Snowboard la Straja (2026)

Radu

E a doua oară la Straja, la o distanță de 6 ani. Dar mai vin 🙂

Straja e marketată ca având cea mai lungă pârtie din țară, de peste 8 kilometri (și peste 1000 de metri diferență de nivel). Tehnic e adevărat, dar trebuie să se alinieze cam multe planete ca să fie funcțională toată pârtia. Anul ăsta am prins deschis (într-o singură zi) vârful Straja; sus priveliștea e spectaculoasă, dar ajungi rar să o vezi, pentru că zona e foarte expusă și telescaunul e mai mult oprit.

Partea de jos, pe sub telegondolă, e la o altitudine destul de mică (Lupeniul e pe la 750 de metri), deci are nevoie de frig și zăpadă abundentă. Nu am prins-o niciodată în condiții rezonabile.

Totuși ramane un nucleu dur de vreo 7-8 kilometri de pârtie pe care ai șanse rezonabile să îi prinzi practicabili; majoritatea sunt pârtii roșii, cu câteva negre și vreo două albastre.

La plusuri aș pune că sunt foarte puține zone plate, chestie de care sunt foarte interesat dat fiind că mă dau cu placa. Pârtiile principale (Constantinescu și Mutu) sunt în general late, cu înclinație variabilă, în esență loc amplu să te joci. Ceea ce și fac o sumedenie de instructori cu o sumedenie de elevi la care trebuie să fii atent. Inclusiv pârtiile înguste (Canal, Mutu, câteva intermediare prin pădure) sunt suficient de înclinate să poți porni după ce ai luat o trântă (că ai prins o piatră, nu din cauza ta).

La minusuri, baza pârtiei Constantinescu, adică cea care urcă din Straja, se strică aproape mereu și e suficient de abruptă pentru ca asta să fie o problemă. Nu imposibil de navigat, dar totuși inconfortabilă.

În afară de gondola care urcă din Lupeni, transportul se face pe telescaune (cu excepția telescaunului 2, de la Edelweiss, toate sunt relativ moderne, cu debreiere și fără smucituri) și teleschiuri (nu m-am dat pe niciunul, am venit să mă simt bine nu să mă enervez). Cartele pe zile (până la ora 5) și cartele cu puncte (includ și nocturna, până la 9), la prețuri mult sub Sinaia și Poiană, ca să nu mai zic de Predeal. Un inconvenient foarte mic e că pentru o pârtie (Platoul Soarelui) ai nevoie de alte cartele plătite separat. Dar pârtia aia e scurtă, ușoară și aglomerată cu începători, nu aș recomanda-o oricum.

E și potențial de off piste, deși eu n-am prins suficientă zăpadă încât să mă tenteze; e și un après-ski cam pe la jumătatea pârtiei, plus unul chiar în Straja, pentru cine vrea o pauză preț de două shot-uri sau să petreacă mai pe seară.

Per total mi se pare că Straja oferă câte ceva pentru toate gusturile, la prețuri foarte rezonabile. Cel mai mare avantaj, pentru mine, e că e mult mai puțin aglomerată decât valea Prahovei. Iar al doilea cel mai mare avantaj e că e o stațiune mică și ești mereu aproape de pârtie – dar, despre asta, în episodul următor, cazarea.

Radu

Straja e o stațiune mică și, cu câteva excepții, nu prea ai unde să te cazezi ca să fii departe de pârtie. Practic, în funcție de cabana la care stai, faci între 1 și 5 minute până la telescaun 🙂

Reversul medaliei e că nivelul de confort e mai scăzut decât în marile stațiuni consacrate; dacă nu mă înșel nu există unități omologate la mai mult de 3 stele și, oricum, alea sunt excepția – majoritatea cazărilor sunt cabane și pensiuni.

Noi am stat la Daria, care este o cabană al cărei principal merit e că se află la 10 metri de telescaun. Da, am scris corect 🙂 și la final de zi poți merge pe placă, literalmente, până la intrarea în cabană.

În rest, dacă îți setezi așteptările la nivel de cabană, experiența e decentă. În esență, camere cu 2, 3 și 4 locuri, cu baie proprie și căldură din belșug.

Față de acum 6 ani s-a umblat în mod evident la finisaje și mobilier; de asemenea se acordă vizibil mai multă atenție curățeniei, pentru o cabană. Sunt totuși câteva detalii care surprind, de exemplu un geam de baie transparent, fără perdea, sau invers, niște draperii prea înguste și cu 50 de centimetri prea lungi. Dar nu e nimic peste care să nu poți să treci.

Ceva mai inconfortabil e zgomotul – ușile sunt din termopan extrem de subțire, practic auzi orice mișcă în camera alăturată sau pe hol. Iar pe holul fiecăruia dintre cele 3 etaje a fost amenajată, spre deosebire de ultima oară, o mini bucătărie, cu tot cu aragaz, microunde, chiuvetă, the works. Plus mese și scaune unde să stea lumea și să facă tămbălău. Noi am avut un noroc rezonabil – două grupuri gălăgioase, dar care au închis pe la 10(-ish). Și nu și-au făcut cârnați cu cartofi prăjiți, dar posibilitatea e acolo.

