ZenSushi - somon nigiri

ZenSushi Berthelot

Ne-a plăcut:

  • Mâncarea

Nu ne-a plăcut:

  • Terasa

Ratingul nostru:



Impresiile noastre

Trebuie să recunosc, nu-mi place sushi. În afară de somon (dar și ăla doar extrem de rar), nu mănânc alt pește crud. Acum cred că o să mă întrebați de ce am mers la sushi. De dragul lui Radu care își dorea demult. Și cu ocazia asta ne-am văzut și cu niște amici.

Din fericire pentru mine și pentru cei ca mine, găsești în meniu și alte preparate, nu doar sushi – ai de unde alege. Eu am comandat creveți tempura (pané) și orez cu legume, ou și sos de soia (foarte gustos și foarte diferit de ce am mai mâncat pe la câte un chinezesc). Și pentru că eram într-un loc cu sushi, am comandat și un somon nigiri (somon pe orez), doar așa, de degustare.

Restaurantul este într-o casă veche, dar renovată, interiorul e spațios și are o tentă elegantă; mi-a plăcut mult. Despre terasă, însă, unde am și stat de altfel, nu pot spune același lucru. Pare improvizată: niște mese așezate în curtea betonată, extrem de înghesuite. Norocul nostru că până la un moment dat am fost singurii clienți. A părut că i-am luat prin surprindere, deși aveam rezervare. Scaunele erau prăfuite și cam murdare pentru fusta mea deschisă la culoare. În fine, e posibil să fi vrut eu să mă așez pe singurul scaun prăfuit de la terasă. Deși la un restaurant mâncarea e cea mai importantă, mai sunt și alte aspecte care fac parte din experiență.

Acum, revenind la mâncare, a fost foarte bună. Toți de la masă au confirmat, inclusiv amica noastră, mare amatoare de sushi.

E un loc în care aș mai veni să încerc și alte preparate (gătite desigur), iar dacă îți place sushi, merită încercat. Doar să alegi să stai în interior, aș recomanda eu.

Cred că-n fiecare grup e câte unul de care se miră ceilalți, că n-a mâncat niciodată sushi. E, până acum eu eram ăla 🙂 dar am reușit să mă urnesc să văd și eu ce e cu toată tevatura. Am ales pentru asta ZenSushi Berthelot, aparent unul dintre restaurantele de gen mai apreciate. Totuși, e de reținut că eu nu am, încă, termen de comparație.

Per total nu mi-a displăcut, dar nici nu e genul de mâncare pe care să vreau s-o mănânc mai des de o dată, de două ori pe an. De altfel cel mai mult mi-au plăcut felurile gătite, adica tempura shrimp (foarte gustos, fraged și crocant) și orezul Santinei.

Rolele (maki) mi s-au părut o idee dezechilibrate, cu prea mult orez, dar în rest gustoase. Nigiri, pe de altă parte, mi s-a părut că au avut prea puțin orez și a dominat peștele crud. Pretențios, știu :). Foarte mișto ghimbirul murat și wasabi-ul, practic esențiale pentru tot ce-nseamnă pește crud. Aș fi încercat și un desert dar n-a mai fost loc, rămâne pe altă dată.

Mi s-a părut mai interesantă experiența decât mâncarea în sine, mai ales că m-am muncit să mănânc cu bețe. Chestie de mândrie. oricum, mi se pare genul de restaurant la care să mergi cu prietenii, să mai trăncăniți, mai luați un maki, mai faceți o glumă. Nu ca la un restautant cu coaste,d e exemplu, unde stă toată lumea cu nasul în propriul platou.

Și pentru că e chestie de experiență, mi-ar fi plăcut niște mese mai încăpătoare (chiar dacă la interior amenajarea e ceva mai consistentă decât pe terasă, mesele tot înghesuite mi s-au părut) și o servire ceva mai atentă. Per ansamblu, însă, a fost interesant și probabil revin, dacă nu primesc alte recomandări. Dar nu chiar imediat 🙂


Website

zensushibucuresti.ro


Acest review este independent și nu este susținut în niciun fel de către restaurant sau de către vreo altă entitate. 

plimbări pe mail!

Primești automat un email când scriem despre o nouă plimbare.

Nu spamăm 🙂
Citește Politica noastră de confidențialitate.


Share:

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top