Restaurant Wood, Sinaia

Santina

Locul ăsta mi-a întărit convingerea că restaurantele din buricul târgului și cu meniuri stufoase nu sunt neapărat ce trebuie. Sau nu sunt pe placul meu. Chiar dacă pe Tripadvisor e cotat ca locul în care se mănâncă cel mai bine în Sinaia, nu mi s-a părut nici pe departe așa.

De fapt nu mi-a inspirat un vibe bun de la intrare. Muzica mult prea tare și neinspirată (parcă eram în club); decorul s-a vrut rustic inițial, cu mult lemn și șemineu, dar s-a pierdut pe drumul amenajărilor și ajuns un amestec de obiecte de decor de tot felul. Nu e nici rustic, nici elegant, nici nimic.

Și uite că nici de data asta nu mi-am ascultat instinctul și am rămas să mâncăm aici.

Meniul are foarte multe preparate, de la pizza, la ciorbe, fructe de mare și pește, tot felul de cărnuri (pui, porc, vânat). Și în continuare cred că nu ai cum să gătești bine atât de multe feluri și atât de variate. Din păcate nu m-am înșelat.

Radu, mare fan trufe, a comandat la aperitiv o pâine rustică (un fel de turtă) cu cremă de brânză cu trufe. A venit caldă și ar fi fost excelentă dacă ar fi fost mai bine coaptă.

File-ul de păstrăv în crustă de mălai a avut oase și cam mult ulei. Și noroc cu mujdeiul de usturoi care l-a salvat de la o totală lipsă de gust. Servirea a fost pe repede înainte. Poate de-aia a venit și pâinea necoaptă; deși cartofii prăjiți comandați de Radu au fost reci.

Desert nu am mai avut curaj să comandăm. Pentru cafea și prăjituri ne-am oprit la Caramello după o plimbare până la Peleş.

Concluzia e nu pot să recomand Wood ca fiind un loc bun în care să te oprești în Sinaia. Nu mi-a plăcut nimic aici. Sigur nu voi reveni.

Radu

În primul rând, o bilă albă pentru ospătarul nostru (nu l-am întrebat cum îl cheamă :() care a gestionat calm și profesionist îngrijorarea mea când am găsit o roșie confiată în sosul de hrean (inițial am crezut că e o bucată de carne).

Asta și politețea exuberantă (și foarte puțin forțată) a personalului au fost principalele plusuri. De meționat și locația centrală, deși asta pare că devine un aspect de evitat, per total.

Am început cu o lipie cu brânză cu trufe, care a fost OK la limită – era cam medium-rare. Mușchiulețul de porc la Josper, însă, mi s-a părut prea uscat – știam că mușchiul nu e așa gras, înainte să-mi explice ospătarul, dar Josperul fix asta ar fi trebuit să facă, să îl scoată fraged.

Poate asta a fost din cauză că bucătăria încă nu-și găsise ritmul (am mâncat aici în plimbarea noastră tradițională de 1 ianuarie, poate erau încă la recuperare:)). Se întâmplă rar să am pe masă și antreul și felul principal, iar atunci când se întâmplă, felul principal e fierbinte.

Din punct de vedere al decorului, au un șemineu cu lemne adevărate; dacă îl aprindeau și mă așezau lângă el le iertam orice. Așa, am observat că decorul e o combinație de rustic, improvizat și utilitarian. Cam ca feelingul de cabană de pe vremuri – nu te duci pentru lux sau confort ieșit din comun; vrei doar să fie cald și curat. Un detaliu util e că sunt câțiva stâlpi care te ajută să te ferești puțin de zarva turiștilor și copiilor lor. Dezavantajul e că te cam ferești și de chelneri, deci trebuie să ai mai multă răbdare.

Nu aș zice că e neapărat de evitat, dar depinde ce așteptări ai. Îl văd ca un loc convenabil pentru o ciorbă sau un vin fiert, într-o zi de schi; nu e un loc în care „hai să te duc eu să mănânci ceva super-bun”.

Nota de plată vine într-o carte, ceea ce e un detaliu interesant. Mie mi-a picat Misiune specială, care mi-a plăcut foarte mult când eram puștan 🙂