Conacul Bellu, Urlați

Santina

Dacă îți place să vizitezi conace boiereşti şi eşti în trecere pe lângă zona Ploieşti/Urlați (sau pe la vreuna dintre cramele din zonă😉 ), poți face o oprire şi la Conacul Bellu. Construcție de secol 19 în stil vechi românesc, merită admirat măcar din afară.

Dacă  în vremuri de demult conacul se afla pe moşia situată mult în afara oraşului, acum e  înconjurat de case noi construite şi de ce a mai rămas din ce pare o fostă pădure.

O dată ajunşi aici o să aveți de vizitat două muzee, foişorul de la intrare şi conacul propriu-zis, cu taxe de intrare diferite.

În foişor sînt expuse în principal lucrările fotografice ale baronului Alexandru Bellu, expuse de altfel şi la Paris cu un secol in urmă  şi după care s-au făcut inclusiv cărți poştale. A fost pasionat să fotografieze momente din viața satului românesc şi, din ce mi-am dat seama, având în centru țăranca româncă. Frumoasă tare de altfel. Se pare că fotografii de-ale lui au fost folosite şi pentru reconstrucția conacului.

Din conac se vizitează câteva încăperi de la parter, toate având mobilierul original şi numeroase obiecte de artă adunate din toată lumea, membrii familiei fiind colecționari pasionați.

Cu siguranța vizita ar fi putut fi mult mai interesantă dacă ghidul nu ar fi părut aşa plictisit şi dornic să scape mai repede de încă un tur.  Care nu a durat mai mult de 10 minute. Dezamăgitor, ce să zic. Aşa că din pacate nu am aflat mare lucru.  Poate doar că familia Bellu este cea care a donat locul în care este cimitirul cu acelaşi nume din Bucureşti.

În rest e bine de ştiut că intrarea se face în grupuri la ore fixe,  aşă că e posibil să aşteptați puțin până se face ora de intrare.

Concluzia ar fi că dacă eşti prin zonă, ai putea opri. Poate ai noroc să fie pe tură alt ghid. Altfel, să mergi din Bucureşti doar pentru o vizită aici, aş spune poate să te mai gândeşti.

Radu

Trebuia să facem întâi escală la o cramă, poate experiența de la Conacul Bellu nu ar mai fi fost așa tristă.

În primul rând, foișorul de la intrare îi e dedicat lui Alexandru Bellu, fotograf foarte apreciat și celebru în epocă. Așa că organizatorii s-au gândit să pună o taxă de neam prost pe, ai ghicit, fotografiat.

Pe lângă partea (cea mai mare) dedicată fotografiei, expoziția mai cuprinde obiecte tradiționale, cum ar fi costume populare, lăzi de zestre și un ceas cu cuc 🙂 Cu niște povești pe lângă ele ar fi putut fi foarte interesante; așa, zăbovești lângă ele câteva minute și cam aia e.

Oricum, anticipezi vizita principală, la conacul propriu-zis, nu? Surpriză, ai nimerit ghidul pe repede-înainte, așa că vizitarea conacului durează mai puțin decât ai așteptat afară să înceapă „turul ghidat”.

Conacul în sine este amplu, spațios și într-o stare excelentă; câteva încăperi sunt complet mobilate și reproduc foarte eficient atmosfera de epocă. Nu prea ai însă timp să le admiri; ghidul punctează câteva piese de rezistență (un scaun care se transformă în prie-Dieu; unul dintre primele telefoane; un gong asiatic) după care se zorește la încăperea următoare.

În apropiere de conac se mai păstrează ruinele unor pivnițe/galerii; când ghidul a spus că acolo merg de obicei, seara, tinerii din sat am presupus că merg să facă sex. Nu, de fapt merg doar ca să arunce gunoaie. Mă rog, nu-i judec, chestie de priorități.

Crâmpeiul de pădure care a supraviețuit pe lângă conac ar fi putut salva experiența, dar nu o face, din cauză că este murdar, prăfuit, neîngrijit. Locul de joacă, cu două leagăne șubrede, e folosit probabil de localnicii care au copii neascultători, ca să-i învețe minte.

Concluzie: Inițial am presupus că ar putea fi o destinație bună pentru un picnic, mai ales că oferă și un bonus de istorie și arhitectură de epocă. M-am înșelat.

Eu știu, poate ar merge luat în calcul pentru o cură de slăbire, că îți cam taie pofta.

Timp

Cam o oră și jumătate din București. 10+10 minute pentru vizită, dacă nimerești ghidul ăla eficient.

Costuri

Intrare: 16 lei/persoană (bilete separate pentru foișor, respectiv conac, de câte 8 lei). Taxă foto: nu mai ținem minte dar ni s-a părut nerealistă. Ce ar fi zis Alexandru Bellu?