Ne-a plăcut:
- Opțiunile pentru carnivori
Nu ne-a plăcut:
- Opțiunile pentru vegetarieni
Ratingul nostru:
Am mâncat aici cu ocazia plimbării noastre pe Transfăgărășan și prin Prăpăstiile Zărneștiului.
Impresiile noastre
Santina
Când ajungem prin Brașov avem câteva restaurante unde ne place să mâncăm, însă din când în când mai testăm și câte unul nou. De data asta am fost la Am Rosenanger, un restaurant cu specific nemțesc aflat în zona Centrului vechi, în Piața Enescu. În vremuri de demult, când prin zonă erau mulți sași, piațeta asta se numea Rosenanger (Prundul Rozelor), de unde și numele restaurantului (poveste aflată chiar de pe prima pagină a meniului).
Noi am ajuns într-o seară ploioasă și friguroasă de octombrie și am stat în interior. Dar când vremea e de partea ta poți alege terasa, mai ales că locul e ferit de hărmălaia din Piața Sfatului.
Totul are un aer nemțesc aici: de la mâncare, la decor, la muzică. Meniul, axat mai degrabă pe preparate din carne, nu e foarte prietenos cu vegetarienii. Mi-a fost destul de greu să aleg ceva. Am comandat până la urmă Käsespätzle, un fel de găluști foarte, foarte mici (spätzle). Ale mele au fost cu ceapă și emmentaler dar cam fade. Am încercat să le mai dreg cu sare, dar parcă le lipsea ceva. Sincer, nu mi-au plăcut. 😒
Am zis să le mai dau o șansă totuși la desert. Am împărțit cu Radu o porție de Kaiserschmarrn, celebrele clătite austriece rupte, pudrate cu zahăr, cu sos de fructe de pădure și înghețată lângă. Au fost ok, dar departe de cele pe care le-am mâncat la Gasthaus Eduard în Lugoj și care sunt reperul pentru desertul ăsta.
Pe mine nu m-au convins să mai mănânc aici dar dacă preferi preparatele cu carne ai de unde alege și îi poți da o şansă. Radu a fost încântat de ce a comandat. 😀
Radu
Cea mai mare problemă pe care o am, cu privire la Am Rosenanger, e una morală – cum să fac să mai vin aici cu Santina, știind că au mâncare, în esență, doar pentru carnivori? 😀
Felul meu principal a fost, în afară de numele de nepronunțat, fără cusur. Practic, vită julien, într-un sos excelent de ciuperci cu ceapă și usturoi, cu tot cu un crumble de șuncă pe deasupra. Iar carnea de vită a fost fix pe gustul meu – poate o idee prea bine făcută pentru puriști, dar în continuare fragedă și suculentă. Cartofii au fost și ei proaspeți, crocanți și gustoși. Poate eram eu flămând după plimbarea din ziua aia, dar am rămas cu o impresie extrem de bună și, sincer să fiu, îmi plouă în gură și acum, când scriu asta 🙂
Dacă felul principal a fost strălucit, restul aspectelor nu m-au dat pe spate. Am gustat și eu din mâncarea Santinei și m-am bucurat că nu sunt vegetarian, că nu aș fi ieșit din restaurant prea fericit. Clătitele doar decente, prea seci ca să te bucuri cu adevărat de ele.
Decorul nemțesc e OK, poate cam încărcat pentru gustul meu, dar pot aprecia efortul de a construi o atmosferă germană, cu tot cu fundalul muzical. Aș recomanda să te așezi la o masă într-unul dintre separeuri, cele din spațiile largi mi s-au părut cam apropiate unele de altele. Servirea corectă, cu personal politicos și capabil să povestească despre meniu; prețurile decente pentru centrul Brașovului.
Per total, un loc în care vii pentru felurile nemțești cu carne, fără mari așteptări în celelalte privințe. Eu de-abia aștept să mai trec pe aici și am de gând să încerc cârnații 🙂
Website
Doar pagină de Facebook.
Acest review este independent și nu este susținut în niciun fel de către restaurant sau de către vreo altă entitate.