce muzeul. Nedreptate pentru clădire – un palat spectaculos lăsat să crape și să se coșcovească, sugrumat de sârme întinse în toate părțile.

Și mai ales nedreptate pentru mine, vizitatorul – dincolo de faptul că se vizitează doar trei camere mari și late (figurativ) din tot palatul ăla promițător, modul de expunere și ambianța m-au teleportat într-unul din muzeele alea comuniste, la care mergeam că deh, mă obliga învățătoarea.

La final nu cred ca am aflat ceva în plus despre Enescu, omul – muzeul e despre ce important a fost el: uite ce decorații i-a dat lumea, uite o halbă primită de la ruși, uite cum îl înfățișează câteva schițe și tablouri.

Muzeele sunt subfinanțate? Cu siguranță. Dar în acest caz punctual cred că e și o problemă a lipsei de viziune, imaginație, scop final.

Concluzie: Admirați clădirea de afară; înăuntru nu vă așteaptă nimic mai bun de-atât.

Plus că aparent există și efecte secundare – pe mine muzeul m-a transformat într-un moș revoltat – când m-a auzit cineva, vreodată, să mă plâng de lipsa de viziune a cuiva?

Ponturi

Există și o casă memorială George Enescu, în spatele palatului. Este închisă temporar din 2017 dar cine știe, poate aveți noroc, merită întrebat.

Timp

E în București, deci nu calculăm drumul. Turul standard durează maxim jumătate de oră, dacă insiști să citești toate etichetele. De câte două ori.

Costuri

Intrare: 10 lei/persoană (5 lei pentru pensionari, 2 lei pentru elevi). POS disponibil.