Coca Pizza Bar

Guest: Mona

Doamne, ce concept mișto!

Ascuns bine într-o piațetă rotundă, Coca te păcălește frumos că ai ajuns undeva în Italia. Ai impresia că, dintr-un moment în altul, pe ușă o să intre Deva Cassel, flancată de câțiva prieteni — ușor plictisiți, ușor eleganți.

Când ai asociat ultima oară pizza cu cocktail? Sună cunoscut? Deloc. Și totuși, funcționează. Nu e frig, e doar o răcoare plăcută, venită din pereții neterminați, frescele din cârpă și simbolismul discret cu Fecioara Maria. Locul respiră intenționat neterminat. Personal tânăr, bucătărie la vedere — genul de transparență care te liniștește.

Eu am ales un Garden Gin Tonic, Cătă o Moretti zero. E duminică, 4 ianuarie, și n-am nicio idee ce va aduce în farfurii 2026. Dar fix asta e frumusețea.

Coca e locul perfect de nou pentru a începe anul. Până anul trecut n-aș fi conceput să beau licori amestecate; iată-mă, bucurându-ma, așteptând calm (și cu poftă) o pizza care arată senzațional pe mesele fetelor frumoase din dreapta. O picantă deosebită.

Între timp, își face apariția un cocker negru, cu un stăpân tânăr, parcă detaliul care mai lipsea ca să completeze atmosfera.

Deci, am mâncat-o. A fost un sharing perfect. După influențele de gin, e firesc cumva să vină totul mai cu poftă. E fină. Nu abundă în aluat. Ha, și locului îi zice Coca. Ingredientele sunt așezate într-o armonie geometrică și vizual tresari. Gorgonzola nu e în exces — o tolerezi cât trebuie — iar zucchini te învăluie cu totul. Formaggi & Zucchini merită bis, doar că am luat picanta pentru Luca și Eva. Căci pizza fără diversitate nu există 🙂

În esență, Coca Pizza Bar e ceva simplu. Atât de simplu, încât simplitatea a ajuns în nume. Ieși puțin din centru, fă un ocol pe Vasile Lascăr. Merită combinația asta.

PS. Data viitoare, iau eu zero:)

Guest: Cătălin

Cred că de trei ori am trecut pe lângă, în ultima lună. Și de fiecare dată exclamasem aproape la unison, din goana mașinii, “wow, ce frumos e aici!”. La fiecare trecere părea să ne atragă altceva. Într-o seară a fost lumina caldă emanată de ferestrele înalte ale casei de pe colț, însoțită de liniștea aparentă a câtorva cupluri din interior. În altă zi, animația tinerilor, a părinților cu copii și a câinilor simpatici ce umpleau, în plin soare de toamnă târzie, această latură a piațetei unde converg străzile Vasile Lascăr, Constantin Nacu și Italiană.

Bineînțeles, n-am reușit să ajungem imediat. Să fi fost termenele de predare înghesuite pe final de an, bradul de Crăciun și goana aferentă, vizitele prea multe pe la rude și prieteni… N-avem o rezoluție clară, cercetătorii încă mai studiază cauzele.

Cert e că s-a întâmplat ad-hoc. După o zi de hoinăreală logistică prin oraș, ne întorceam acasă, lihniți de foame, cu gândul la ciorba cinstită de legume și pui, acrită cu borș, și iahnia de fasole, ambele proaspăt gătite de Mona, la reine incontestabile de la cuisine.

Scrollingul pe Insta în drum spre casă a determinat-o să remarce surprinzător: “Ce-aș mai mânca o pizza!” Spun surprinzător pentru ca, ceva mai devreme, în fața unei oglinzi din cabina de probă, își trasase singură una dintre rezoluțiile evergreen de început de an: “Trebuie să slăbesc!”. Remarketing si targetare done wrong, realizați, da? Provocarea a mers chiar mai departe: “Uite ce bine arată localul ăsta! Și pare nou”.

20 de minute mai târziu eram aici. La Coca Pizza Bar. În lumina caldă a ferestrelor mari. În rest, e fix cum a zis doamna alături, mult mai creativă decât mine, după un cocktail cu gin. Berea fără alcool a fost oribilă, dar pizza s-a calificat direct în play-off-ul celor mai bune 3 pizza din București. Review confirmat acasă de juniori. Atmosferă super plăcută, design interior minimalist, în consonanță cu pereții râcâiți parțial de glet și gresia de inspirație interbelică, prețuri sub media localurilor cu pretenție, personal prietenos. Ne-am promis că vom reveni în format complet.

La mulți ani, 2026!