Ne-a plăcut:
- Camera spațioasă
- Parcarea încăpătoare
Nu ne-a plăcut:
- Mirosul din cameră
- Micul dejun
Ratingul nostru:
Am stat aici două nopți, când am venit să vedem ce poți face într-o zi în Râmnicu Vâlcea.
Impresiile noastre
Santina
Hotelul ăsta ar avea cam tot ce ne interesează atunci când alegem o cazare: e aproape de centru (bine, în Râmnicu Vâlcea totul e aproape de centru 😊), are parcare, mic dejun inclus, acceptă plata cu tichete de vacanță. Mai mult, se află și la intrarea în Parcul Zăvoi, deci aer curat, verdeață și motiv de plimbare.
Și cu toate astea nu pot să spun că m-au convins să revin sau să-ți recomand să te cazezi aici dacă vii în Râmnicu Vâlcea. Uite și de ce. Deși am avut o cameră spațioasă, o baie la fel, un pat confortabil și totul foarte curat, era un miros în cameră de plastic încins, aș zice , foarte deranjant, deși la un moment dat începeai să te obișnuiești. Am vrut să schimbăm camera, gândindu-ne că poate doar la noi e mirosul ăsta. Ei bine, nu. Și în noua cameră mirosea la fel așa că am renunțat. Am aflat la plecare că ar fi din cauza tablourilor. Dar dacă știi cauza, ar trebui să și faci ceva.
Hotelul se prezintă ca fiind singurul hotel-muzeu din țară și într-adevăr sunt tablouri, sculpturi expuse peste tot, prin camere, lobby, restaurant. Au chiar și o galerie de artă. Însă exponatele nu sunt explicate în niciun fel. Nu știi ale cui sunt creațiile, nu găsești nicio informație despre autorii lor. 😣
Mobilierul (masiv și închis la culoare) și decorul în general m-au făcut să mă simt mai degrabă ca într-un muzeu, dar pe stil vechi. Mă așteptam oricând să dau peste vreun bilețel cu „nu atingeți exponatele”. Totul părea cumva „passé”.
Micul dejun a fost destul de limitat, iar dacă ajungeai mai târziu nu se mai făcea refill. Ah și mi-ar fi plăcut să aibă un prăjitor de pâine. Cafeaua mi s-a părut ușor acră.
Deși o să mă repet, o să spun din nou că nu m-au convins.
Radu
Hotelul ăsta m-a lăsat cu impresii amestecate; are destule calități, dar clar nu e ceva de scris acasă.
Ideea de hotel-muzeu sună bine; practica e totuși ceva diferit. Arta e, desigur, subiectivă și interpretabilă, dar mie mi s-a părut în mod subiectiv și interpretabil că s-a pornit de la un concept mișto însă nimeni n-a avut răbdare să-l ducă până la capăt.
Muzeul e, de fapt, un hotel ai cărui proprietari investesc și în lucrări de artă (bravo lor), pe care nu le țin într-un depozit, ci le expun prin hotel. Or fi ei „cei mai reprezentativi 500 de artiști plastici români”, cum scrie pe site, dar nu am aflat nimic despre ei.
Ar fi mers un catalog, o explicație, o descriere a artiștilor, un QR cod discret lângă exponate. Așa, pentru mine hotelul a însemnat o înșiruire haotică de lucrări din care mi-au plăcut doar câteva, plus un miros greu de vopsea în cameră care nu mi-a plăcut deloc.
Aș critica în continuare micul dejun, care mi s-a părut slab și ca mâncare și ca diversitate, precum și atmosfera generală, care mi s-a părut prețioasă și pretențioasă, fără să aibă neapărat suficientă substanță.
La pozitive, personalul a fost politicos și atent, inclusiv când am solicitat o altă cameră încercând să scăpăm de miros. Parcarea încăpătoare, inclusiv cu stații de încărcare pentru mașini electrice. Camera spațioasă, luminoasă, cu un pat foarte mare și foarte comod.
Ah, și au și un mini-teren de mini-golf, dar din păcate noi n-am apucat să jucăm 🙂
În concluzie, dacă aș mai trece prin Râmnicu Vâlcea aș încerca un alt hotel. Dar aș parcurge cu interes un catalog al lucrărilor din Muzeul Sofianu :).
Ponturi
Camerele de pe față dau spre Parcul Zăvoi, cu un view clar mai plăcut dect blocurile care se văd pe spate.
Website
Acest review este independent și nu este susținut în niciun fel de către hotel sau de către vreo altă entitate.