De ce să mergi:
- Aer liber
- Fenomene ale naturii
- Inedit
Durată:
1 zi
Ratingul nostru:
Impresiile noastre
Santina
Prima oprire din plimbarea noastră, care nu a ieșit chiar conform socotelii de acasă, a fost la Muzeul Chihlimbarului din Colți. Eram pregatită sa aflu ceva povești interesante despre comorile din munți, poate să fac și puțin shopping 😉. Spre dezamăgirea noastră muzeul este închis pentru renovare, nu am reușit să aflăm pe ce perioadă. Poate vom mai încerca să ajungem la un moment dat, dar vom suna înainte.
Partea neplanificată, neașteptată si aventuroasă a plimbării noastre a fost drumul din Colți catre Ulmet. Am traversat muntele cu sate parcă uitate lume, 8 km de drum îngust, pentru o singură mașină, neasfaltat, doar pietriș, ceva gropi si praf. Însă m-am bucurat de peisajele absolut minunate și că nu am condus eu. Altfel cred că și acum aș fi fost pe acolo😂.
Concluzie: m-aș întoarce pentru natură, peisaje și liniște, cu altă mașina, dar tot cu Radu șofer. Cât despre trovanți, interesant de văzut cu copiii și de făcut ceva mișcare.
Drumul din parcarea amenajată până la punctul de taxare și urcare, prin satul Ulmet, este tot de pietriș și praf (asta ca să fiți pregătiți).
Radu
Interesant, fară îndoială, deși pentru mine plăcerea plimbării ăsteia a venit mai degrabă din planurile cu care am dat de gard, de am ajuns să batem niște drumeaguri prin Munții Buzăului. Vizita la trovanți a fost, de fapt, singura chestie planificată care chiar s-a întamplat.
Ca obiectiv în sine merită mai mult dacă te interesează lucrurile inedite din natură – poți să te uiți la toate formele alea ciudate și să îți închipui veacurile în care s-au format sau, după preferințe, mâna dracului ori extratereștrii care încearca să viclenească oamenii cinstiți.
Nu strică să fii cât de cât în formă – locul e accesibil, realist vorbind, oricui, dar parcă vrei să urci mai cu stil, nu să gâfâi și să te rezemi de trovanți până îți vii în fire. Mai ales că spre culme e ceva mai liber, o parte din turiști se mulțumesc să se pozeze cu trovanții din partea de jos.
Concluzie: merge o oprire, dacă îți plac lucrurile de genul ăsta și ajungi undeva la mai puțin de 30-40 de kilometri distanță. Mai mult de atât nu cred că merită deranjul. Pe de altă parte, zona e frumoasă și aș recomanda o plimbare pe acolo, inclusiv la mai puțin de 30 de kilometri de trovanți 🙂
Ponturi
Ai grijă să nu faci gălăgie, că sperii trovanții. După aia e păcat de ei, că rămân nemulși până a doua zi.
O să ai probleme cu rețeaua printre munți și dealuri, așa că salvează offline hărțile și orice îți mai trebuie. Noi nu mai plecăm fără hartă pe hârtie.
Timp
2-3 ore, dacă mergi pe jos din parcarea amenajată lângă drumul județean.
Dacă lași mașina mai sus e posibil să câștigi 30 de minute – sau să le pierzi înapoi, dacă te blochează alt turist.
Costuri
Intrare: 5 lei /persoană
Cum ajungi
Click aici pentru indicații de la Google.
Dacă vrei să mergi direct acolo, fă-ți planul să ajungi la Ulmet dinspre DJ203L – asta înseamnă fie dinspre Măgura, fie din partea cealaltă, dinspre Vulcanii noroioși.
Dacă ai timp de pierdut și vrei să ieși puțin de pe drumurile prea umblate, poți traversa și dinspre Colți sau Nucu. Nu e chiar offroad; pe vreme bună treci cu o mașină normală fără mare bătaie de cap, dar pentru o experiență mai plăcută eu aș recomanda o mașină mai înaltă, ca să nu stai cu grija scutului și spoilerelor, și suficient de mică încât să poți să manevrezi și să te strecori când te întâlnești cu altcineva.