Old City Garden, Râmnicu Vâlcea - burger cu Black Angus și brânză gorgonzola

Old City Garden, Râmnicu Vâlcea

Ne-a plăcut:

  • Servirea
  • Clădirea
  • Separeul

Nu ne-a plăcut:

  • Ecoul 🙂

Ratingul nostru:


Am mâncat aici când am venit să vedem ce poți face într-o zi în Râmnicu Vâlcea.



Impresiile noastre

E o vorbă care zice că mai binele e dușmanul binelui. Fix asta am făcut noi în plimbarea de la Râmnicu Vâlcea când, după ce am mâncat o dată la Simfonia și ne-a plăcut mult, am zis să mai încercăm totuși și altceva.

Așa am ajuns la Old City Garden. Restaurantul se află în centrul orașului, într-o clădire monument istoric, absolut superbă. Au și o grădină cu terasă care poate fi o variantă excelentă în zilele de vară.

Meniul e destul de stufos și variat, o combinație de mâncăruri tradiționale, asiatice, pizze, paste și burgeri. Iar eu în continuare cred că nu poți găti de toate foarte bine.

Așa că am comandat ceva mega simplu, ceva ce credeam că n-ai cum să greșești: Paste cu roșii și busuioc, care n-au fost nicicum. Poate dacă ar fi avut un strop de parmezan, le-ar mai fi salvat. Așa au fost comune. Mă gândesc că felul ăsta de mâncare nu e reprezentativ totuși pentru cum gătesc. Sau poate e.

În următoarele zile am fost să mâncăm la Simfonia. 😊

Ceea ce mi-a plăcut maxim la Old City Garden a fost servirea. Am găsit o doamnă ospătar extrem de amabilă, de atentă și bucuroasă să-și facă meseria. Notă maximă pentru asta.

În concluzie, aș zice că e un loc în care să vii să bei ceva.

Totuși dacă printre cititorii noștri e cineva care a fost în reataurantul ăsta, am fi curioși să-i aflăm experiența.

Eu n-aș zice aia cu „dușmanul binelui”, că până la urmă nu e vina lor că nu sunt Simfonia 🙂 dar da, experiențele nu prea suferă comparație.

Ce-mi vine în minte când mă gândesc la Old City Garden e doamna care ne-a servit, foarte politicoasă, amabilă și săritoare. Și imediat după asta, încăperea principală a restaurantului și felul în care răsuna cleveteala unui client aflat în capătul celălalt al sălii.

Din fericire, există și niște încăperi mai mici, să le zicem separeuri deși sunt destul de spațioase încât să găzduiască mai multe mese diferite. Așa că ne-am relocat la liniște :).

Clădirea e aspectuoasă iar amenajarea interioară e în ton cu ea – se vede o eleganță moștenită, fără să fie desuetă. Restaurantul e amplasat central și are și o terasă/grădină generoasă – când am fost noi era relativ răcoare dar mă văd bând un pahar de vin în miez de vară.

Mâncarea (am luat un burger Blue Angus, care avea de fapt carne Black Angus dar și gorgonzola) a fost ok, dar fără să impresioneze în vreun fel. Cumva mi-a lăsat impresia de mâncare făcută după rețetă, mecanic, fără vreun efort deosebit. Dar totuși carnea făcută corect, chifla proaspătă, salata crocantă.

Eu sunt mare fan QR codes; aici aveau unul pentru meniu (deja nu mai e ceva deosebit) și unul pentru WiFi (chestie la care se gândesc puține restaurante).

Per total nu e un loc în care să-ți dorești cu adevărat să revii, dar dacă ești în zonă și ai chef să bei ceva și, poate, să și mănânci (în ordinea asta) nu e o alegere rea.


Website

oldcitygarden.ro


Acest review este independent și nu este susținut în niciun fel de către restaurant sau de către vreo altă entitate. 

plimbări pe mail!

Primești automat un email când scriem despre o nouă plimbare.

Nu spamăm 🙂
Citește Politica noastră de confidențialitate.


Share:

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top