Haute Pepper, București

Santina

După doi ani de pandemie ne-am făcut curaj şi o cruce mare şi am mers la restaurant în interior. Recunosc, nu m-am simțit 100% confortabil, dar mi-a plăcut totuşi sentimentul de normalitate.

Locul destul de aerisit, cel puțin la ora la care am ajuns noi. Deşi până am plecat s-a mai aglomerat ceva.
Personalul politicos, deşi ar fi putut să le atragă atenția celor care intrau fără mască.

În meniu preparate foarte multe, poate prea multe, în special pe bază de carne, deşi ai ce alege şi dacă preferi fără. Unele mi s-au părut chiar un pic excentrice. La supe aveau de exemplu Capuccino de ciuperci 🙃, care e o abordare diferită a supei-cremă. Dacă eşti genul care e atras de combinațiile mai altfel, poate fi o variantă interesantă.

Mie îmi plac combinațiile simple :), aşa că am ales nişte penne cu sos roşu şi mozzarella. Care n-au fost nicicum. Eu le fac mai gustoase, deşi nu mă pricep să gătesc. Am mai pus nişte sare şi le-am mâncat pentru că mi-era foame. Poate dacă ar fi avut ceva parmenzan în plus le-ar mai fi salvat. Sau nu.

La desertul zilei nu aveau nimic. Am ales un chesecake pe care l-am impărțit cu Radu. Nici ăsta cel mai bun pe care l-am mâncat vreodata, dar ok.

Amicii cu care ne-am văzut au comandat gnocchi cu sparanghel, salata cu pui si blue cheese şi încă ceva paste care au fost ok se pare, dar nu wow.

Concluzie: Părerea mea e că nu e un loc unde să vii pentru mâncare. Pentru o cafea însă poate fi o opțiune de luat în calcul.

Oricum, până la urmă ieşirea a fost salvată de companie🙂 ceea ce a contat mai tare.

Radu

E prima oară că mănânc aici dar, judecând după impresiile relativ pozitive ale altora, cred că locul ăsta a fost afectat serios de pandemie. Poate că e mai greu de păstrat personal de calitate. Poate că lumea ar ieși oriunde și atunci e tentant să cobori nițel standardele. Cert e că experiența, per total, a fost sub așteptări.

Prima impresie a fost plăcută – restaurantul decorat modern, cu gust, dar suficient de discret ca să nu te distragă de la ce ai venit să faci. Personalul, și el, atent și politicos. Și, puțin înainte de ora 1 (late brunch :)), suficient de liber cât să te simți în largul tău.

Dar am descoperit că măcinatul cafelei pe loc (ceea ce e bine) devine enervant după o vreme (ceea ce e rău). Poate te aștepți la asta într-un coffee shop, dar nu într-un restaurant în care iei masa cu prietenii. În plus, locul s-a umplut într-un timp record, cu mușterii din care jumătate nu credeau în mască dar credeau în vorbit tare.

Tot ce am comandat acolo arăta relativ bine, dar dincolo de aspect nu oferea mare lucru. Am luat un irish coffee gustos, dar cu un munte de frișcă pe prea puțină cafea. În tagliatellele cu trufe am avut, într-adevăr, trufe parfumate, dar pastele și sosul absolut comune. Da, știu că sosul ăsta e cel mai simplu lucru din lume, dar alții știu să îi dea un twist memorabil.

Opțiunile de desert destul de limitate, am mers pe un cheesecake – prăjitură la care cel mai mult îmi place blatul crocant. Nu era chiar așa crocant.

Din ce s-a mai mâncat la masă, în salata cu piept de pui și blue cheese puiul era cam nefăcut, dar vulcanul de ciocolată nu a dezamăgit.

Concluzie: Nu știu sigur, dar poate mai mănânc o dată înainte să decid că nu mai trec pe acolo. Dar la vară, când o să aibă și terasa deschisă.