Tot la capitolul ăsta, fiind lângă pârtie e și lângă après-ski-ul Kiss FM, care închide la 10 doar în timpul săptămânii. Așa că în weekend ori îți iei dopuri de urechi, ori îți iei ghetele de dansat 🙂

Dacă vii aici ia-ți și papuci, nu ca mine. Mie au reușit să-mi găsească o pereche de papuci de hotel pe undeva, dar a părut o excepție. Și dacă ești mai înalt ai grijă la duș, la etajul 3, că acoperișul e de mansardă și neatenția o plătești cu scalpul.

Radu

Oferta generală de mâncare, în Straja, e decentă; îi dau patru stele în contextul descris mai sus. Am mâncat la:

La Daiana găsești un meniu puternic tradițional ardelenesc, personal politicos, atmosferă familiară. Ne-au ținut minte de acum șase ani 🙂

Aici am putut să cerem „tort”, adică pâine prăjită cu untură și cu ceapă roșie, recomand cu căldură după o zi de schi, mai ales dacă nu te pupi cu nimeni. Primești bonus și niște slană.

Am mâncat o tigaie picantă (mă rog am cerut să o tempereze nițel și au nimerit fix ce voiam) cu niște bureți murați excelenți; coaste de porc la garniță, cu cartofi prăjți adevărați, plus o imensitate de șnițel „Daiana”, care e o nebunie de șnițel cu sos de ciuperci, acoperite de o pătură de cașcaval. De păstrat pentru serile în care te duci să te dai și la nocturnă, că altfel consumi caloriile alea în vreo trei zile.

Într-una din zile am băgat și niște gogoși de casă, că avuseseră o comandă. Oferta de băuturi rezonabilă, deși bere doar la sticle pentru copii (:D). Sucuri, ape, vin fiert, nu te grăbește nimeni dacă vrei s-o lălăi.

În general lumea nu e foarte gălăgioasă, dar dacă prinzi un grup mare într-o zi ploioasă, în care nu se schiază, aia e.

Maseira e chiar lângă Daria, 2 metri mai sus spre munte. Și aici au camere de închiriat, deci pare o alternativă pentgru cine prioritizează proximitatea de telescaun/pârtie. Dat fiind amplasamentul, restaurantul e inevitabil mai orientat spre mâncare simplă, rapidă, pe care o mănânci relativ rapid (dar nu ne-a zorit niciodată nimeni, am mâncat în ritmul nostru).

Pentru că Daria nu are restaurant am venit aici pentru cafele și mic dejun, pe care l-au și învățat rapid, așa că omleta începea să sfârâie imediat ce intram pe ușă. În rest am mâncat un șnițel crispy cu cartofi prăjiți și ardei copt; șnițelul bine făcut și crocant, cartofii naturali, ardeii clar din conservă de supermarket. Am mai mers la risc și-am încercat o tochitură care a fost gustoasă dar cam grasă/cu prea multe zgârciuri pentru gustul meu, plus niște coaste, care au fost doar decente și nici pe departe așa coapte (eventual crocante) cum le-aș fi vrut. Surpriza plăcută a fost un burger de vită foarte gustos, cu chifteaua făcută corect, chifla proaspătă și pufoasă dar nu prea pâinoasă. De încercat.

Au și desert, cum ar fi niște papanași gigantici, dacă ești deosebit de mândru de ce-ai făcut pe pârtie.

Clar trafic mai mare și mai divers, că e fix în buza pârtiei. Dar dacă vrei să mănânci rapid și să te duci să te dai (poți să bei și o cafea sau un vin fiert), e fix ce trebuie.

La Taho am mâncat doar data trecută, dar o punctez pentru că e o soluție simplă, deși recent nu mai e chiar ieftină, atunci când nu încapi sau nu ai chef să mergi în altă parte. E loc și de shoturi.

Pun și băutura la mâncare și o să spun că dacă vrei să bei ceva, eventual să iei o gustare, poți să faci asta și pe pârtie, la Umbrella Bar (unde am văzut și un food truck cu ceva cărnuri, dar e mai ales loc de dat shoturi) sau la Igloo Bar (doar am trecut pe lângă el, e foarte mic și aparent nu foarte populat) dar și la baza pârtiei, la Kiss Montana. Ăsta e après-ski-ul de lângă Daria, unde mixează ocazional Andi Moisescu și alți DJi Kiss FM. Poți bea oricând, dar party-ul e seara; recent am văzut că se încearcă și abordări mai comercial spectaculoase, gen seara ratrack-urilor, retragere cu torțe, chestii instagramabile 🙂