Conacul din Ceptura & Conacul dintre vii

Santina

După vizita la Conacul Bellu, care a durat fix 10 minute, ni s-a facut evident foame. Sau mai degrabă mi s-a făcut foame. Şi nu vreți să ştiți cum sunt eu când mi-e foame. Deşi dacă ați văzut reclama la Snickers, vă puteți imagina. 🤣

Mă vedeam direct la masă, dar am mai pierdut timpul mergând până la Conacul dintre vii, decizând că nu vrem să rămânem acolo și apoi făcând drumul până la Conacul din Ceptura unde, în sfârșit, am mâncat.

Aici am fost şi singurii clienți , aşa că am fost serviți repede. Eu am comandat un somon cu orez sălbatic şi sos teriaki care a fost gustos. Ce m-a surprins însă a fost că în momentul în care mi-au adus peştele m-au rugat să-l tai şi mi-au spus că dacă nu mi se pare suficient de bine făcut (era o bucată destul de groasă) îmi vor aduce altul. Ceea ce s-a şi întâmplat, de data asta gătită perfect.

Desertul l-am împărțit cu Radu: o lava cake care, cu o cupă de inghețată lângă ea, a fost minunată.

Concluzie: Nu e prima noastră vizită aici și e foarte probabil să revenim (aş vrea să încerc piscina, iar pentru asta trebuie să te cazezi acolo).

Radu

Crama mi se pare în deplină armonie cu restaurantul, sau invers 🙂 Mâncarea pare gândită special pentru a fi servită cu un pahar de vin și, de altfel, meniul include și recomandări de vinuri care completează diferitele feluri.

Mușchiulețul de porc pe care l-am luat mi-a adus aminte cum am trecut, într-o zi, pe lângă Santina care se uita la „Chefi la cuțite„. Foarte apetisant, iar gustul chiar mai bun decât aspectul. 

Servirea nu mi s-a părut foarte rapidă, dar eram singuri pe terasă, care este chiar lângă vie; stăteam la umbră și un pahar de vin într-o zi toridă, așa că așteptarea nu a fost neplăcută.

Aș cârcoti puțin la alegerea scaunelor, care nu sunt cele mai comode. Nu zic, dacă ești chitit pe o degustare poți rezista, dar parcă altfel savurezi un vin bun dacă stai confortabil. 

 Concluzie: Da, recomand o vizită aici.

Probabil o să mai venim și noi, pentru piscină și o degustare mai serioasă, în cramă 🙂

Santina

La doar două minute distanță de Conacul Bellu, Conacul dintre vii părea opțiunea ideală, așa că prima oprire am făcut-o aici. Am rămas, pâna la urmă, doar cât sā ne răcorim cu o apă şi o bere (unul dintre noi😉).

Era o zi toridă şi sincer mă aşteptam să fie mai multă verdeață şi răcoare.  Masa la care ne-am aşezat era sub o copertină/umbrelă unde era cam sufocant. Aşa că ne-am mutat la o masă sub un copac unde era ceva mai mult aer.

Despre mâncare nu pot comenta, dar pot să spun că prețurile mi s-au părut cam mari şi meniul este destul de neprietenos cu vegetarienii. Ăsta e unul dintre motivele pentru care nici nu am rămas să mâncăm aici.

Servirea pot spune că a fost mai degrabă înceată. Iar cât am aşteptat am urmărit spectacolul dat de un şoarece care işi tot căra ceva provizii din câte mi-am dat seama şi  un alt spectacol dat de clienții de la masa din apropiere.

Concluzie: Nu m-a convins, nu cred că revin.

Radu

Ca să fim fair-play, ăla era un șoarece de câmp, care era la el acasă. Nu un șoarece de oraș, ăia sunt altceva 🙂

Am citit lucruri bune de restaurant și aveam așteptări mai mari – în realitate meniul a fost foarte limitat; eu până la urmă aș fi găsit o carne friptă, dar Santina nu avea de ales decât o ciorbă.

Prețuri surprinzător de mari; dacă am plătit 13 lei pe o bere din aia de jucărie vă dați seama cât cereau pe o bucată de carne. Fără să gust, doar din ce am văzut în meniu, nu mi se pare că se justifică prețurile; de fapt, restaurantul există pentru cei care sunt cazați acolo, că sunt captivi și nu prea mai au de ales.

Terasa nu e nici ea fantastică; mesele sunt cam apropiate iar oamenii se simt cam liberi; dacă nu ești într-un grup mare care să ocupe toate mesele e relativ deranjant. Conacul pare preferat de familiști; de luat în calcul dacă vrei să te duci acolo ca să te relaxezi.

Concluzie: Nu, conacul ăsta pierde detașat în fața celui din Ceptura.