Muzeul Băncii Naţionale a României

Santina

O să recunosc că nu am mers cu prea mari așteptări la Muzeul Băncii Naționale a României. Dar am plecat de acolo gândindu-mă că nu am mai fost demult într-un muzeu care să-mi placă atât de tare. A contribuit foarte mult și ghida cu care am făcut turul, care a venit pregătită cu povești despre locuri, obiecte, oameni din alte vremuri.

Construcția Palatului Băncii Naționale a durat 6 ani și a fost finalizată în 1890, după planurile a doi arhitecți francezi, unul dintre ei proiectând și Ateneul Român. Alegerea locului unde să fie construit nu a fost întâmplătoare, strada Lipscani fiind la vremea respectivă principala arteră comercială a orașului.

Banca Națională a fost fondată oficial în 1884 în urma unui proiect de lege propus de Eugeniu Caranda (economist și scriitor, deputat, ministru de Finanțe; implicat în lupta pentru Unirea Principatelor și independența de la 1877) în perioada în care a fost deputat. Banca a avut încă de atunci drept exclusiv de a emite monedă. Și, contrar așteptărilor, avea capital majoritar privat. Iar prima bancnotă emisă de bancă, numit bilet de bancă, a avut valoarea de 20 lei.

Dacă în exterior clădirea pare sobră, în interior e bogat decorată și vei descoperi numeroase simboluri. Elementul central al muzeului îl reprezintă fosta sală a ghișeelor, locul în care se făceau tranzacțiile bancare cu aproape un secol și jumătate în urmă. Aici e organizată și expoziția numismatică care are ca teme Istoria circulației monetare în România și Istoria leului. E o incursiune în lumea banilor, de la monedele romane și grecești, la paralele turcești și alte monede care au circulat pe teritoriul țării noastre până să avem o monedă proprie; de la primele monede emise de statul nostru în 1867 până la denominarea din 2005.

O altă expoziție, denumită Tezaur, e dedicată aurului, metalul care a fascinat și a provocat dintotdeauna imaginația oamenilor. E organizată într-un fost seif, securizat și acum cu o ușă blindată. Am aflat, cu ocazia asta, câteva lucruri chiar interesante despre cum și unde se situează România pe harta mondială a zăcămintelor și rezervei de aur.

Iar dacă vei merge în vizită până la finalul lunii decembrie, vei putea vedea și o expoziție temporară dedicată sportivilor români care au participat și câștigat medalii la Jocurile Olimpice în ultima sută de ani. Expoziția nu a fost organizată întâmplător: anul acesta Jocurile Olimpice au fost organizate tot la Paris, exact ca în urmă cu un secol. În 1924 a fost a doua participare a României la acest eveniment și prima dată când țara noastră câștiga o medalie: argint cu echipa de rugby.

Mai mult decât interesantă este povestea din jurul acestei participări; au fost doar trei participante, iar echipa României, din lipsă de fonduri, a călătorit cu trenul spre Paris, vreme de cinci zile, la clasa a III-a (în picioare).

E o expoziție ce merită văzută pentru poveștile pe care le vei descoperi despre oamenii din spatele medaliilor.

Întreg muzeul oferă o experiență interesantă și recomand fără ezitare o vizită. Singurul inconvenient ar fi că programul e doar în timpul săptămânii, cu ultima intrare la ora 16:00 și e mai greu să te organizezi dacă ai un job 9 to 5. Dar merită puțin efort să găsești o soluție.

Radu

O supriză extrem de plăcută și o recomandare pe care o fac fără să ezit.

Mare parte din entuziasmul meu se datorează așteptărilor relativ modeste pe care muzeul mi le-a depășit de departe. Să fiu onest, mă așteptam la o experiență birocratică, searbădă, fără strălucire, entuziasm sau interes. Cam ca experiența cu care ne-a obișnuit administrația publică 🙂

Ei bine, a fost exact invers. Mă rog, înscrierea a fost nițel formală, dar după aia totul a fost la superlativ.

Custodele care ne-a întâmpinat a fost o doamnă simpatică și entuziastă, care ne-a povestit cu o plăcere evidentă pe tot parcursul vizitei, cu tot cu detalii neoficiale despre exponate. A încurajat întrebările, a și răspuns la ele, și-a ajustat ușor și discursul pentru a atinge zonele noastre de interes. Asta cred că a fost surpriza cea mai mare – mă așteptam la un funcționar care să recite, plictisit și fără chef, o poveste tocită de atâtea repetări. Din fericire m-am înșelat.

Pe urmă, exponatele – mă așteptam la niște rânduri ordonate cu diversele monede și bancnote emise de BNR, eventual cu niște etichete anoste. Ei bine nu. Sau nu chiar, că am văzut și monede și bancnote 🙂 Dar nu am aflat doar despre ele, ci și despre istoria utilizării monedelor pe teritoriul actualei Românii, despre caracteristicile, exploatarea și utilizarea aurului în țară și în lume, despre detalii ale unora dintre monede, bancnote și medalii. Am aflat lucruri noi și despre context, de la atitudinea față de bani în epoca în care s-a constituit Banca Națională, la mici detalii arhitecturale ale celor două palate care constituie sediul BNR.

Amenajarea a fost o surpriză la fel de plăcută. Mă așteptam la un muzeu comunist, searbăd și trist. Muzeul BNR este amenajat, însă, cu atenție pentru firul logic din spate, precum și pentru povestea pe care o spune, așa cum îi place Santinei să zică :). Tot traseul vizitatorilor este gândit să fie o experiență cursivă; exponatele sunt bine puse în valoare, plus că există și momente de interactivitate, cum ar fi ocazia de a ține în mână un lingou de aur.

Sigur, ajută mult și clădirea, care e un spectacol în sine, dar muzeul este gândit să se completeze cu ea, nu să fie doar amplasat acolo.

Am aflat și că muzeul găzduiește diferite expoziții temporare, cea care stă până în decembrie fiind despre prezența românilor la Jocurile Olimpice. Poate nițel forțată legătura dintre muzeu și metalul medaliilor 🙂 dar experiența este extrem de interesantă. Iarăși, este foarte bine pusă în valoare de custode, care completează exponatele și explicațiile afișate cu tot soiul de mici detalii despre sportivi, sau contextul medaliilor câștigate.

Sunt și minusuri, evident, cel mai mare fiind programul nerezonabil. Sigur, înțeleg rațiunile logistice, poate chiar și atenția acordată elevilor, dar dacă e nevoie ca adultul de rând să-și ia liber ca să viziteze un muzeu, atunci undeva e o problemă.

Ar mai fi și faptul că acea oră și jumătate nu e suficientă pentru a studia toate exponatele și a asculta toate poveștile. Dar până la urmă accesul e gratuit, poți oricând să revii. Nu trebuie decât să-ți iei o zi de concediu.

Ponturi

Poți vizita muzeul doar cu o programare aici.

Acum că am scris noi în mod sigur o să se înghesuie lumea 🙂 dar pentru moment vizitatorii sunt mai degrabă străini. Ceea ce înseamnă că dacă te înscrii la un tur cu ghidaj în română, grupul va fi extrem de mic.

Timp

O oră și jumătate.

Costuri

Acces gratuit.
Dar numai pe bază de programare.