Casa Hirscher, Brasov - detaliu

Casa Hirscher, Brașov

Ne-a plăcut:

  • Locația

Nu ne-a plăcut:

  • Servirea

Ratingul nostru:



Impresiile noastre

Restaurantul ăsta e încă o dovadă, dacă mai era nevoie, că gusturile oamenilor sunt atât de diferite şi că ceea ce pentru alții e ok, pentru mine nu e neapărat la fel.

Nouă, la Braşov, ne place să mâncam în general la Dei Frati. Dar dacă nu ne organizăm din vreme cu rezervarea, se întâmplă de multe ori să nu găsim loc şi să trebuiască să ne reorientăm. Aşa am ajuns la Casa Hirscher, care pe Tripadvisor era pe locul doi între restaurantele din Braşov.

După părerea mea, cel mai mare avantaj pe care îl are e că e fix în buricul târgului. În rest eu nu am rezonat cu nimic. Şi deşi din afară pare un loc cu pretenții, decorul, cel puțin cel de pe terasă (închisă în anotimpul rece) e cam kitsch (nu am înțeles rostul acelor multe coarne de cerb de pe pereți ce păreau dintr-un soi de plastic 😲).

În fine, nu am mers pentru decor ci pentru că ne era foame. Şi pentru că îmi era şi frig am comandat o supă de ceapă. Nu a fost cea mai bună pe care am mâncat-o vreodată, dar îmi era foame aşa că a fost ok. Nu aş mai comanda-o totuşi a doua oară. Aș fi vrut şi un cheesecake dar nu mai aveau, deci nu pot comenta nimic despre desert.

E posibil ca alte mâncăruri să fie bune. Pe mine, cu supa de ceapă, nu au reuşit să mă convingă să mă întorc.

Slab rău. Auziserăm deja (de bine) despre restaurantul ăsta, de ne și apucaserăm să negociem la ce renunțăm dintre restaurantele noastre preferate, ca să mâncăm o dată și aici. Ei bine soarta a rezolvat dilema asta și ne-a și lecuit de Casa Hirscher 🙂

Ca să fiu fair play, spun că e slab comparând experiența cu ce așteptări aveam eu și cu ce imagine îmi formasem despre ei. Evident, nu e un loc din care să fugi mâncând pământul sau să te jelești că ai nimerit acolo. Acestea fiind zise:

Mâncarea a fost mediocră; am luat niște paste cu trufe care au fost nițel cam seci și nici n-au avut un gust de dat pe spate. Măcar nu s-au zgârcit la trufe.

Servirea slabă. Chelnerul a rostit toate politețurile standard, dar în stilul ăla superior/disprețuitor. La un moment dat am zis că o fi de la mine, m-am și verificat rapid să nu fi mers îmbrăcat în trening, fără să îmi dau seama. Cu bonus negativ că s-a găsit să întoarcă paharele, sub nasul meu, fix când îi făceam niște poze Santinei.

Decorul nu e nici el pe gustul meu, deși aș fi curios ce explicație e în spatele coarnelor artificiale și pernelor cu maimuță.

Per total, e un restaurant central, în care intri din greșeală sau, cine știe, pentru că îți plac maimuțele.


Website

casahirscher.ro


Acest review este independent și nu este susținut în niciun fel de către restaurant sau de către vreo altă entitate. 

plimbări pe mail!

Primești automat un email când scriem despre o nouă plimbare.

Nu spamăm 🙂
Citește Politica noastră de confidențialitate.


Share:



Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top